Tuesday, December 23, 2014

The night time stood still -part I-

[UPDATED ALMOST DAILY]

Dear diary,

Today something amazing happened, it was ... a terrifying feeling, yet pleasant in its own way.

What was it you wonder? It is not that important yet, but the process that led to it is.

As you know it was a night the last December, I was roaming aimlessly around the city in search for gifts, without a specific store in my head, hoping to find something nice for my family and friends.

I crossed the path with an old man, bent from the back, covered in rags, with deep blue eyes, his white hair was a dirty silver now, his thick beard covered his long skinny face.

His movements spoke words of shyness, his gaze was filled with wisdom. I remained frozen like never before, but I was not filling disgust, nor fear, nor repulsion. I felt pity and sorrow, I wondered why this happens to this kind of people. As you know I don't do this kind of stuff but pushed by compassion, I pulled out some coins and handed  them to him, he took my hand in his and thanked a couple of times. I don't like it when people think your act of kindness is the work of God, and mostly I hate when they wish me that God should bring me happiness.

To my surprise this old man didn't follow the same script I was accustomed to, he looked deep into my eyes, stopped breathing, his palms were hotter than mine, a warm feeling was filling me and the old man spoke "Play the game but beware of the fox!" then like someone turned the lights out the warm feeling faded. As if a spell was broken the old man became the same shy person and moved along with slow sloppy steps heading into an alley.

I wondered if it really happened and started going after the elder, when I reached the dark gloomy alley I couldn't find any trace of him. A bit scared I started to enter it and looked into the shadows for any sign of his were about , he could have fallen, well he looked weak enough. Slowly I called after him "Hey, old man! Are you alright?" but no answer came except a small rustle behind a garbage bin. With precaution I closed in and listened for other noises. Dead silence, nothing more, not even the wind made a sound. Suddenly a crow like bird startled me when it flew from behind the bin, as it rose I thought I caught a glimpse of a white star on the birds chest but it could have been some food in its beak.

Not finding him there I rushed back to the alley, this was spooking me a bit. I went back to my business, a little troubled but didn't pay much attention to the event, I had a lot to search for and little time to do it. It became more crowded as I reached a street well known for the stores and special deals for this time of year. People were entering and leaving stores with bags full of presents, the joy could be seen on their faces, Christmas was coming and the gifts frenzy was all around.

I needed to buy something for my family and my close friends but I didn't know what to be this year, everyone was doing it and I was thinking of something special, not the usual stuff, gloves, scarfs, socks and other clothes were out of the picture. Checking the windows for something to catch my eye I reached the end of the street twice and I could not think of anything, not even a little. Stress started to set in when I heard some girls chatting in an excited tone "Can you imagine we found such gifts in such a secluded place?" said one girl while the other replied "I didn't even know it existed and I have traveled that alley many times, it must be new and want to make a name for itself, I am so happy, my boyfriend is going to love it, it's just what he wanted". I turned to look for them and caught with them to ask for directions, they pointed to a nearby alley that I admit i haven't traveled before or I just could not remember.

Eagerness rushed me to that place and found it as the girls described it, the whole store frame was made of dark brown wood, the windows had a crisscross pattern, with snow like decorations in the corners, they were so well made that they seemed a little bit frozen. A board was hung above the windows " Magical shop! What you need is what we got!". As I turned the golden door knob and entered the door, a bell chimed above, a soft sound that took me by surprise. The warmth was taking over and the smell of perfumes was filling my nostrils, I could see candles lit here and there. This looked more like a library or an antique shop but the items displayed were from a vast range and there weren't two alike. "Feel free to leave your coat here, it will be safe" sign stood above a hanger. Since it was so cozy I did as the sign instructed and left it hanging there, It felt better indeed, my body became more relaxed now and I could feel myself calmer. I wondered if it was safe to leave the store unattended since there was no sign of life anywhere nearby. Maybe they have cameras and the door can only be opened from the outside unless someone lets you, therefore I tried the handle and the door opened as easily as the first time. They must be confident that nobody steals their stuff or they are insured.

