Caldura sufletului V

Click pentru prima parte


Febra il tinu cateva zile, timp in care cosmarurile nu ii dadura pace, dar stia ca cineva este alaturi de el cu toate astea era suparat pe el, ca ii ingreuna viata bietei fete, o tot intreba despre progresele tatalui ei dar ea nu spunea decat ca “o sa vezi singur cand te faci mai bine” si ii zambea. Neeve venea des sa ii aduca mancare, schimburi, avea foarte mare grija de el, il intreba despre starea lui, daca se simte mai bine si acesta mintea ca se simte exceptional, chipul sau era de alta parere. Intr-un final febra trecu si refacut nu dori sa mai stea o secunda inchis, era satul pana peste cap, era foarte curios de ce o sa vada. Inainte insa, corespunzator imbracat, ajuta la treaba de afara, ea il certa imediat “Vrei sa te intorci in pat observ.” Terminand in graba se indrepta spre laborator, acolo profesorul cum il zari ii facu semn sa se apropie.
- Vesti bune, am gasit solutia dilemei tale, am gasit cum sa izolam materialul sa nu se mai ude. Dupa ore intregi de teorie din care nu intelegea mare lucru, observa si rezultatele profesorului, si era chiar suparat ca nu a putut fi de ajutor ci doar o povara. Alta data tinere, plus ca sa nu mai zic, pentru ce ai tu in minte iti trebuie mai multe cabrile, mult mai multe. Vezi tu, procesul de impermeabilitate nu este suta la suta sigur, prin urmare o sa mai dea si rateuri, desigur procentajul este mic, dar tot exista. Cum nu am doar vesti bune, aici in zona nu prea se gasesc cabrile, dar daca nu ma insel in oras este cineva care a dat peste ele in trecut, Cohen il cheama, inainte a fost miner, acum nu stiu cu ce se ocupa, dar presupun ca mai este in oras. Asadar poti sa il cauti si sa il intrebi daca stie mine unde se gaseste Enol, este un fel de carbune, din pacate prin zona nu tin minte sa se mai gaseasca, dar minele exista, deci si posibilitatea sa gasesti ceea ce cauti. Foarte fericit de aceste informatii, ii anunta ca se va intoarce in oras si daca se poate sa vina sa mai ceara sfatul sau chiar sa lucreze alaturi de profesor. Acesta ii raspunse ca ar fi fost mai mult decat bucuros sa il aibe in preajma, chiar si Neeve parea putin dezamagita ca Adur urma sa plece, incepuse sa se ataseze de el in ciuda putinului timp petrecut impreuna.
Cu bagajul facut si echipat pentru drumul spre casa, isi lua la revedere de la profesor care era inca in laborator, Neeve in schimb se tinu dupa el, il instrui sa aibe grija sa nu se abata prin padure prea mult, sa nu se raneasca, sa mai treaca pe acolo din cand in cand “aleile nu se curata singure sa stii” si zambi, acesata rase si ii multumi pentru grija purtata. Dadu sa plece dar ea il prinse de maneca, se intoarse o auzi “Ai grija de tine Adur! Sa nu faci ceva ce o sa regreti!”, apoi se trezi cu buzele ei fierbiti pe obrazul sau, rusinata fugi in casa si inainte sa inchida usa se mai uita odata la el. El ramasese impietrit dar nu impasibil, ii facu cu mana si pleca hotarat sa ajunga in siguranta. Dar gandul sau acum era in alte locuri, deja vedea lucruri marete, schimbari majore, un oras in care lumea radea, unde nimeni nu mai simtea frigul, serele se inmultisera, orasul atragea prosperitate, lumea venea sa cumpere materialul nou, ca veni vorba ce nume sa ii dea, inca nu se hotarase Adurie, nu suna bine, Adurix, parca parca dar tot nu era frumos, Durix, Duris, variante si variante. Uite asa in zare vazu fum si isi dadu seama ca se apropie de oras, oras pe care il iubea asa de mult datorita ei, Jaraia. Nici nu avu timp sa se gandeasca prea mult, mai ales de la acel cosmar, speriat sa nu fi fost un semn grabi pasul.
