Amintiri pierdute (4)

Visul sau il purta undeva departe, intr`o zona verde, unde padurile se intindeau doar la orizont, prevestind inceputul taramului muntos. Aici in casa, familia lui se aseza la masa:

- Fetim vezi pe unde se joaca gemenii, spuse mama. Sper ca nu au fugit iar la vecini ca ii asteapta o bataie.

- Aaaa ! Mama ma duc eu, spuse Jonar, cred ca stiu unde sunt, i`am vazut mai devreme la parau. Si ridicandu`se de pe scaun fugi catre locul cu pricina.

Casa era inconjurata de o bogata recolta de grau verde si pe alocuri pomi isi intindeau ramurile ca niste umbrele si asteptau muncitorii obositi sa isi traga sufletul la umbra lor. Mergand pe cararea care trecea prin mijlocul campului intins, Jonar sari in lan si mergand pe un drum parca doar de el stiut ajunse pe marginea apei. Acolo gemenii mestereau la un mic baraj. Si`au propus sa se balaceasca si dupa modelul unui baraj mult mai mare facut de dwargi se intreceau in idei si imbunatatiri. Bazele erau puse si Jonar cand a vazut a ramas placut surprins.

- A zis mama sa mergeti repede acasa ca altfel va asteapta o mangaiere parinteasca, spuse zambind.

- Ce? A trecut asa mult timp, daca ne mai certam mult nu apucam sa il construim nici in toamna, punandu`si mainile in cap tipa Garem. Hai sa mancam repede si sa ne intoarcem, luam si pe restu si vom termina in scurt timp.

- Jonar, ce zici ne ajuti sau iar te duci sa il ajuti pe tata pe camp ? intreba Garet.

- I`am promis ca il ajut ieri si nu am terminat, daca am timp vin dupa aceea si va ajut.

Pornira toti trei in viteza stiind ca timpul este pretios, ajungand cand toti erau la masa si mancarea in castroane. Tatal era deja in capul mesei si ii privi suparat. Scuzandu`se ca au fost sa ia apa sa se spele s`au asezat la masa. Familia era numeroasa, numara zece membri inclusiv parintii. Cei mari erau doi frati si o sora cu varste intre saptisprezece si douazeci ani care ajutau la muncile de camp , apoi veneau alti trei copii , cei trei de mai devreme, cu varste intre zece si cincisprezece ani, si mezinii sub opt ani. Mancarea era destula fiind o familie nu instarita dar prin munca depusa nu duceau lipsa de haine, unelte sau mancare. Mesterii nostri mancara foarte repede pentru a se intoarce la indeletnicirile lor, terminand s`au dus repede sa isi spele tacamurile si multumind pentru masa au disparut la parau. In curte animalele erau fiecare pe unde apucau, mai putin caii care erau in grajd, cainii stateau in dreptul usii, asteptand linistiti sa primeasca si ei mancare. Imediat ce terminara toti se stranse masa, se matura si ca o familie unita terminara treaba cat ai clipi. Mama hrani cainii si ceilalti se dusera sa hraneasca celelalte animale. Curand treaba prin curte era ca si terminata. Toti cei mari plecara la camp, mama ramanand sa aibe grija de cei mici si sa mai dreaga prin curte. Pe camp munca era obositoare, dar toti erau multumiti de realizarile lor, nimeni nu se plangea. Tatal, un om pe la patruzeci si cinci ani, era blond si caruntit pe margini,echii caprui si mici se ascundeau sub sprancene stufoase iar pielea bronzata scaldata in sudoarea muncii lucea in razele soarelui arzator. Palmele sale late erau pline de bataturi si tineau sapa ca si cum ar fi fost o nuia si iar zgarieturile ii acopereau picioarele si bratele dar fata lui nu schita nici un semn de durere de parca nu ar fi existat. Acest om inalt si bine facut stia ce`s greutatile vietii si acum era multumit de aceasta viata linistita, inainte fiind un soldat in armata regala. Copii care`l insoteau incepeau si ei sa semene din ce in ce mai mult cu parintii, cuminti, inteligenti, muncitori, iubitori si in principal loiali. In timp ce lucrau pe camp tatal le mai povestea despre tineretea lui cand era trimis in campanii dar tot timpul evita sa le povesteasca copiilor despre luptele sangeroase la care a luat parte. De obicei le povestea despre orasele pe care le`a vizitat, oamenii pe care i`a vazut, fiintele rare sau strategii folosite si astfel munca devenea mai usoara si mai suportabila. Vantul incepu sa se inteteasca si in departare norii negri ii imbratisau pe cei albi contopinduse scuipand trasnete, prevestind furtuna. Sub nori totul se afunda in intuneric, de parca noaptea se napustise peste ziua calda. Cerul se mai lumina in diferite locuri, puncte zburau in diferite directii, nimic nu era concret dar parea a fi un stup de albine suparat. Tatal simtind pericolul opri munca si isi puse copii sa stranga uneltele si sa se retraga acasa. El ramase sa desluseasca mai bine cele ce vedea, si dintr`o data expresia fetei se schimba complet. In locul ochilor mici pe fata lui acum poposeau doi ochi terifiati. Unealta ii scapa din mana, transpiratia ii coplesi, fiori reci il paralizara. Incercand sa articuleze ceva se intoarse si cautandu`si copii tipa din toata puterea lui: „Lasati tot jos si fugiti! Acum, chematii pe toti, urgent!” Copii mai mult socati decat speriati.

