Amintiri pierdute (4)

Visul sau il purta undeva departe, intr`o zona verde, unde padurile se intindeau doar la orizont, prevestind inceputul taramului muntos. Aici in casa, familia lui se aseza la masa:

- Fetim vezi pe unde se joaca gemenii, spuse mama. Sper ca nu au fugit iar la vecini ca ii asteapta o bataie.

- Aaaa ! Mama ma duc eu, spuse Jonar, cred ca stiu unde sunt, i`am vazut mai devreme la parau. Si ridicandu`se de pe scaun fugi catre locul cu pricina.

Casa era inconjurata de o bogata recolta de grau verde si pe alocuri pomi isi intindeau ramurile ca niste umbrele si asteptau muncitorii obositi sa isi traga sufletul la umbra lor. Mergand pe cararea care trecea prin mijlocul campului intins, Jonar sari in lan si mergand pe un drum parca doar de el stiut ajunse pe marginea apei. Acolo gemenii mestereau la un mic baraj. Si`au propus sa se balaceasca si dupa modelul unui baraj mult mai mare facut de dwargi se intreceau in idei si imbunatatiri. Bazele erau puse si Jonar cand a vazut a ramas placut surprins.

- A zis mama sa mergeti repede acasa ca altfel va asteapta o mangaiere parinteasca, spuse zambind.

- Ce? A trecut asa mult timp, daca ne mai certam mult nu apucam sa il construim nici in toamna, punandu`si mainile in cap tipa Garem. Hai sa mancam repede si sa ne intoarcem, luam si pe restu si vom termina in scurt timp.

- Jonar, ce zici ne ajuti sau iar te duci sa il ajuti pe tata pe camp ? intreba Garet.

- I`am promis ca il ajut ieri si nu am terminat, daca am timp vin dupa aceea si va ajut.

Pornira toti trei in viteza stiind ca timpul este pretios, ajungand cand toti erau la masa si mancarea in castroane. Tatal era deja in capul mesei si ii privi suparat. Scuzandu`se ca au fost sa ia apa sa se spele s`au asezat la masa. Familia era numeroasa, numara zece membri inclusiv parintii. Cei mari erau doi frati si o sora cu varste intre saptisprezece si douazeci ani care ajutau la muncile de camp , apoi veneau alti trei copii , cei trei de mai devreme, cu varste intre zece si cincisprezece ani, si mezinii sub opt ani. Mancarea era destula fiind o familie nu instarita dar prin munca depusa nu duceau lipsa de haine, unelte sau mancare. Mesterii nostri mancara foarte repede pentru a se intoarce la indeletnicirile lor, terminand s`au dus repede sa isi spele tacamurile si multumind pentru masa au disparut la parau. In curte animalele erau fiecare pe unde apucau, mai putin caii care erau in grajd, cainii stateau in dreptul usii, asteptand linistiti sa primeasca si ei mancare. Imediat ce terminara toti se stranse masa, se matura si ca o familie unita terminara treaba cat ai clipi. Mama hrani cainii si ceilalti se dusera sa hraneasca celelalte animale. Curand treaba prin curte era ca si terminata. Toti cei mari plecara la camp, mama ramanand sa aibe grija de cei mici si sa mai dreaga prin curte. Pe camp munca era obositoare, dar toti erau multumiti de realizarile lor, nimeni nu se plangea. Tatal, un om pe la patruzeci si cinci ani, era blond si caruntit pe margini,echii caprui si mici se ascundeau sub sprancene stufoase iar pielea bronzata scaldata in sudoarea muncii lucea in razele soarelui arzator. Palmele sale late erau pline de bataturi si tineau sapa ca si cum ar fi fost o nuia si iar zgarieturile ii acopereau picioarele si bratele dar fata lui nu schita nici un semn de durere de parca nu ar fi existat. Acest om inalt si bine facut stia ce`s greutatile vietii si acum era multumit de aceasta viata linistita, inainte fiind un soldat in armata regala. Copii care`l insoteau incepeau si ei sa semene din ce in ce mai mult cu parintii, cuminti, inteligenti, muncitori, iubitori si in principal loiali. In timp ce lucrau pe camp tatal le mai povestea despre tineretea lui cand era trimis in campanii dar tot timpul evita sa le povesteasca copiilor despre luptele sangeroase la care a luat parte. De obicei le povestea despre orasele pe care le`a vizitat, oamenii pe care i`a vazut, fiintele rare sau strategii folosite si astfel munca devenea mai usoara si mai suportabila. Vantul incepu sa se inteteasca si in departare norii negri ii imbratisau pe cei albi contopinduse scuipand trasnete, prevestind furtuna. Sub nori totul se afunda in intuneric, de parca noaptea se napustise peste ziua calda. Cerul se mai lumina in diferite locuri, puncte zburau in diferite directii, nimic nu era concret dar parea a fi un stup de albine suparat. Tatal simtind pericolul opri munca si isi puse copii sa stranga uneltele si sa se retraga acasa. El ramase sa desluseasca mai bine cele ce vedea, si dintr`o data expresia fetei se schimba complet. In locul ochilor mici pe fata lui acum poposeau doi ochi terifiati. Unealta ii scapa din mana, transpiratia ii coplesi, fiori reci il paralizara. Incercand sa articuleze ceva se intoarse si cautandu`si copii tipa din toata puterea lui: „Lasati tot jos si fugiti! Acum, chematii pe toti, urgent!” Copii mai mult socati decat speriati.

Click pentru partea 5

Amintiri pierdute (3)

Fata speriata nu stia ce sa mai creada, sa il respinga, sa il lase, sa se ghemuiasca in bratele lui puternice sau sa se indeparteze. Prima ei tendinta a fost sa il respinga dar nu reusi iar lacrimile lui calde ii picurau pe umeri si odata cu ele parca si durerea sufletului se prelingea pe spatele ei, isi spuneau povestea cu litere sarate. Cuprinsa si ea acum de tristete, bratele ei gingase treceau peste pielea lui scortoasa plina de cicatrici incercand sa stearga durerea ca un burete. Spiritele se mai linistira si primul care a rupt tacerea a fost chiar razboinicul :

- Imi cer iertare, nu stiu ce s`a intamplat cu mine, am avut impresia ca esti cineva drag dar acum ca m`am linistit aproape nici nu mai stiu cine sunt. Vagi imagini imi zboara prin minte, nimic concret doar multa durere.