Cum intra in oras observa pe chipul oamenilor mirare, nu stia ce se intamplase sau cat timp a fost plecat cu exactitate, avu impresia ca a fost plecat cel putin o luna, dar de fapt au fost cateva zile, totusi in aceste vremuri, o persoana disparuta in paduri cateva zile era pierduta pe veci. Cei care il stiau mai bine il intrebau pe unde a fost, cei care stiau ce cauta il intrebau de rezultate, el ii asigura este bine si ca a facut progrese. Intreba in stanga si in dreapta de acest Cohen dar primi doar raspunsuri derizorii. Hotara sa se duca la taverna unde se aduna lumea, in drum trecu iar pe langa locul unde locuia Jaraia, lumea il saluta si deodata isi auzi numele strigat.
- Adur, esti viu! Se uita in sus si o vazu pe Jaraia la geam, chipul ei radia de fericire, acesta o saluta si ii raspunse.
- Dupa cum vezi sunt! Rase si flutura mana spre ea. Aceasta il chema sus sa ii vorbeasca, iar el chiar daca avea lucruri importante de rezolvat nu putu sa o refuze. Intra in cladire si auzi cum usa ei se deschise, se uita in sus si o vazu cum il astepta nerabdatoare sprijinita de balustrada. Cand ajunse la etajul ei, aceasta il stranse in brate. “Ce ma bucur ca esti intreg, unde ai disparut atatea zile? Mi-am … ne-am facut griji pentru tine” spuse ea rusinandu-se putin de iesirea ei. Adur ca sa o salveze ii propuse sa intre in casa deoarece era frig pe hol. Odata inauntru, Jaraia puse niste apa la foc, si il invita sa ia loc cat pregatea ea ceaiul. O asigura ca nu este nevoie, trebuia sa ajunga la taverna sa afle mai multe despre un anume Cohen, cheia urmatorului pas. In urma intrebarilor ei acesta ii spuse prin ce trecuse, ea mirata de existenta acelui loc asa de evoluat tehnologic crezu ca glumeste, ca si-a imaginat, dar seriozitatea cu care povestea si expresia fetei nu tradau nici un fel de gluma. O usoara stare de discomfort puse stapanire pe ea cand auzi de Neeve si care a avut grija de el. In mintea ei fara sa vrea aparura diferite scenarii in care Adur si Neeve erau implicati. Acest lucru se putea citi pe chipul ei si o intreba despre ea, ea il asigura ca era bine. O instiinta ca de indata ce va sti unde sunt acele mine va pleca in cautarea lor, la auzul acestei vesti ea ingheta.
- S-a intamplat ceva? O intreba ingrijorat
- Nu… nimic – si tacu putin apoi continua – vreau sa ma iei si pe mine cand pleci, vreau sa fiu si eu implicata in ceva bun, vreau si eu sa contribui cu ce pot.
- Jaraia – se apropie de ea si o lua de maini – nu vreau sa vii cu noi pentru ca drumul nu o sa fie usor, o sa fie foarte greu chiar, uitandu-se afara la zapada depusa ca o patura, nu vreau sa patesti ceva, nu o sa ma iert niciodata daca s-ar intampla ceva cu tine.
- Nu trebuie sa iti faci grija, imi pot purta si singura de grija, pe langa asta, cineva trebuie sa aibe grija de voi, aveti nevoie de o persoana care sa gateasca sau sa coasa, daca v-as lasa de izbeliste cine stie cand va intoarceti, sau daca va mai intoarceti. Voi barbatii sunteti iresponsabili cu sanatatea voastra. Nu accept un raspuns negativ.
- Bine, mai vorbim despre asta, oricum o sa dureze ceva pana aflam locatia minelor si pentru inceput vreau sa descopar daca gasim si ce ne trebuie nu doar minele. Putem fi plecati pentru multa vreme.