Click pentru partea 5

Amintiri pierdute (3)

Fata speriata nu stia ce sa mai creada, sa il respinga, sa il lase, sa se ghemuiasca in bratele lui puternice sau sa se indeparteze. Prima ei tendinta a fost sa il respinga dar nu reusi iar lacrimile lui calde ii picurau pe umeri si odata cu ele parca si durerea sufletului se prelingea pe spatele ei, isi spuneau povestea cu litere sarate. Cuprinsa si ea acum de tristete, bratele ei gingase treceau peste pielea lui scortoasa plina de cicatrici incercand sa stearga durerea ca un burete. Spiritele se mai linistira si primul care a rupt tacerea a fost chiar razboinicul :

- Imi cer iertare, nu stiu ce s`a intamplat cu mine, am avut impresia ca esti cineva drag dar acum ca m`am linistit aproape nici nu mai stiu cine sunt. Vagi imagini imi zboara prin minte, nimic concret doar multa durere.

- Nu stiu de unde sa incep dar pot sa spun ca din experienta aceasta pot constata ca esti sincer si ca nu incerci sa ma pacalesti, pari un om bun dar totusi ranile de pe corp, hainele insinueaza altceva – spuse ea cu oarecare retinere dupa care continua cu un zambet fals – poate esti un luptator al dreptatii. Ochii lui se ridicara spre cer cautand un raspuns de undeva dar nimic nu raspunse.

- Prin minte imi zboara imagini cu o femeie tanara, frumoasa, cu un suflet de aur, cu chipul curat ca laptele, niste ochi negri dar totusi sclipitori ca stelele. Daca ma concentrez pot chiar sa vizualizez amintiri concrete cu ea – spuse pe un ton trist – dar nu mai stiu cand, unde, cine era.

Pe masura ce ii reveneau amintirile o durere crestea in intensitate in capul sau. Aceste evenimente se materializau in imagini infricosatoare. O gluga se imprastia peste restul amintirilor si luand forma unui umanoid simti cum il apuca de`un brat si il arunca pe`o masa, incerca sa se miste dar parca era paralizat si simti cum capul ii este strans intr`o menghina. Aratarea de sub gluga degaja un miros oribil si un ras ascutit rasuna din toate directiile. Simtea ca nu mai poate, ca nu mai rezista. Undeva in departare o flacara mica ardea si din acea directie parca deslusea un glas „Trezeste`te ! Hai ce faci ? Rezista, nu ma lasa singura aici”. Incet incet rasetele dispareau, flacara ardea din ce in ce mai tare, caldura il coplesea, membrele incepeau sa se miste. O atingere usoara ii dansa pe fata. Cand isi reveni deasupra lui era o fata gingasa care ii vorbea cald. <>

- De fiecare data cand incerc sa imi amintesc de trecut, sunt coplesit de niste dureri cumplite, insa nu cred ca au fost asa de intense ca acum. Multumesc ca ai avut grija de mine domnita si imi cer scuze dar nu tin minte sa te cunosc. Imi poti aminti cine esti ?

- Numele meu este Shea, sunt o fata din tinuturile Mendriei, din Zona 7. Sper sa te ajute acum ca ti`am mai zis dar se pare ca nu iti mai amintesti – zambi scurt si compatimitor stergandu`i de pe frunte broboanele de transpiratie – ar fi mai bine sa te odihnesti pari obosit. Iti povestesc dupa ce te vei trezi.