- Nu stiu de unde sa incep dar pot sa spun ca din experienta aceasta pot constata ca esti sincer si ca nu incerci sa ma pacalesti, pari un om bun dar totusi ranile de pe corp, hainele insinueaza altceva – spuse ea cu oarecare retinere dupa care continua cu un zambet fals – poate esti un luptator al dreptatii. Ochii lui se ridicara spre cer cautand un raspuns de undeva dar nimic nu raspunse.

- Prin minte imi zboara imagini cu o femeie tanara, frumoasa, cu un suflet de aur, cu chipul curat ca laptele, niste ochi negri dar totusi sclipitori ca stelele. Daca ma concentrez pot chiar sa vizualizez amintiri concrete cu ea – spuse pe un ton trist – dar nu mai stiu cand, unde, cine era.

Pe masura ce ii reveneau amintirile o durere crestea in intensitate in capul sau. Aceste evenimente se materializau in imagini infricosatoare. O gluga se imprastia peste restul amintirilor si luand forma unui umanoid simti cum il apuca de`un brat si il arunca pe`o masa, incerca sa se miste dar parca era paralizat si simti cum capul ii este strans intr`o menghina. Aratarea de sub gluga degaja un miros oribil si un ras ascutit rasuna din toate directiile. Simtea ca nu mai poate, ca nu mai rezista. Undeva in departare o flacara mica ardea si din acea directie parca deslusea un glas „Trezeste`te ! Hai ce faci ? Rezista, nu ma lasa singura aici”. Incet incet rasetele dispareau, flacara ardea din ce in ce mai tare, caldura il coplesea, membrele incepeau sa se miste. O atingere usoara ii dansa pe fata. Cand isi reveni deasupra lui era o fata gingasa care ii vorbea cald. <>

- De fiecare data cand incerc sa imi amintesc de trecut, sunt coplesit de niste dureri cumplite, insa nu cred ca au fost asa de intense ca acum. Multumesc ca ai avut grija de mine domnita si imi cer scuze dar nu tin minte sa te cunosc. Imi poti aminti cine esti ?

- Numele meu este Shea, sunt o fata din tinuturile Mendriei, din Zona 7. Sper sa te ajute acum ca ti`am mai zis dar se pare ca nu iti mai amintesti – zambi scurt si compatimitor stergandu`i de pe frunte broboanele de transpiratie – ar fi mai bine sa te odihnesti pari obosit. Iti povestesc dupa ce te vei trezi.

Un somn adanc il cuprinse, durera disparu la fel si tristetea. O usa se deschise, balamalele pitigaiate anuntau intrusul:

- Korai, esti aici ? intreba o voce puternica.Un barbat masiv intra pe usa grabit, un topor dintr`un metal usor cu rune magice pe el ii atarna de`a lungul spatelui. Ochii sai de un verde mistic parca te hipnotizau si transformau privirea lui intr`o arma, placute metalice ii acopereau antebratele musculoase si fluierul picioarelor, camasa din zale scotea un sunet strident la atingerea cu placutele si cu toporul. Parul sau blond curat dar ciufulit ce ii ajungea pana pe umeri era prins pe frunte cu o banderola. Pasii grei si hotarati faceau ca persoanele din fata lui sa se dea in laturi lasand loc acest munte de om sa treaca nestingherit. Hai ca avem treaba, Stapanul ne cheama de urgenta. Se pare ca vecinii nostri neastamparati nu mai au rabdare. Armatele sunt la granita regatului, se pregatesc de o invazie fulger. Astia chiar ne cred incompetenti. Sa vezi ce surpriza le pregateste Raj`kar.

- Ce mai are magul ala nebun in maneca ? Nici nu vreau sa ma gandesc ce dezastre au iesit din urma experimentelor lui, spuse cu fiori pe spate Korai.Acest om daca ii putem numi asa , curgandu`i cu siguranta si alte gene prin vene, era un mag foarte puternic si foarte secretos, tot timpu avea impresia ca cineva il urmareste spre a`i fura abilitatile. Familiile noastre unde sunt? Devia a ajuns in siguranta cu copii la adapost ? Familia ta este si ea in siguranta ?

- Stai linistit , spuse Morgal, Stapanul a avut grija de toti din castel. Am inteles ca sunt undeva in spatele castelului, cu o cale de scapare pregatita, numai ca Shanbe nu va avansa prea mult pe meleagurile noastre. Un zambet viclean ii acoperi fata, venele i se umplura de entuziasm, pulsau mai sa se sparga. Azi vom iesi victoriosi bunul meu prieten, o sa impartim prada dupa numarul de victime si sa nu trisezi.

- Credeam ca ai mai multa incredere in mine dar... Tocmai cand sa continue ajunsera in sala tronului.

- Aaaa, ati venit dragii mei razboinici, se pare ca vecinii au chef de un mic joc de`a razboiul. Raj`kar a plecat deja in nord est cu o mare parte din armata, pe acolo spera ei sa se infiltreze, cat mai departe de Centru, si aratand pe o harta locul cu pricina muta niste piese reprezentand o parte din armata lui mai aproape viitorul camp de batalie. Acum chiar ma bucur ca avem un mag nebun cu noi. In ultimul timp a facut niste experimente prin zona aceea si se pare ca e cel mai indicat sa pregateasca locul. In curand vom pleca si noi cu restul armatei, am lasat 100 de oameni sa aparere castelul, sper sa nu fie prea multi si prea suparati ca au pierdut spectacolul. Korai, spuse Stapanul apucandu`l de umar, in tine am cea mai mare incredere ca nu ma vei dezamagi, acesta simti cum prinsoarea ii maseaza muschii puternici. Acest Stapan nu parea a fi ceva deosebit, musculatura nu era una foarte dezvoltata, inaltimea medie il faceau sa para un om obisnuit, totusi fiind un nobil a avut parte de antrenamente in lupta cu armele, corp la corp, strategi renumiti i`au pavat viitorul dezvoltandu`i o minte agera. Privirea lui blanda ascundea o adevarata putere de convingere. Ochii lui albastri stiau ca lumea trebuia sa fie a lui, dar el prefera pe cale amiabila sa convinga toti inamicii sa i se predea. Aceste lucruri rar se intamplau si atunci se transforma total, cu aceeasi ochi si acelasi zambet ordona trupe ca niste pioni pe o tabla de sah. Parul castaniu i se prelingea pe umerii imbroboditi cu vesminte aurite si batute in pietre rare. Coroana ce o purta era simpla dar foarte valoroasa, se spunea ca pietrele din ea au fost odata lacrimile unui dragon. A purtat o campanie de un an pentru a o putea castiga de la inamic. Pentru o pereche de ochi formati mersul sau usor trada agilitatea de care dispunea. Armura de aur avea blazonul facut din diamante care iti luau ochii. Sabia imaculata statea in teaca scumpa cu acelasi blazon inscriptionat, desi a facut multe victime de`a lungul timpului.