- Am inteles, dar nici sa nu te gandesti sa pleci fara mine, sunt cu ochii pe tine! Si il ameninta cu degetul. Acesta zambi si dadu de inteles ca a bagat la cap. Mai discutara despre lucruri marunte putin si dupa ce termina ceaiul se ridica sa plece. In dreptul usii aceasta il stranse inca odata in brate si multumi cerului ca s-a intors sanatos. Adur in culmea fericirii o stranse la randu-i in brate si o saruta pe crestet, si el era fericit ca a apucat sa o vada inca odata. Presat de griji si de timp, isi lua la revedere si pleca direct catre taverna. Acolo lume multa, stiri referitoare la intoarcerea lui si progresele realizate erau pe buzele tuturor, devenise cunoscut mai mult din cauza lipsei de zvonuri sau subiecte de discutie. Cum intra, cineva il aborda si ii transmise ca batranul il asteapta si vrea sa ii vorbeasca. Odata ajuns la acesta, lumea din jurul lui se dadu la o parte si in jurul celor doi se forma un cerc.
- Batrane, luminata fie-ti intelepciunea, am nevoie de ajutor pentru a termina cu bine aceasta calatorie, am aflat ca un anume Cohen ma poate ajuta. A fost miner in minele de Enol. Trebuie sa il gasesc pe acest om sau daca nu se poate, macar pe cineva care stie unde se gasesc aceste mine.
- Luminata-ti fie calea tinere Adur si drumul cat mai usor, acest aspect il discutam cu ceilalti de aici. Deja stim ce te macina si oamenii s-au oferit voluntari sa te ajute in acest aspect. Un grup il cauta deja pe Cohen, daca mai este in oras, nu il cunosc personal dar alti mineri stiu cam pe unde pot sa il gaseasca. Sper ca in curand sa se intoarca cu vesti bune. Povesteste-ne te rog pe unde ai umblat. Acesta relata cele intamplate, dar de data asta cu mai putine detalii, daca cei din oras ar fi aflat despre tehnologia in posesia profesorului Clonc, ar fi starnit controversa si ar fi putut duce chiar la distrugerea caminului acestuia, regreta putin ca i-a spus Jaraiei, si isi propusese sa o atentioneze asupra acestui fapt. Trecura ore bune si toti cei care se intorceau dadeau din umeri, Cohen nu era de gasit nicaieri, se zvonea chiar ca ar fi pasarit orasul. Adur simtea cum sansele lui de izbanda se miscorau cu fiecare minut, cuprins de dezamagire ii saluta pe cei prezenti si se pregati sa plece, oboseala se facu simtita, drumul obositor il extenuase. Pleca acasa visator, odata ajuns observa ca usa inghetase, cu putin efort reusi sa intre, porni focul, din rucsac scoase ce a mai ramas din mancarea pregatita de Neeve, o incalzi si o consuma pe nerasuflate. Cum s-a incalzit putin simti cum somnul iesi din ascunzatoarea sa si il tragea de pleoape spre pat, nici nu se mai spala si se baga in pat.