"Hello, anyone here?" I asked in a low voice but nobody replied, I started to look into the shelves, touching random items, from statues representing different gods, animals, plants that looked so vivid. If I weren't there so close I could have sworn they were animated or slightly moving. Maps hanging on the walls encased in glass seemed three dimensional, the waves danced as the clouds above them sang, some aquatic beasts disappeared in hypnotic whirlpools only to reappeared in different part of the map, volcanoes fumed and filled the surroundings with red lava. It must have been some high tech thing just to impress, something like a hologram. I searched for details about the program used but I found only the text "The World of Krynn: Before the Cataclysm".

Another thing that caught my attention was a lamp sitting on a shelf, it's just as I imagined the lamp from Aladdin. I harassed the it`s neck with the top of my finger but I was reluctant to do a real rub. On other shelves were books about planets and islands that I never knew ever existed. Trinkets that seemed from native tribes to some forgotten corner of the world, they appeared to emanate some kind of energy. Weapons of all forms, shapes and materials were displayed safely behind glass prisons, wands, cloaks and masks were stored behind a counter. High on the walls were trophies of animals and beasts that I could not recognize. This store had everything, all that was missing were items from the future just that I could not recognize them or they were stored in another place. I could swear the store had more rooms available, and I realized it was bigger on the inside than it looked from outside. Toy replicas of cars and planes were ordered on a special wall that allowed the view from an unusual angle.

"Aaah, a customer! Hello there sir.." came a voice from behind me that gave me a good scare. "forgive me, I didn't mean to scare you!"

"Hello!" I replied, "I'm sorry I just could not hear you come behind me, it's just that it was unexpected" I replied with my heart pounding crazy in my chest, striving to burst out.

"Yes yes, it must be because of these magic slippers I have, you see... he he" laughed the old woman, with a soft voice. She seemed older than the ancient maps on the walls themselves, her face filled with wrinkles, her hair once a pure gold it was now alloyed with silver and platinum. Her eyes were so young and full of life, they almost shone with a mystic green as jade itself. Despite her age she stood straight and proud like a valkery. As she rubbed her hands together sparks seemed to form around her fingers. "Is there something I could do for you, young man? Maybe a gift or a trinket that could help you guide your future?"

"I'm not sure what I want, it's just that I was looking for some unique gifts for my friends and family and I see that you have quite a collection, but what I found intriguing is the fact there are no duplicates!" I searched again with my sight and could not find two identical items.

"That's because every item here serves it special purpose to a specific individual. Let's take a simple mug," she moved near a shelf and picked up a metal one "some use it to brew tea in it therefore it needs to be of metal, others need it to drink alcohol therefore it must be sturdy, others want it for display therefore it must look beautiful. Each person is different and so are their needs." as she grasped the objects they began to slightly glow, to radiate a warm feeling, as if it was resonating to the touch.

"I ... I would like to know if you have something special fo..." as I was speaking she cut me over "..For you! Yes yes, you all ask the same question... Maybe, maybe not, the problem is not that we have don't have something for you, we have something for everyone. The correct question is if we have the right thing for you, do you really need it?"

"Well I would like to get some gifts for my friends and mostly for my family but I was curious if you had something even for me, but I don't know what I want, I mean I kind of know what I want but it's hardly possible" I told her.

She patted me on my arm and whispered looking sideways as not be seen or heard by anyone else "Nothing is impossible, it's just that people tend to put limits on their abilities and goals, they are scared that they will fail, or that they will change" she held me fast and asked "Are you afraid? How far would you go to obtain your dreams, what would you be willing to sacrifice?"

"Wait ... how would you know what I wish for?" something about this discussion scared me and I became determined to search for my gifts in another place. "If you will excuse me I will take my leave, thank you for the hospitality!" I turned around and headed for my coat when she started to speak.

"Be careful young sir, those who leave the shop aren't able to find it again, "this chance only comes once in a life time".

As I was dressing up I thought "Yeah, right!". "Right it is, I'm not playing with you" she said and in that moment I froze.

"What did you just say?" I asked and turned to face her but she was nowhere to be seen. But she was there, a moment ago, where could have she run to?