Surprins, Korai urmari mai atent privirile Stapanului, dar prea tarziu, acesta se intoarse si ii da drumul. Morgal nu schita nimic, ii urma linistit si umil.

Afara vremea era calduroasa, cativa nori rataciti pe cer alergau in voia vantului. Caii ii asteptau dotati cu armuri si arme din cele mai scumpe, in schimb calul lui Korai era acoperit pe alocuri cu piele tare putand sa se miste mai usor si armele ii erau doar cele necesare, doua sabii , cateva cutite si un arc. Echipamentul sau era spre deosebire de ceilalti din piele doar in jurul gatului avea un guler metalic si pe spate ca pelerina de zale prinsa de curea. Nu avea nevoie de armuri grele, nu le suporta nici mort, simtea ca aceste ustensile sunt mai rele ca o pereche de catuse, prefera sa fie liber. In astfel de costume se misca precum o pisica, rezista mai mult la efort, atacurile sale erau precise si inamicii mureau rar din doua lovituri, una fiind suficienta. Totusi corpul sau plin de cicatrici ar fi spus ca era un sac de antrenament dintr`o garnizoana, statura si privirea agera tradau abilitatile sale de luptator priceput. Incalecara si armata incepu marsul, arunca o privire in spate de ingrijorare si nu pentru el ci pentru familia sa.

Pe drum trecand printr`un defileu zarva armatei a deranjat natura astfel cateva bucati de stanca se prabusira si cativa soldati au suferit rani mai simple sau mai grave. Korai a si plecat sa se asigure ca totul este bine dar in viteza sa nu observa cum niste pietre au cazut chiar peste el, una lovindu`l in cap.

Cand s`a trezit a cautat sa`si dreaga rana de la cap dar nu gasi nimic in schimb putea auzi frunzele copacilor cum fosneau in vantul racoros, pasarile cantau acompaniate de zgomotul apei. Auzi pasi si tresari, intorcandu`se vazu o femeie tanara venind de pe malul apei cu un brat de haine. Se uita mai bine si o recunoscu, Shea cat timp a dormit el si`a luat libertatea sa spele hainele pe care le`a gasit, astfel mirosul de sange mai disparu.

- Cred ca ai avut un vis interesant, spuse ea, te`ai agitat putin. Incepusem sa`mi fac griji. Te simti mai bine ?

- Ce ? intreba el buimac, da asa se pare. Simt insa ca a fost mai degraba o amintire decat un vis. Prefer sa nu ma mai gandesc la asta acum. Trebuie sa plecam de aici, in curand se va intuneca si avem nevoie de un adapost. Pot face unul dar nu foarte sigur. Daca vrei te pot insoti pana la primul oras sau sat dar nu stiu incotro sa o iau.

- Multumesc, esti amabil dar nici eu nu sunt din zona, totusi cand am ratacit prin padure am trecut odata un drum dar o patrula a trecut pe acolo si de atunci am ocolit drumul, am urmat cursul apei in speranta ca voi gasi asezari. Aici pe mal te`am intalnit si incotro nici eu nu stiu unde sa merg.

- Bun atunci, ridicandu`se si strangand cele de pe jos, sa gasim drumul si sa nu`ti fie teama. Nimeni si nimic nu iti va face vre`un rau, spuse ducand mana dreapta la piept si facand o plecaciune scurta.

- Sa inteleg ca vei fi cavalerul meu, spuse ea zambind sfios si rosind putin in obraji.

- Desigur daca acestea sunt dorintele domnitei atunci asa sa fie. Echipand cutitul la brau, stranse pestii ramasi pe o sfoara pe care o lega de`un bat, strecura batu printr`un ochi al sacului si cu bagajele facute plecara la drum.

Shea mergea in urma lui, fara sa zica nimic, se uita cand la el cand la drumul croit prin frunzis, nu stia ce sa zica, nu stia cum sa inceapa dar intr`un final rupse tacerea apasatoare:

- Nu stiu daca am facut prezentarile cum trebuie,spuse ea cu un oarecare tremur in voce, numele meu este Shea Misap, tu cum ziceai ca te cheama ?

- Numele meu este..., si se opri brusc mai ca Shea se lovi de el, este ... este o dilema in clipa de fata, nu imi aduc aminte, ducand mana stanga la tampla parca in reflex sa opreasca o durere ce urma sa apara.

- In cazul acesta pot sa te strig Garet ? In limba stramosilor nostri inseamna Speranta.

- Nu stiu in ce masura sunt o Speranta dar cum se zice pierdut in limba asta straveche ? aruncand o privire sireata catre fata.

- Pai daca imi aduc bine aminte ar veni Noray adica fara origini, zise ea uitandu`se spre coroanele pomilor putin intimidata.

- Prefer mai bine Noray, spuse el zambind sec.

- Bine Noray, atunci asa ramane, si dind din cap in semn de aprob il urma continuand sa vorbeasca. Intr`un fel si eu sunt o pierduta, nu stiu daca voi avea curajul sa ma intorc al mine in sat dupa cele intamplate acolo, o lacrima ii fugi pe obraji inainte ca ea sa o opreasca. Noroc ca nu m`a vazut, gandi ea.

- E dureros sa pierzi ceva pretios, cel putin stiu cum e, eu am pierdut totul. Incotro crezi ca ar fi drumul peste care ai trecut, spuse el rapid incercand sa schimbe subiectul. Mai tii minte cum erau copacii, ce plante erau pe jos, animale, sunete cunoscute, orice ne`ar putea in orientare.

Uitandu`se la niste copaci aproape ca striga: „Tin minte ca plantele astea erau pe partea aceasta a copacului cand mergeam”. Noray aruncand o privire mai indeaproape vazu ca sunt plante care cresteau pe partea de nord si deci ei trebuiau sa mearga spre nord est. Acest indiciu a fost vital pentru ca in aproximativ doua ore de mers au dat peste un drum, nu stia daca era acelasi drum dar totusi era un progres. Civilizatia nu putea sa fie departe, indiferent daca era sau nu primitoare.

