Inca doare

Eram in camera intins in pat, singur … stingher … pierdut … frunzaream prin amintiri, imagini care ma faceau fericit, dar surprinzator toate se ascundeau, fugind speriate. Amintirile mele pretioase se fereau de parca eram un cosmar. Nu … nu mai vreau durere, nu mai vreau tristete, nu mai vreau lacrimi. In sine`mi urlu “Vreau liniste, vreau pace, vreau sa fiu fericit !!” , dar nimeni nu aude, nimic nu reactioneaza, doar pulsu`mi creste. Macar traiesc, e un semn, dar gandurile negre ma napadesc, se face intuneric. Ma uit in jur si nu disting nimic, pipai si simt neant, trag aer in piept si parca e plumb. E liniste, o liniste sinistra dar care cel putin ma calmeaza. Sunt constient ca este un vis dar aerul greu ma darama.
Undeva departe se aude ceva, imi ia ceva sa deslusesc ce anume e, un punct, ma indrept spre locul acela suspect la inceput, ce poate fi, aud glasul unei fete. Inconfundabil, este al ei, spre surprinderea mea mai aud si alte voci, baieti, fete, unii mai galagiosi, altii mai linistiti. Ajung grabit pana cand punctul devine de marimea unei pagini. Ma apropii si mai mult, curios ca un copil, vad ca nu mai creste, nu se mai mareste. Descopar o fotografie in care totul este animat, presupun ca este o amintire, o ridic ma uit atent si acolo este ea, o admir, zambeste, ma uit la restu, persoane cunoscute dar nu pot spune de unde. Ma vad si pe mine, nebun, galagios, glumet, merg cu grupul, imi pare totul foarte familiar, dar nu stiu de unde. Undeva pe fundal se aude muzica, galagie, un concert probabil. Acolo ne unim cu alt grup.
De sub fotografie se desprinde alta, un club, galagie, semi intuneric, sticle pe masa, lume adunata si tot odata imprastiata in bisericute. Este si ea acolo, si eu, si la fel ca in prima dar mai putini. Ma uit la ambele si ma vad, fara nici o tinta, razand cu toata lumea, glumind, agitat si totusi trist. O tristete pe care altii nu stiu daca o vad. Ma uit la ea, calma, zambeste, si totusi si ea e trista, acelasi fel de tristete doar ca ea este cu mintea in alta parte, departe de noi. Trebuia sa imi dau seama ca sunt un nimic pentru ea. Privirea ei este goala, pierduta in amintirile ei. Vreau sa intru in mintea ei, sa vad ce simte, sa pot sa alin acea durere. Ating suprafata fotografiei, rece si intepatoare. Un univers inaccesibil, inchis privirilor straine.