"I didn't run, I wanted to be here" a voice came from my left behind some shelves and as I turned the voice came from my back "but then I changed my mind and came here". Startled I jumped a couple feet away.

"You think magic is gone, that everything is smoke and mirrors, that the world is filled with impostors" the stopped to think a little and continued "it might be in some cases, more than often but  not always"

"My young boy, you have no idea what the world has to offer, what the Universe is made of, you for example are full of potential, I can see it and i really can see it. You have the gift and you felt it before, you thought it was an ability to control your dreams, it was just luck that got you all over the obstacles in your life". Before I could tell her about the sufferings she continued hushing me with a finger "Yes yes, we all have limits, we can't do everything we want if we don't know how to do it, what we want, what we need, what has to be paid in exchange" She got me here, she made me curious, damn it, she knew exactly what buttons to press and how to catch my attention.

"You have two options. One is simple, walk out the door and never have this chance again, that I can vouch for it. The other option is to listen to what I have to say about your origins and about what you can achieve but also what it costs", again costs what is this about costing?

"All in due time, I will explain everything but you must chose because time is short, and you have no idea how short it is" she said in a grave tone then with a sigh she continued "I can't make you chose, it must be your doing, so be swift". Can she read my mind, how does she know things before I even say them?

"You may describe it like that but it's not the same, it's  more like you expel your thoughts towards me, I just pick them up and ... think of the following example. You are cooking something in your kitchen and only you know what you are making but the smell that is in the air reaches someone near you blindfolded, he doesn't know what you are making but he can figure it out from the smell, not exactly what you are doing but an idea. This is the same thing. Now let's focus, I won't rush you, you need time to think and that must be done in private, I will leave you to your thoughts alone for a short while, I need to get something done. Just remember that once a decision is taken you can't change your mind just like that. Any action has it's reaction. Either by leaving or remaining something will be changed either way irreversible" As she said the last word in a low tone she turned around and began to chant in an unknown language while tracing strange symbols in the air, they took shape and hovered as if they were written on paper. These symbols began to change shape slowly into a circle then the circle began to spin into a sphere, reaching amazing speeds.  It looked like an actual soap bubble starting to expand, more and more, touching things and making them change color and shape. It engulfed me as well but she old woman reassured me "I have just removed the spell cast on the shop, now more things will become visible. Feel free to explore it as if it was your mind." and she disappeared by fading into nothingness.

Imagine the shock I had, I could not believe my eyes, for a moment I felt like the ground was slipping from underneath. I felt a rush of air as the bubble engulfed me and my eyes burned from the light that it emanated, when I opened them just a second afterwards the room was changed, the amount of items displayed was bigger, the shelves reached higher levels, there were wide archways leading to other rooms filled like this one with strange trinkets and artifacts, some of them I can't even describe or name, I can not think of what they were or the purpose they served but they were radiating a light glow. I knew right away they had magical properties, what kind I could not identify. My blood ran faster and I got excited, oh how I wanted to to use each and every one of those artifacts, to know the secrets hidden but I was afraid.

I got scared of the possible outcome, I sensed my new found powers surging through me and a strange hunger, a hunger for magic. But how could I possibly sate that need was more upsetting than anything else.

Hidden words were now visible written with magic on each shelf, display case and tags. Somehow I could read them, but their meaning was not clear. "You have to make a choice!" the old woman's words rang in my head following my every thought. Her presence was still sensed in the room but I couldn't see her.

For the first time in my life a burden was pressing not on my mind, but on my heart. In the end I chose, even if this led to what I became I still regret nothing. Oh my diary, if only could have been there, the things I saw. It will be hard to explain so you can comprehend even a small fraction of it. Try to imagine the ink that I use to write this down, it marks you, first you feel something like pain, your structure changes a little, a mark is left there forever, but in the same time you gain value, the ink makes you great, because you are no longer empty. You take shape, a meaning, you become important, your every page becomes unique, just like my actions. I felt information stick to me as I passed books, I barely touched some sealed scrolls and I knew what was inside, some were protected by spells and I could not understand what I felt, but a sickening feeling took over me.