Analizand situatia vazu cum pe fata ei se asternu oboseala si intelese ca nu mai putea continua mult timp. „Vom inopta aici, mergi si aduna niste lemne pentru foc, eu voi incerca sa mesteresc un adapost”. Shea pleca sa stranga cat mai multe lemne, dorind sa`l ajute in constructie sa isi arate utilitatea. Aventura dupa lemne dura ceva timp si frigul serii isi facu simtita prezenta. Zgribulita se intoarse cu usurinta unde l`a lasat pe Noray si spre surprinderea ei nu`l gasi. „Noray ... mai esti pe aici ?” spuse ea cu oarecare teama in glas, teama de a nu fi abandonata iar, dar tresari brusc cand dincolo de un perete de liane aparu Noray, si cu inima inapoi in piept alerga spre el. Adapostul era aproape gata, locul amenajat pentru foc mai necesita putine modificari si ea se grabi sa faca focul. In cateva minute adapostul era complet iar focul prinse putere. Lemnele pocneau din cauza umezelii dar nu era loc de mofturi. Scoase din sac putinele fructe ramase iar pestii infipti pe bete se rumeneau, mirosul trezind foamea care cerea putina liniste. In scurt timp nu mai ramasese nimic, doar mirosul mai amintea de mancarea care a fost acolo. Vazand ca frigul pune stapanire pe firava faptura ii ceda o haina mai groasa pe care o avea in sac. Degeaba incerca ea sa fie curajoasa si sa respinga haina cu o mana ca inima tragea de ea cu doua si ceda rusinata invelindu`se.

- Maine dimineata o sa pornim devreme, o sa stau de paza tu incearca sa dormi sa iti refaci puterile, o sa ne astepte un drum lung maine, dar sper sa nu fie foarte lung, nu mai avem provizii.

In timp ce vorbea, Shea era deja intinsa langa foc sub adapostul temporar dormind. Noray apuca haina si o inveli. Intorcandu`se sa mai puna niste lemne pe foc o auzi cum macinata de visele ei incerca sa articuleze niste cuvinte dar nu era nimic concret, mainile si picioarele i se miscau brusc si scurt, isi dadu imediat seama ca nu are un somn linistit. Pesemne ranile din sufletul ei erau adanci si o marcasera profund iar subconstientul incerca sa se materializeze. Nu putea sa nu o admire chiar si in clipele in care ea traia acele clipe de cosmar, chipul ei desi crispat era bland, cald, inspira bunatate. Ii aducea aminte de o persoana pe care a iubit`o si respectat`o, si cu toate astea nu isi putea aminti prea multe, inca nu era destul de puternic sa indure acele dureri.

Click pentru continuare.

Amintiri pierdute (2)

Se opri brusc. Un sunet dulce cristalin il napadea. Cu greu se abtinu sa mai gafaie si sa descopere sursa. Cu pasi precauti se apropie de un perete viu pe care il deslusea si in acel intuneric. Cutitul era acum in mana dreapta si taia plantele inalte de peste doi metri care se agatasera de copaci ca niste prunci in bratele mamelor. Surprins de priveliste lasa sa`i cada sacul, cutitul acum atarna intre degete gata sa il paraseasca in orice clipa. Trezit de sunetul unei bufnite isi reveni si ridicand sacul, se apropie de un parau care stralucea in lumina lunii, luna care acum forma fete ciudate in compania rapidelor valuri. “Din iad in paradis, exact ce imi trebuia” zise cu o voce plina de entuziasm. Isi aseza sacul langa o piatra cam de un metru in diametru, cu o sfortare ridica un colt al pietrei si strecura coltul sacului dedesubt “Sunteti prea pretioase ca sa va pierd, mancarea asta e apetisanta stiu sigur, nu vreau sa cadeti prada unei soparle sau mai stiu eu carui animal. Se lepada de hainele lui murdare pe care le aseza strategic de parcea cealalta a pietrei, unde nu putea sa vada din apa “Mai bine sa linga sangele ala decat sa ma priveze de voi” vorbi cu sacul de parca ar fi fost niste copii. Infipse cutitul in mal. Nisipul auriu inghiti pumnalul pana la maner astfel parea un ciot de lemn. Din cand in cand arunca priviri fugare in jurul lui, de parca cineva l`ar fi urmari dar dadu vina pe oboseala pe care avea sa o scuture cu o imbaiere racoroasa. Ca un copil care vede pentru prima data marea incepu si eroul nostru sa se avante in apa dar se opri subit. Cu mainile infasurate in jurul lui si cu parul de pe tot corpul ridicandu`se usor de parca ar fi fost o extensie a muschilor incepu sa mormaie “Ce…e …ce re…rece este a.pa.”zise incet trmurandu`i pana si urechile.”Tocmai buna pentru o ma descotorosi de oboseala si de sangele acesta grotesc” isi spuse in gand deoarece vorbele tindeau sa se impiedice pe limba. Usor isi masa taiturile, incercand sa curete fiecare particica din corp meticulos, dar si fara sa`si cauzeze sangerari sau dureri. Durerile erau de mult adormite sub racoarea ce`l napadea. Pesti de diferite marimi alunecau in toate directiile. “In noaptea asta voi savura carne” gandi urmarind deja prima victima, un zambet plin de speranta prinse forma pe chipul sau revigorat, dar incearcarile ii faceau un expert in capturarea apei in palmele lui mari, care si aceasta il scapa in timp ce scotea mainile din apa. “Hmmm, punem in functiune planul b” spuse plin de nervi in timp ce iesea din apa, smulse cutitul si se indrepta spre un copac, o creanga mai dreapta si lunga cat statura lui ii atrase atentia, o taie si o transforma legand cutitul de ea intro sulita. “Acum sa va vad pestilor!” rase intrand iar in apa , si in scurt timp stranse destui sa manance pe saturate. Curat si cu foamea saturata somnul il prinse acum cu putere si nu avea de gand sa`i mai dea drumul. Se intinse imbracat in hainele noi langa piatra.