In visul sau se facea ca locuia in alta parte, in jurul sau glasuri de copii rasunau a veselie si rasete. Nu recunostea locul dar totusi i se parea cunoscut, o voce de femeie il striga pe nume “Adur! Spune-le copiilor sa lase joaca si sa se apuce de lectii, nu am timp sa stau dupa ei si sa fac mancare!” Inmarmurit nu stia cum sa reactioneze, se ridica de pe scaun si se duse spre bucatarie, acolo Jaraia toca niste legume, ce cauta ea aici “Jaraia?” spuse el uimit. “Dar cine ai vrea sa fie dragul meu, s-a intamplat ceva?” ii raspunse aceasta oprindu-se din tocat. El zambi si dadu din cap ca nu, apoi pleca sa caute copii, intr-o camera ghidat de rasete gasi doi copii cam de sapte ani, baiat si fata care semanau izbitor unul cu celalalt. Gemeni? Am gemeni? Acestia, cum il vazura, strigara “Tatiii!” si il prinsera de picioare. “joaca-te cu noi, te rugam” tragandu-l de pantaloni. Tati, gandi el, se uita in spate spre bucatarie, deci Jaraia este sotia mea si ei sunt copii nostri, un sentiment de fericire il coplesi, “Ce copii frumosi am!” spuse iar acestia se uitara unul la celalalt mirati, apoi inapoi la tatal lor. “Tati, esti bine?”. Normal ca sunt gandi el, si ridica fata in brate intr-o mana si baiatul in cealalta, si ce frumosi sunt, seamana cu mama lor. Vru sa ii pupe dar cum se apropie de ei acestia se indepartau. Frica puse stapanire pe el, incerca iar sa ii pupe si acelasi rezultat. “Datii lui tati un pupic, puii mei!” spuse el, dar acestia miscandu-si degele “Inca nu se poate, nu este timpul!” Derutat o striga pe Jaraia dar aceasta nu raspunse, aseza copii jos si pleca spre bucatarie, nu gasi pe nimeni, ca si cum ar fi disparut, se intoarse in dormitor si nici urma de copii. Cauta disperat in toata casa, chemandu-I la el “Jaraia! Copii!” dar nici un raspuns. Deodata se trezi, plin de transpiratie, supra incalzit, buimac, dezamagit. A fost doar un vis, se sterse si se tranti pe perna. Un vis atat de aproape, dar irealizabil. Agitat incepu sa se gandeasca la Jaraia dar curand realiza ca asa nu ar mai fi putut adormi la loc asa ca se concentra la Duris, materialul ce ii va purta numele, incepu sa isi imagineze schimbari in jurul sau si incet incet se calma, iar somnul i se cuibari iar in minte. De data asta nu se mai trezi pana dimineata.
In zilele ce urmara, Adur se concentra in timpul liber sa dea de Cohen, si intr-un final fu gasit la marginea orasului, unde isi intemeiase un fel de atelier. Cand a ajuns la usa acestuia din interior se auzeau batai de ciocan, asa ca batu mai tare in usa. O voce groasa il invita sa intre, deschise usa si o caldura puternica isi facu prezenta. Intra si ceru sa vorbeasca putin despre trecutul lui Cohen, despre minele unde a lucrat, daca tine minte amanunte privind cabrilele si cum sa ajunga acolo. Adur si-a spus povestea si ce dorea sa faca, la final Cohen ii ceru sa vada despre ce era vorba. Dupa o analiza rapida ii spuse ca a mai intalnit in trecut materia. “Dupa ce sapam tuneluri apareau la cateva luni depuneri pe pereti, nu stiam despre ce e vorba, credeam ca sunt scurgeri printre pietre, dar cu timpul cresteau din ce in ce mai mult, sefii ne puneau sa le dam jos de pe pereti pentru ca atunci cand se udau se prelingeau de pe pereti si podeaua devenea alunecoasa. Stiu unde poti sa gasesti mai multe, dar nu stiu cum sa iti explic sa ajungi acolo, a fost cu multi ani in urma, ar trebui sa te ghidez pana acolo si sincer sa fiu nu imi vine sa parasesc orasul. Acum nici nu pot sa bag mana in foc pentru minele respective, dupa Impact este posibil ca galeriile sa se fi surpat, sa nu mai gasesti nimic acolo.” Adur il asigura ca isi asuma acest risc. “Tu poate ti-l asumi, dar eu de ce as face-o? Gaseste o harta si iti voi arata cum sa ajungi unde vrei, acum daca nu mai ai alta treaba cu mine ma voi intoarce la ale mele, uneltele nu se repara singure.” Si se intoarse la treaba lui, lasandu-l pe tanar pe ganduri. Acesta saluta si pleca dezamagit. Intreba prin oras de o harta si dupa ce gasi ce ii trebuia se intoarse la Cohen, acesta ii arata cu aproximatie pe unde se aflau minele. Multumit si cu atat acesta pleca, vremea foarte rece tinea lumea inchisa in case asa ca strazile erau pustii, fapt ce ii oferi ocazia sa isi faca planuri pentru plecare. Odata ajuns la adapost isi pregati ceva de-ale gurii, se spala, si se puse la birou pentru a-si face planul de drum, ce sa ia cu el, pe cine sa ia cu el. In usa se auzira ciocanituri, se ridica si deschise, in fata lui Jaraia statea tremurand de frig, nu stia ce sa zica. “Nu ma inviti inauntru? Este frig de mi-au inghetat si gandurile.” Acesta isi ceru scuze, ea era ultima persoana pe care ar fi asteptat-o pe gerul ala la usa.