Un somn adanc il cuprinse, durera disparu la fel si tristetea. O usa se deschise, balamalele pitigaiate anuntau intrusul:

- Korai, esti aici ? intreba o voce puternica.Un barbat masiv intra pe usa grabit, un topor dintr`un metal usor cu rune magice pe el ii atarna de`a lungul spatelui. Ochii sai de un verde mistic parca te hipnotizau si transformau privirea lui intr`o arma, placute metalice ii acopereau antebratele musculoase si fluierul picioarelor, camasa din zale scotea un sunet strident la atingerea cu placutele si cu toporul. Parul sau blond curat dar ciufulit ce ii ajungea pana pe umeri era prins pe frunte cu o banderola. Pasii grei si hotarati faceau ca persoanele din fata lui sa se dea in laturi lasand loc acest munte de om sa treaca nestingherit. Hai ca avem treaba, Stapanul ne cheama de urgenta. Se pare ca vecinii nostri neastamparati nu mai au rabdare. Armatele sunt la granita regatului, se pregatesc de o invazie fulger. Astia chiar ne cred incompetenti. Sa vezi ce surpriza le pregateste Raj`kar.

- Ce mai are magul ala nebun in maneca ? Nici nu vreau sa ma gandesc ce dezastre au iesit din urma experimentelor lui, spuse cu fiori pe spate Korai.Acest om daca ii putem numi asa , curgandu`i cu siguranta si alte gene prin vene, era un mag foarte puternic si foarte secretos, tot timpu avea impresia ca cineva il urmareste spre a`i fura abilitatile. Familiile noastre unde sunt? Devia a ajuns in siguranta cu copii la adapost ? Familia ta este si ea in siguranta ?

- Stai linistit , spuse Morgal, Stapanul a avut grija de toti din castel. Am inteles ca sunt undeva in spatele castelului, cu o cale de scapare pregatita, numai ca Shanbe nu va avansa prea mult pe meleagurile noastre. Un zambet viclean ii acoperi fata, venele i se umplura de entuziasm, pulsau mai sa se sparga. Azi vom iesi victoriosi bunul meu prieten, o sa impartim prada dupa numarul de victime si sa nu trisezi.

- Credeam ca ai mai multa incredere in mine dar... Tocmai cand sa continue ajunsera in sala tronului.

- Aaaa, ati venit dragii mei razboinici, se pare ca vecinii au chef de un mic joc de`a razboiul. Raj`kar a plecat deja in nord est cu o mare parte din armata, pe acolo spera ei sa se infiltreze, cat mai departe de Centru, si aratand pe o harta locul cu pricina muta niste piese reprezentand o parte din armata lui mai aproape viitorul camp de batalie. Acum chiar ma bucur ca avem un mag nebun cu noi. In ultimul timp a facut niste experimente prin zona aceea si se pare ca e cel mai indicat sa pregateasca locul. In curand vom pleca si noi cu restul armatei, am lasat 100 de oameni sa aparere castelul, sper sa nu fie prea multi si prea suparati ca au pierdut spectacolul. Korai, spuse Stapanul apucandu`l de umar, in tine am cea mai mare incredere ca nu ma vei dezamagi, acesta simti cum prinsoarea ii maseaza muschii puternici. Acest Stapan nu parea a fi ceva deosebit, musculatura nu era una foarte dezvoltata, inaltimea medie il faceau sa para un om obisnuit, totusi fiind un nobil a avut parte de antrenamente in lupta cu armele, corp la corp, strategi renumiti i`au pavat viitorul dezvoltandu`i o minte agera. Privirea lui blanda ascundea o adevarata putere de convingere. Ochii lui albastri stiau ca lumea trebuia sa fie a lui, dar el prefera pe cale amiabila sa convinga toti inamicii sa i se predea. Aceste lucruri rar se intamplau si atunci se transforma total, cu aceeasi ochi si acelasi zambet ordona trupe ca niste pioni pe o tabla de sah. Parul castaniu i se prelingea pe umerii imbroboditi cu vesminte aurite si batute in pietre rare. Coroana ce o purta era simpla dar foarte valoroasa, se spunea ca pietrele din ea au fost odata lacrimile unui dragon. A purtat o campanie de un an pentru a o putea castiga de la inamic. Pentru o pereche de ochi formati mersul sau usor trada agilitatea de care dispunea. Armura de aur avea blazonul facut din diamante care iti luau ochii. Sabia imaculata statea in teaca scumpa cu acelasi blazon inscriptionat, desi a facut multe victime de`a lungul timpului.