Deschise usor ochii si ramase nemiscat fascinat de locul acesta, complet diferit de peisajul unde se trezise inainte. Soarele, strecurandu`se printre ramuri ii mangaia chipul bronzat, pasarile cantau in voie, animalele umblau prin padure nestingherite de nimic, atente doar la pradatori si cu gandul la puii din cuib, frunzele dansau in adierea vantului, insecte de diferite marimi treceau peste el fara sa bage de seama ca acest bolovan era la fel de viu ca si ele. Un loc perfect pentru o viata linistita gandi el in timp ce se intinse pentru a`si dezmorti muschii si intorcandu`se cu fata spre padure avu impresia ca e cineva ascuns intr`un tufis. Ramase linistit nedorind sa dea de gol descoperirea sa si se intoarse cu tot corpul spre apa. Imitand un somn adanc, din cand in cand mai scotea un sforait, simtea cum rabdarea il paraseste, dar interesul il facu sa tresara usor, din tufisul unde auzi sunetul acum putea distinge miscare, miscare ce se apropia de el. Putea sa simta chiar si o pereche de ochi care il urmareau. Muschii erau semiincordati, gata sa se intinda in orice clipa pentru un salt surpriza ca ai unei caprioare cand simte pericolul. O clipa umbra se opri, surprins realiza ca nu mai sforaia, dupa ce isi continua somnul si sforaitul pasii se apropiara de el, in ciuda efortului de a ramane cat mai silentiosi. Asupra lui simti un miros intepator dar placut urmat de o mana ce prinse sacul si dintr`o sfortare mana fu prinsa de un brat puternic, aceasta se indrepta urmata de corp pe nisipul racoros al malului. Barbatul deja scoase cutitu cu cealalta mana si era gata sa`si omoare atacatorul cand privirea lui ramase impietrita. Doi ochi negri mari terifiati priveau plini de lacrimi la cel care era pregatit sa`i curme viata. Parul lung pana pe spate ii era acum imprastiat pe mal iar nisipul stralucea in sub lumina lunii. Noaptea parea alba pe langa parul negru al fetei. Buzele de un rosu aprins semanau cu petalele unui trandafir, pielea rumenita de soare era catifelata ca matasea, iar formele voluptoase ii erau acoperite de o rochie sfasiata care din loc in loc lasa sa se vada mushii ce se incordau intr`o incercare zadarnica de eliberare..

Dupa aproape un minut in care nici unu nu schita nici o miscare, ochii fetei se inchisera si miscandu`si capul intr`o parte scuturand lacrimile, o indiferentza cazu pe chipul ei. Isi accepta soarta cu putina demnintate care ii ramase sperand ca moartea o va lua in taramul ei cat mai repede si fara sa sufere prea mult. Un sunet metalic se auzi la mica distanta de ea, putea chiar mirosi lama cutitului. Nimic nu se intampla, aripile mortii nu coborau asupra ei sa o ia, situatia o nedumirea, suspansul devenea insuportabil. Inima ii batea asa tare ca o simtea cu tot corpul, nu mai auzea nimic altceva decat inima, tum tum … tum tum … tum tum. Tresari, incordandu`se din fiecare musci, cand parul i se incurca in ceva aspru care cobora usor pe chipul ei, apoi pe gat, pe umar. Pielea ei era ca si electrocutata in urma atingerii. Cu teroare in suflet intoarse incet capul si vazu cum o mana plina de cicatrici de toate marimile, cicatrici ce se raspandeau si pe degete, aproape si sub unghii ca un model, o mana cu muschii dezvoltati ca la un animal salbatic, o mana care acum o atingea cu frica sa nu ii faca rau. Incet totul in jurul ei capata culoare, murmurul apei incepu sa`l auda clar, inima inca ii batea cu putere dar ii reda contrulul asupra simturilor. Incet prinse curajul de a se uita la chipul care comanda bratzul acela aducator de moarte, sau de viata. In ochii ei negri si adanci se pierdu uriasul nostru, lovit la inceput de o usoara durere. Incet voci , rasete, peisaje si chiar replici familiare il loveau din toate directiile.Privirea ei il ducea departe in alte lumi, din fiara insetata de sange acum se transformase intr`un copil inofensiv, aproape incapacitat. Amintiri venite de nicaieri il asaltau constant. Un murmur si un pas in spate o facu pe fata sa inchida ochii dar prea tarziu, efectul aparuse. Scapand cutitul din mana isi prinse capul in bratele ca niste menghine si scoase un urlet de durere, care se pierdu intr`un sunet de tristete. Fata se uita acum la cel care trebuia sa o omoare cum era acum prabusit la pamant , ghemuit ca un copil batut. Sentimentele de teama si dispret incet se transformara in mila si compasiune. Vru sa il mangaie si sa`l stranga in brate dar nu a gasit curajul. Nici nu a fugit cu toate ca acum era sansa ei dar din nu stie ce motiv a ramas, simtea ca nu se afla in pericol, daca era sa moara ar fi fost deja moarta. Ganduri incepeau sa alerge si prin mintea ei, de unde provenea un asemenea om, stia ca a fost o batalie in zona dar nu era posibil sa existe supravietuitori dupa atata timp. Si daca nu venea de acolo atunci sa fi venit din alta Zona sau din Centru. Totusi urmele de pe corpul sau indicau faptul ca era un razboinic, sa fi fost un mercenar, un hot, un urmarit sau un vanator. Era bine sa ramana acolo sau era inca in pericol?

Intre timp uriasul nostru zacea scufundat intr`o lume de amintiri dureroase, si nu putea sa controleze nimic, nu putea iesi de acolo. Imaginea fetei care insemna tot pentru el alerga prin mintea lui in diferite ipostaze. Din nefericire toate se terminau intr`o intamplare macabra. Trupul ei neinsufletit zacea rece in bratele lui, lacrimile inghetasera pe chipul ei mai alb ca norii, o tinea strans si plangea acum faptul ca nu a reusit sa o salveze, ca l`a lasat singur si i`a luat dorinta de a trai. Dar nu era vina ei, ea nu putea sa se apere, era asa fragila in ochii lui. Nu ar fi trebuit niciodata sa o lase singura in sat, trebuia sa o ia cu el in ciuda drumului primejdios, orice ar fi fost nu trebuia sa o lase singura. “Blestemati fie zeii pentru ziua asta! Feriti fiti voi, intr`o zi am sa dobor din ceruri! O sa vedeti ce inseamna dreptatea!”. In jurul lui vantul incepu sa bata misterios, dandu`i tarcoale, de nicaieri intuneric se materializa si aerul taios ca un cutit prindea forma unui nor negru, un nor adanc care`l inghiti. Norul, acum o bila, se micsora pana disparu si se asternu o liniste sinistra. Cand se trezi era pe malul apei privat de persoana iubita. Socat sari in picioare “Ranya! Unde esti? Unde este ? Unde ati ascuns`o ? Ce ati facut cu ea?” Fata incremeni, un gand de regret ca nu fugise ii aluneca in minte. Furia lui intalni un bolovan, dupa parerea ei cantarea mai mult ca ea, care zbura rapid in apa. Tanara nu mai indraznea nici sa mai respire, ingrozita de scena din fata ei.