- Ei, lasa nu-I nimic. Si isi trase un scaun langa soba. Uitandu-se prin camera observa ca lucrurile nu s-au schimbat asa de mult de cand a fost ultima data pe la el, doar cateva improvizatii carora nu le gasea rostul atarnau pe ici pe colo. Ia spune ce progrese ai fauct cu expeditia, ai aflat unde se gasesc calilele alea – acesta zambi dar nu o corecta - cand plecam?
- Jaraia, am mai vorbit, nu stiu inca si nu ti-am promis ca te iau, uite ce departe este – si ii arata semnele pe harta – drumul o sa fie foarte greu si nu vreau sa te ranesti sau sa te razgandesti dupa un timp…
- Adica vrei sa spui ca nu ma crezi in stare de un asa drum – il intrerupse ea, vorbind pe un ton dur – crezi ca sunt un obstacol, sau ca o sa va ingreunez calatoria? Facu ochii mici incercand sa il determine sa recunoasca.
- Nu este vorba de asta, puse harta pe birou si isi trase scaunul langa ea, stii doar ca pentru mine tu esti cea mai importanta fiinta de pe pamant si nu vreau sa patesti ceva, mai ales din vina mea. Cum as putea trai dupa aceea stiind ca eu direct sau indirect ti-am cauzat stiu eu ce. Nu vreau sa ma urasti dupa…
- Adur ai incredere in mine? Il intreba ea luandu-i palmele in ale ei, el observa cat de reci sunt si schimba rolurile, caldura lui o invalui iar aceasta se relaxa putin.
- Desigur ca am, spuse el rosind, bucuros ca lumina nu era destul de puternica ca ea sa observe. Nici nu se pune problema!
- Atunci de ce nu ma lasi si pe mine sa am un cuvant de spus. Nu am trait in puf si stiu sa ma descurc, nu o sa fiu o povara. Sunt constienta ca pericole, nu am spus sa fiu prima dar nici sa ma lasi pe afara. Vreau sa imi dovedesc si mie anumite lucruri. Trase aer in piept si ofta puternic, Adur realiza ca lucruri serioase urmau sa fie spuse asa ca tacu si asculta. Cand ai disparut zilele trecute in padure, mi-a fost tare frica pentru tine, nimeni nu stia de tine, si in ciuda insistentelor nimeni nu a plecat sa te caute, am crezut ca nu o sa te mai vad, am vrut chiar sa plec sa te caut singura. Am realizat, in ciuda negarilor mele, ca am sentimente pentru tine. Aceasta pleca capul si tacu. El nu stiu cum sa reactioneze, vru sa se ciupeasca, era un alt vis, adormise si nu realiza. Jaraia continua cu privirea in podea:
- Am realizat ca sunt egoista, am cautat o persoana ideala, care sa fie numai a mea, sa imi spuna cuvinte placute, sa faca totul si sa ma iubeasca numai pe mine – Adur deschise gura sa zica ceva dar aceasta il opri – te rog asteapta sa termin, nu stiu daca pot sa continui daca ma opresti. Sincer sa fiu nici eu nu stiu ce vreau, am crezut ca esti o persoana superficiala, care se bate cu pumnii in piept ca face si drege, ca faci toate cele doar ca sa ma impresionezi si apoi dupa ce te-ai fi plictisit de mine sa ma arunci pe un raft. nu te-am vazut niciodata asa decis sa faci ceva pentru altii, pentru mine. Am realizat ca esti altfel, ca sentimentele tale sunt reale. Risti enorm cu acest drum, fara siguranta ca te mai intorci. Nici nu vreau sa ma gandesc la acest lucru, nu, nu voi accepta sa raman in oras. Chiar daca nu ma luati cu voi o sa va urmaresc, ce-o sa faci? O sa ma trimiti acasa? O