Surprins, Korai urmari mai atent privirile Stapanului, dar prea tarziu, acesta se intoarse si ii da drumul. Morgal nu schita nimic, ii urma linistit si umil.

Afara vremea era calduroasa, cativa nori rataciti pe cer alergau in voia vantului. Caii ii asteptau dotati cu armuri si arme din cele mai scumpe, in schimb calul lui Korai era acoperit pe alocuri cu piele tare putand sa se miste mai usor si armele ii erau doar cele necesare, doua sabii , cateva cutite si un arc. Echipamentul sau era spre deosebire de ceilalti din piele doar in jurul gatului avea un guler metalic si pe spate ca pelerina de zale prinsa de curea. Nu avea nevoie de armuri grele, nu le suporta nici mort, simtea ca aceste ustensile sunt mai rele ca o pereche de catuse, prefera sa fie liber. In astfel de costume se misca precum o pisica, rezista mai mult la efort, atacurile sale erau precise si inamicii mureau rar din doua lovituri, una fiind suficienta. Totusi corpul sau plin de cicatrici ar fi spus ca era un sac de antrenament dintr`o garnizoana, statura si privirea agera tradau abilitatile sale de luptator priceput. Incalecara si armata incepu marsul, arunca o privire in spate de ingrijorare si nu pentru el ci pentru familia sa.

Pe drum trecand printr`un defileu zarva armatei a deranjat natura astfel cateva bucati de stanca se prabusira si cativa soldati au suferit rani mai simple sau mai grave. Korai a si plecat sa se asigure ca totul este bine dar in viteza sa nu observa cum niste pietre au cazut chiar peste el, una lovindu`l in cap.

Cand s`a trezit a cautat sa`si dreaga rana de la cap dar nu gasi nimic in schimb putea auzi frunzele copacilor cum fosneau in vantul racoros, pasarile cantau acompaniate de zgomotul apei. Auzi pasi si tresari, intorcandu`se vazu o femeie tanara venind de pe malul apei cu un brat de haine. Se uita mai bine si o recunoscu, Shea cat timp a dormit el si`a luat libertatea sa spele hainele pe care le`a gasit, astfel mirosul de sange mai disparu.

- Cred ca ai avut un vis interesant, spuse ea, te`ai agitat putin. Incepusem sa`mi fac griji. Te simti mai bine ?

- Ce ? intreba el buimac, da asa se pare. Simt insa ca a fost mai degraba o amintire decat un vis. Prefer sa nu ma mai gandesc la asta acum. Trebuie sa plecam de aici, in curand se va intuneca si avem nevoie de un adapost. Pot face unul dar nu foarte sigur. Daca vrei te pot insoti pana la primul oras sau sat dar nu stiu incotro sa o iau.

- Multumesc, esti amabil dar nici eu nu sunt din zona, totusi cand am ratacit prin padure am trecut odata un drum dar o patrula a trecut pe acolo si de atunci am ocolit drumul, am urmat cursul apei in speranta ca voi gasi asezari. Aici pe mal te`am intalnit si incotro nici eu nu stiu unde sa merg.

- Bun atunci, ridicandu`se si strangand cele de pe jos, sa gasim drumul si sa nu`ti fie teama. Nimeni si nimic nu iti va face vre`un rau, spuse ducand mana dreapta la piept si facand o plecaciune scurta.

- Sa inteleg ca vei fi cavalerul meu, spuse ea zambind sfios si rosind putin in obraji.

- Desigur daca acestea sunt dorintele domnitei atunci asa sa fie. Echipand cutitul la brau, stranse pestii ramasi pe o sfoara pe care o lega de`un bat, strecura batu printr`un ochi al sacului si cu bagajele facute plecara la drum.

Shea mergea in urma lui, fara sa zica nimic, se uita cand la el cand la drumul croit prin frunzis, nu stia ce sa zica, nu stia cum sa inceapa dar intr`un final rupse tacerea apasatoare:

- Nu stiu daca am facut prezentarile cum trebuie,spuse ea cu un oarecare tremur in voce, numele meu este Shea Misap, tu cum ziceai ca te cheama ?

- Numele meu este..., si se opri brusc mai ca Shea se lovi de el, este ... este o dilema in clipa de fata, nu imi aduc aminte, ducand mana stanga la tampla parca in reflex sa opreasca o durere ce urma sa apara.