Zgomotul apei il readuse cu picioarele pe pamant pe erou care realizand unde se afla si vazand fata, intreba surprins:

- Ryana ? Tu esti ? Pe toti zeii, spune ceva! Spune ca tu esti.

- Imi pare rau, zise fata, dar numele meu e Shea…

- Nu ! Trebuie sa fie o greseala, si o ridica brusc ca pe un obiect. Unde este Ryana ? Spune`mi. Realizand intr`un final ca nu e scumpa lui, incerca sa stoarca din Shea informatiile cu forta.

- Nu stiu ! tipa de durerea prinsorii lui, da`mi drumul, ma doare. Cu o voce pierduta continua. Te rog da`mi drumul... ma doare. Lacrimile incepura sa`i curga pe obrajii rumeni care straluceau in razele soarelui. Imaginea scumpei Ryana i se suprapuse cu prezentul tablou, confuzia crestea si stransoarea puternica deveni o imbratisare tandra. Shea cazu in genunchi ca paralizata dar imratisarea lui o urma si mangaind`o pe cap izbucni in plans ca un copil “Imi pare rau ca te`am lasat singura, iarta`mi greseala, promit ca nu o sa te mai parasesc niciodata. Nimeni nu o sa se mai atinga de tine.” Dupa cateva minute in care imaginea fu aceeasi si vorbele lui cersetoare de iertare si care promiteau siguranta era tot ce auzea, Shea prinse iar curaj :

- Imi pare rau pentru pierderea ta dar eu nu sunt Ryana, numele meu e Shea, sunt o fata din tinuturile Mendriei, cam la doua zile de mers spre nord, am venit aici pentru ca la mine in sat nu mai este nimic, o armata a venit si distrus tot, mi`a omorat parintii, fratii. Putini am fost care am scapat. Nu am apucat sa iau nici macar ceva de mancare si de atunci tot fug. Sper, spuse cu tremur in glas, ca nu esti unul din urmaritori. Te implor, cruta`ma, da`mi drumul, promit ca nu o sa ma mai vezi niciodata.

- Cine ? Ce armata ? Unde ? Cum arata ? Cati sunt ? ... intrebarile alergau pe buzele lui intr`un ritm infernal iar chipul sau era insetat de informatii. Vroia detalii despre modul cum erau imbracati, ce arme aveau, ce rasa erau, detalii pe care fata nu le stia, tipetele satenilor si indemmurile mamei sale de a fugi au fost suficiente ca sa o faca sa nu se uite in urma, norii de fum ce se ridicau din sat o urmareau ca o umbra. Nimeni nu o sa te raneasca, spuse el apucand cutitul si strangandu`l in mana puternica, nu o sa permit nimanui sa te raneasca, si aproape soptind, nu vreau sa te pierd din nou.

Click pentru continuare.

Amintiri pierdute (1)

Campul de batalie era acoperit de o ceata rosie, linistea era spulberata doar de croncanitul corbilor care anuntau sfarsitul luptei. Luna argintie avea si ea acum o tenta rosie .Viermii se scaldau in rani adanci pline de sange, bucurandu-se de acest paradis. Mirosul ar fi intors stomacul oricarei vietuitoare, pana si corbii pareau scarbiti dar foamea si setea ii impingea inainte. Pe alocuri se mai vedea cate o mana ranita scaldata intr`o mare de sange care cu ultimele puteri incerca sa miste corpul atarnand de un fir de viata, curand spasmele puneau stapanire pe trup sub puternica presiune a mortii ca in final acestea sa cedeze spre deliciul viermilor si corbilor. Pe alocuri sangele rosu era amestecat cu al altor specii, nuante de mov , violet si aproape negru, roz si uneori chiar verde, cu toate acestea sangele marcase si pamantul si aerul, pamantul era acoperit de o perdea rosiatica. Nici o alta vietate nu indraznea sa intre in aceasta vale, doar pe margine mai indrazneau soparle sa mai traga un fost razboinic pentru a-si umple stomacul, lupi cu coltii cat pumnalele se avantau speriati parca de o prezenta mai puternica decat moartea in grupuri pentru a`si potoli foamea si a puilor ce`i asteptau infometati. Nici un alt animal nu indraznea sa se avante prea mult. Aerul era imbibat cu teama si se intindea pe timpul zilei departe. Noaptea era singura oportunitate ca alte creaturi decat corbii si viermii sa se bucure de uriasul festin. Un corb luat prin surprindere de miscarea subita a mesei sale din care lipsea acum o parte din fata scoase un croncanit ascutit si se retrase la o alta masa cu o privire speriata asupra fostei sale mese. Cadavrul apartinand unui mercenar gorak se ridica parca din morti pe`o parte si ateriza intr`o balta de sange. De sub el isi facu loc o mana urmata de niste sunete pline de durere, urma o alta mana , trupul unui om se ridica in sezut cu o indemanare demna de un nou nascut. Privirea pierduta in intuneric il facea pe norocosul nostru razboinic sa se intrebe unde era. Ranile care`i acopereau corpul nu`i fusesera acoperite inca de viermii nesatuli, corpul gorakului il aparase si de pofta corbilor. O durere de cap il impiedica sa realizeze unde era , putea doar recunoaste ca mirosul avea sa`i vina in curand de hac daca nu pleca de acolo repede. Mainile ii pareau prea mari si prea grele sa le miste, il dureau toate incheeturile, toate ranile, avea impresia ca a stat acolo zile, saptamani, parca muschii i se atrofiasera, inconstient de ce se intamplase , taieturile si vanataile marisera volumul membrelor . Armura stramba si gaurita i se parea rece si stanjenitoare dar probabil era singurul lucru care il salvase. Stranse din dinti, pana si acest gest ii cauza durere, si cu greu si`o desprinse si o inlatura, astfel miscarea deveni mai usoara. Se ridica intr`un genunchi si cand incerca sa se ridice complet in picioare , simti ca acestea sunt cu totul dimpotriva. Dezechilibrat se prabusi in fata, ca un copil care face primii pasi. Dupa mai multe incercari nereusite , ajunge sa stea in capul oaselor. Privirea ii era impiedicata de sange, sange inchegat pe tot corpul, cu miscari incete isi sterse fata si avu impresia ca de fapt nu e mana lui care il sterge, ca este a unui strain, iar mana simti par aspru care se freca de aceasta atingand fiecare nerv trimitand durere catre fata pe care tocmai ii cauza durerea. “Ce se intampla cu mine, unde sunt si cel mai important cine sunt ?” fura primele lui intrebari pe care si le puse urmate de o sfortare de a`si aduce aminte amanunte dar acestea aducandu`i o alta durere, o durere interioara aproape insuportabila. Punand aceste ganduri de`o`parte simti ca puterea ii revine incet. “Mirosul acesta, e … groasnic, trebuie sa scap de aici.”