sa pierzi timp pretios, asa ca mai bine accepta ca vreau sa ma implic, vreau sa stiu ca traiesc, promit ca nu o sa va incurc, o sa tin pasul cu voi, o sa fac tot ce imi cereti, o sa car cot la cot cu voi, doar nu ma lasa aici. Nu vreau sa fiu singura. Lacrimi se formara in timp ce vorbea, lacrimi care se acumulara in ochii ei negri, si ca sa nu o vada isi sprijini fruntea de umarul lui. Adur cu o mana o mangaie pe cap, stiind prin ce trece, lacrimi se formau si in ochii lui dar se tinea puternic, se imbarbata si dupa ce isi drese vocea o ajuta si pe ea sa treaca peste situatie, ii promisese ca o s-o ia si ca nu o va abandona. Fata pentru care ar fi facut orice era langa el si il acceptase pentru cum era, nu un super erou sau cineva plin de vorbe goale.
- Totul o sa fie bine, linisteste-te, promit ca nu o sa te las in urma. O sa te protejez cu orice pret. Acum vreau sa fii puternica, avem nevoie de oameni tari pentru drum, nu vreau sa imi schimb parerea despre tine, ce zici? zambi ridicandu-i usor barbia, aceasta rase usor si isi sterse lacrimile care acum se prelingeau pe obrajii ei infierbantati. O saruta pe ochi si continua:
- Nu vreau sa mai versi lacrimi pentru nimeni, nici chiar pentru mine. Jaraia se ridica de pe scaun si se duse spre pat. Se aseza pe el, oboseala si caldura o molesisera, dori sa se intinda putin, el se duse la birou sa mai lucreze la plan, trecura ore iar Jaraia adormi. Cand se ridica de la birou sa se culce, Adur isi facu o improvizatie de pat in cea mai mare liniste sa nu o deranjeze, dar cand a vrut sa o inveleasca, aceasta se trezi putin si ii spuse “Nu ma lasa singura, nu vreau sa ma lasi aici”. Nici in somn nu mai scapa de el, acesta se aseza pe marginea patului si o tinu de mana, aceasta il trase mai aproape si se cuibari langa el, noaptea respectiva a fost una din cele mai linistite de care a avut parte tanarul. Dimineata un miros de mancare gatita il trezi, ceva neobisnuit, ii aduse aminte de casa profesorului Clonc, realiza ulterior ca este la el in pat, se ridica speriat. Jaraia, ea a fost, dar unde este, a plecat deja? Nu mai conta, fericirea se putea citi pe chipul sau cu ochiul liber. “Buna dimineata, cum ai dormit?” il intampina o voce suava din bucatarie, “sper ca nu te superi ca ti-am folosit ce aveai pe aici, am reusit sa gatesc ceva cu ce am gasit”.
- Chiar ca buna dimineata! Am dormit ca un prunc, de mult nu m-am mai simtit asa de odihnit, multumesc pentru masa dar nu trebuia sa te deranjezi. Cautand semne sa nu care cumva sa fi facut si curat, nu de alta dar in haosul respectiv stia fiecare lucru unde este.
Mancara impreuna, au facut planuri ce sa ia in functie de cati o sa plece, era chiar bucuros ca era cu ea acolo, avea cu cine sa combata ideile, mai primea o opinie. Vedea unde greseste in alegerile facute, dupa parerea lui cea mai buna dimineata de cand stia el. Doua capete sunt mai bune ca unul gandi el, Jaraia la randul ei era fericita ca era implicata in acest proiect, ca are cu cine sa vorbeasca.
Timpul trecea, planurile prindeau contur, singurul lucru care mai trebuia sa il stabileasca era data cand plecau si oamenii care sa ii insoteasca.