- In cazul acesta pot sa te strig Garet ? In limba stramosilor nostri inseamna Speranta.

- Nu stiu in ce masura sunt o Speranta dar cum se zice pierdut in limba asta straveche ? aruncand o privire sireata catre fata.

- Pai daca imi aduc bine aminte ar veni Noray adica fara origini, zise ea uitandu`se spre coroanele pomilor putin intimidata.

- Prefer mai bine Noray, spuse el zambind sec.

- Bine Noray, atunci asa ramane, si dind din cap in semn de aprob il urma continuand sa vorbeasca. Intr`un fel si eu sunt o pierduta, nu stiu daca voi avea curajul sa ma intorc al mine in sat dupa cele intamplate acolo, o lacrima ii fugi pe obraji inainte ca ea sa o opreasca. Noroc ca nu m`a vazut, gandi ea.

- E dureros sa pierzi ceva pretios, cel putin stiu cum e, eu am pierdut totul. Incotro crezi ca ar fi drumul peste care ai trecut, spuse el rapid incercand sa schimbe subiectul. Mai tii minte cum erau copacii, ce plante erau pe jos, animale, sunete cunoscute, orice ne`ar putea in orientare.

Uitandu`se la niste copaci aproape ca striga: „Tin minte ca plantele astea erau pe partea aceasta a copacului cand mergeam”. Noray aruncand o privire mai indeaproape vazu ca sunt plante care cresteau pe partea de nord si deci ei trebuiau sa mearga spre nord est. Acest indiciu a fost vital pentru ca in aproximativ doua ore de mers au dat peste un drum, nu stia daca era acelasi drum dar totusi era un progres. Civilizatia nu putea sa fie departe, indiferent daca era sau nu primitoare.

Analizand situatia vazu cum pe fata ei se asternu oboseala si intelese ca nu mai putea continua mult timp. „Vom inopta aici, mergi si aduna niste lemne pentru foc, eu voi incerca sa mesteresc un adapost”. Shea pleca sa stranga cat mai multe lemne, dorind sa`l ajute in constructie sa isi arate utilitatea. Aventura dupa lemne dura ceva timp si frigul serii isi facu simtita prezenta. Zgribulita se intoarse cu usurinta unde l`a lasat pe Noray si spre surprinderea ei nu`l gasi. „Noray ... mai esti pe aici ?” spuse ea cu oarecare teama in glas, teama de a nu fi abandonata iar, dar tresari brusc cand dincolo de un perete de liane aparu Noray, si cu inima inapoi in piept alerga spre el. Adapostul era aproape gata, locul amenajat pentru foc mai necesita putine modificari si ea se grabi sa faca focul. In cateva minute adapostul era complet iar focul prinse putere. Lemnele pocneau din cauza umezelii dar nu era loc de mofturi. Scoase din sac putinele fructe ramase iar pestii infipti pe bete se rumeneau, mirosul trezind foamea care cerea putina liniste. In scurt timp nu mai ramasese nimic, doar mirosul mai amintea de mancarea care a fost acolo. Vazand ca frigul pune stapanire pe firava faptura ii ceda o haina mai groasa pe care o avea in sac. Degeaba incerca ea sa fie curajoasa si sa respinga haina cu o mana ca inima tragea de ea cu doua si ceda rusinata invelindu`se.

- Maine dimineata o sa pornim devreme, o sa stau de paza tu incearca sa dormi sa iti refaci puterile, o sa ne astepte un drum lung maine, dar sper sa nu fie foarte lung, nu mai avem provizii.

In timp ce vorbea, Shea era deja intinsa langa foc sub adapostul temporar dormind. Noray apuca haina si o inveli. Intorcandu`se sa mai puna niste lemne pe foc o auzi cum macinata de visele ei incerca sa articuleze niste cuvinte dar nu era nimic concret, mainile si picioarele i se miscau brusc si scurt, isi dadu imediat seama ca nu are un somn linistit. Pesemne ranile din sufletul ei erau adanci si o marcasera profund iar subconstientul incerca sa se materializeze. Nu putea sa nu o admire chiar si in clipele in care ea traia acele clipe de cosmar, chipul ei desi crispat era bland, cald, inspira bunatate. Ii aducea aminte de o persoana pe care a iubit`o si respectat`o, si cu toate astea nu isi putea aminti prea multe, inca nu era destul de puternic sa indure acele dureri.

Click pentru continuare.