Cu pasi mici, impiedicati incepu sa se indeparteze de locul unde s`a trezit dar in ce directie sa mearga, peste tot era aceeasi priveliste, corpuri din diferite rase, ramasite , arme de diferite marimi scufundate in balti sangeroase. Strigatele corbilor sunau de nenumarate ori in mintea lui, impingandu`l sa plece cat mai repede de acolo. O briza usoara il lovi din stanga urmata de sunete diferite de cele ale pasarilor care`l inconjurau. Incet se obisnui cu lumina pala si cu imaginea inspaimantatoare. Fetzele celor care formau covorul erau blocate cu diferite expersii, majoritatea cu spaima, frica si in cautare de mila, altele incomplete, mancate de viermi si de pasari, cei mai bine prezervati si fara nici o expresie raman ale draksilor, o temuta si puternica specie, derivata din reptile, de marimea unui om chiar si mai mari, temute pentru ghearele si dinti ascutiti si combinati cu otrava doar de ei suportata, bestiile avand diferite tipuri de otrava, cea mai slaba doar paraliza in zona ranii, iar cea mai periculoasa era un fel de acid care ardea aproape orice era viu, chiar si plantele erau usor afectate. Eroul nostru simtea nesiguranta in aer, lua de pe jos o sabie dar durerea il impinse sa aleaga ceva mai usor , un cutit incovoiat de marimea a trei palme, suficient de lung sa`l apere si usor sa`l poata lua cu el. Incet incet corpul isi revenea in simtiri, durerile erau mai suportabile, dar era o durere de care nu putea sa scape, una care`l macina in interior, care nu`i dadea voie sa realizeze cum a ajuns acolo, ce s`a intamplat. “ Blestemate fie gandurile astea dureroase. Nici nu stiu in ce directie sa merg, nici nu mai stiu de unde am plecat” strigase cu putere sfidand muschii incordati care trimiteau durerea mai departe spre oase. Un moment de liniste, bataile de aripi ale singurelor alte vietati din preasma l`au trezit la realitate “Spre sa fie un vis, un vis urat … dar durerea e atat de reala” punand mana pe antebrat simti taieturile si usturimea, dar in acelasi timp era constient ca nu il mai durea ca la inceput. “Incotro ?” dupa cateva clipe admirat peisajul dezgustator s`a decis “Orice directie e la fel de buna ca oricare” si lasand mana jos isi continua drumul in directia brizei, simtea nevoie de aer proaspat.

Dupa cativa pasi o briza il lovi dar nici un sunet nu urma adierea de aer proaspat, picioarele incepura sa i se miste din ce in ce mai drept, miscarile devenind mai agile, arma aproape nici nu se mai simtea in mana lui puternica, durerile incet incet il paraseau dar tot il stanjeneau cand atingea cu mana de un fost camarad sau dusman. Incepea sa sara peste obstacole cu agilitatea unei pisici, tot timpu mergand spre est, in departare se afisau prin ceata dealuri cu tot felul de umbre sinistre “Poate e cineva acolo, trebuie sa fie cineva ramas” isi spuse cautand speranta, doar atat avea, spera ca unde va ajunge va gasi un raspuns, orice indiciu era bine venit. Sunete vagi parca ii sunau in minte, se opri si incerca sa analizeze din ce parte veneau. Ceva se misca pe pamant, “Un supravietuitor ?” isi spuse largind ochii si isi ascutii si mai mult auzul, cu pasi mici silentiosi se indrepta mai aproape de sunet. Din ce in ce pamantul se ridica spre un deal iar covorul de victime se rarea, realizand ca se apropia de marginea infernului. Incet umbre prindeau forma in fata lui, intr`adevar pe jos erau doua umbre care se indreptau in aceeasi directie ca si el, dar mult mai incet ca el. “Hei , e cineva acolo ? Cine esti ? Raspunde” dar intrebarile lui avura un alt raspuns. Linistea se asternuse sublim, in locul unei voci auzi doar un usor fluierat printre dinti. Cu grija se apropie de umbre, una din ele se ideparta alta ramanand pe loc. Lama cutitului relfecta razele lunii, asteptand sa apere noul stapan. Cu pasi mici urmati de vorbe se apropia si mai aproape de prima umbra “Nu va vreau raul, vreau doar sa va ajut, sa va intreb cateceva” dar raspunsul veni doar din distanta , acelasi shuierat usor. Crezand ca erau doi oameni se apleaca cu atentie asupra primului, mainile lui uriase si aproape fara simt in ele puteau sa`si dea seama ca noul sau prieten nu dadea semne ca ar fi constient, cu o examinare mai atenta si cu un ochi pe cealalta umbra descoperi urma de muscaturi in carne, intoarse corpul cu fata in sus si o imagine bine cunoscuta ii lovi privirea, miscare multa pe o mare parte a corpului il facu sa tresara, muschii actionasera independent si il ridicasera in picioare. Pregatit de lupta se uita in jurul lui, deodata cealalta umbra se apropie dintr`o parte cu un suierat strident. Riduri ii aparura intre sprancene ca urmare a incordarii , ochii deja fixasera noua tinta ce acum prindea formele unei soparle, un predator care pe un om obisnuit l`ar fi ingrozit si paralizat, dar eroul nostru era condus ca o marioneta doar din instinct, miscarile erau bine masurate. Atacul surpriza fu in zadar, aceasta nu musca decat aer, un alt suierat urma ca o mustrare a atacului slab. Cu un salt demn de o pisica eroul ateriza pe spatele ei incercand sa evite muscaturile creaturii, ridica arma si cu o lovitura puternica penetra craniul cu usurinta, parea ca taie o panza dar sunetele oaselor sparte ii sunau in minte, durerea insuportabila ii trezi sentimente nedorite, imagini ale unor lupte alergau prin mintea lui, erau asa de multe ca nu se putea controla. Cazu in agonie pe iarba racoroasa, urletele ieseau pe rand din gatul lui puternic, dar erau urletele durerii nu ale victoriei, soparla inca mai misca coada dar fara control, fiara murise , cutitul era inca in teasta acesteia. “Trebuie sa ma concentrez, ahh, pe toti zeii, de ce mi se intampla asta!” isi spuse in timp ce durerea incepea sa il paraseasca. Cu ochii mici, incepu sa distinga conturul lunii, lumina lunii il calma mai usor “Asta e , trebuie sa ma concetrez asupra lunii, ea ramane la fel de rece orice s`ar intampla, trebuie sa fiu la fel ca ea, rece si nepasator”. Cu o mana isi sterse broboanele de sudoare care ii acopereau fata, realizand ca lupta cu reptila a fost chiar reala se regasi langa lesul acesteia, scoase cu usurinta cutitul si se ridica in picioare. Aerul parea din ce in ce mai curat. Cazatura ii deschise cateva rani pe brate, sangele curgand usor pe corpul voluptuos. Mai departe spre est vazu conturul unor corturi, unele in paragina, altele inca in picioare, cativa copaci ofereau pe timpul zilei protectie de razele soareului arzator unde liderii diferitelor legiuni discutau, planuiau urmatorele atacuri. Tot aici se tineau si discursuri asupra izbandelor din ziua respectiva. Cu precautie , analizand orice sunet suspect, eroul se indrepta catre corturi, in departare se auzea inca festinul corbilor, alti necrofagi ca cel intalnit mai devreme se luptau intre ei. Ajunse in cele din urma la corturi, dar nu era nici urma de vietate, o masa lunga din lemn era amplasata sub copaci, scaunele erau aruncate in toate directiile, ca urmare a unei lupte. Cateva corturi aratau jalnic, cu peretii taiati de sabii, inauntru resturi de uniforme si de oase formau o idee a festinului dus de salbaticiuni. Tot ce putea fi mancat de carnivore disparuse de mult. Arme si armuri erau imprastiate peste tot “Atacul trebuie sa fi fost unul rapid, armele astea nici nu au fost folosite, dar cine era aici, cine i`a atacat ? Eu de partea cui …” si incepu sa se simta ametit, imagini cu oameni certandu`se cu alte fiinte imbracate in armuri il napadeau, rasete si urale ii rasunau in minte. Impiedicandu`se cazu jumatate afara din cort, durerea blestemata iar il cuprindea, trebuia sa scape de ea, privind in sus vazu luna acum in splendoarea ei, argintul i se oglindea in ochi. Ca paralizat uita sa mai clipeasca , isi cauta linistea in razele lunii, si incet simti cum simturile ii revin, trezit ca dintr`o betie isi recapata postura de om. “Ceva imi zice ca de partea lor am fost, dar de partea cui ? Ce cautam aici ?” scuturandu`si mintea de aceste ganduri isi spuse ca prezentul e mai important ca trecutul. In alt cort ,aflat intr`o stare mai buna, gasi pe o masa diferite fructe si ierburi, repezindu`se ca un vultur asupra prazii incoltite, infipse cutitu in masa si apuca cu ambele maini sa muste isteric , foamea il cuprinse din senin. Nu mai auzea, nu mai vedea, doar manca, cu o pofta nebuna, parca nu ar fi mancat niciodata si trebuie sa manance pentru a umple golul din el. Unele fructe incepura sa se descompuna, sa prinda un miros ciudat, dar pentru el nu conta, golul din el trebuia umplut. Daca l`ar fi privit un alt om ar fi zis ca e un animal, si daca l`ar fi privit un animal ar fi fugit de teama sa nu devina urmatorul in meniu. Dupa cateva minute de la potolirea foamei care il rodea acesta s`a oprit, simtindu`se oarecum satul, dar nu era, aceste cruditati nu faceau altceva decat sa ii astampere focul interior, sintea nevoie de carne de energie. Setea ii ardea gatul, gustul din gura prindea forme si nu era deloc placut, cu o privire scurta aruncata prin cort si descoperi un vas unde apa era acoperita cu o perdea de petale, rosii si galbene, mirosul trandafirilor dadea o aroma oarecum de elixir. Dupa ce isi potoli si setea , dori sa`si schimbe hainele imbibate cu mirosul sangelui, dar pielea lui era mai murdara ca hainele, traia cu impresia ca nu se ia sangele si mirosul e permanent. In cortul cel mare gasi pe masura muschilor lui dezvoltati o pereche de pantaloni din piele neagra, ce au apartinut unui cavaler, acestia se purtau pe sub armura de metal pentru a facilita purtarea si a nu provoca rani; ochii i se asezara pe o bluza alba, proprietarul neavand sansa sa o poarte dupa culoarea impecabila si starea perfecta in care se afla, armurile din metal nu erau pe placul lui iar ranile nu il ajutau sa le poarte, cauta si prin alte corturi pana gasi intr`un cufar o armura de piele maronie, catifelata, umarul stang fiind acoperit de placute argintii si cu intarituri din piele neagra mai aspra in dreptul coastelor, in schimb spatele era foarte moale facilitand miscarea, doua agatatori atarnau pe spate. “Hmm… asta pare a fi o armura de arcas, iar in clipa aceasta mi`ar prinde bine ceva usor” spuse apasand usor cu mana peste desenele ciudate cauzate de diverse taieturi. Indesa hainele intr`un sac din care scoase ce nu`i trebuia. Mai lua cateva merinde pentru drum, si usoara lui arma la brau, cutitul salvator, si o sabie usoara a carei teaca incapu usor in sac. Cu ochii grei si privirea tulbure, de parca oboseala il tragea de ploape si ii sufla in minte indemnuri la odihna, privi fugar asupra cetzei purpurii si simti fiori pe sira spinarii. “Locul asta e blestemat, si daca nu … atunci eu sunt” spuse intr`un final. Incepu calatoria spre est, cat mai departe de acel loc bantuit de pradatori insetati de sange. Cu toate ca alerga parca ceva il tragea inapoi, oboseala il prindea de umar si`l tragea in joc spre verdeata, se scutura si singurul lucru care il trezea era briza racoroasa a noptii care ii dansa pe fata si prin par, avea impresia ca ranile mai mult il gadilau decat sa`l doara. Lumina argintie a lunii ii calauzea drumul printre copacii intunecati, care in umrele lor sinistre aratau ca niste giganti ce radeau la trecatori. Sudoarea i se intindea pe frunte, buzele i se uscasera, muschii bine dezvoltati dadeau sa plesneasca in urma efortului depus, dar el tot alerga, impins fiori reci prin cranguri si desisuri. Ramurile copacilor si buruienile il plesneau pe unde apucau.

Click pentru continuare