The objects that had a slight glow meant that they were magical or they had a spell cast upon, a spell came into my mind that allowed me to identify what kind of enchantment was cast upon them, the light began to vary from item to item, from pure white, golden or silver to red or even purple. My survival instinct kicked in when I tried to touch a purple aura item, it was alerting me by blocking my movements for a millisecond. I think this happens when our auras collide, not sure yet.

I came upon a crystal ball and touching it gave me a shock, I could feel energy surging through me. My eyes became watery, an image formed in my mind, it showed a  beautiful place, I was flying at great speed. I went over plaines and hills filled with flowers and tall grass. My voyage took me over forests so close I could almost feel their tips bruising against my hands. Mountains covered in snow went below me and I could see wild life moving, looking towards me as if they knew I was there, species I was unfamiliar with came before my eyes in a glimpse. Then I saw a region covered in clouds, dark as iron and filled with storms. Below them the earth was scorched where the lightning struck, creatures grotesque enough to make you sick carried urgent missions left and right. Too absorbed in their jobs weren't even noticing my presence. The first sight of a castle came into my view, an anomaly that looked like a castle, the walls formed a 5 pointed star with high towers where they met. In the towers and in the buildings I could see lights gleaming a strange green light radiated from the windows. On the streets light poles hosted red orbs that seemed to pulse as pedestrians passed them, sucking vital energy from them. In the middle another tower, bigger than the others shaped like a demon with a giant snake coiled around his body way up to the giant's head.

-----------

I heard a voice calling a name, it was more a sensation than actually hearing it. It wasn't my name but I knew it was calling me. I identified it from another direction, it seemed so far away yet so close so I headed towards it. The voice was grave, almost desperate, pleading. A beacon of light marked the origin of the calls. I could not yet distinguish the name nor if the person was a male or female, yet I felt the need to assist it right away, it was full of urgency. It seemed that I was not moving at all but as I watched below I could not even identify the surroundings and still it seemed like forever, like a nightmare where you can't move. Finally I reached the place and the pillar of light was immense, it covered the radius of a great city, I could not see behind this wall but I had to enter it. As I took a deep breath I passed through it. I could not see anything yet the voice was guiding me straight to the target. I lost almost all senses, where was up or down, nothing had color, I was one with the energy, I had no more hands, feet, either that or I was blind.

Slowly the light dimmed and things began to appear, shadows at first, details began to form, I was in an immense room, a ceiling filled with strange floating light globes, walls covered with tapestries, book shelves stood tall and strong carrying their burden, hundreds of items. This was familiar, yes, the store, but how did I came back? The answer dear diary came from the voice of the old woman.

"A brave but stupid thing you just did, I should have kept a better eye on you." She was holding my head in her lap, stroking my hair with a wet fabric, it was smoothing to the touch and every time it touched my skin I felt more energized. The sweet smell was filling my lungs with delight, I felt dead tired, but she urged me to stand up. "It's not yet the time to sleep, it seems you have made your choice..."

My mind cleared and I understood right away what she was implying. I asked her what that meant and she took a moment to think this through then she continued "You were supposed to chose first and then put you to the test after some instructions" She turned her head to the wall and one of the tapestries began to burn slowly in a corner "You have the gift of the creator, you can create worlds, magical worlds, to put it simple you are a Forger, with the power of your mind and magic you have created a realm. it's not that big yet as you can see, but it started".

"Where is the place located and what's it called?" I asked remembering the map in the previous room.
"I don't know, it's your world, your doing. Everything in it will have to be named by you. Of course you don't have to create everything, the inhabitants can craft their dwellings if they have the knowledge. You must know a thing right away. You see the flame on the map? That is the amount you have created, also after you have created the landscape with hills, mountains, plains lakes and rivers and so on, you must populate it with creatures, sentient beings, but it all depends on you. If you don't do anything for a period of time the flame dims and eventually it burns out, leaving the world unfinished. An unfinished world will crumble, and it will die out. And so will your magic, for you see, this has become your magical source. It's called equivalent trade."

"In other words I'm a god?" I asked scared of the thought, and she nodded. "This only applies in my world right? I can't create anything outside of it I hope" thinking of a stupid nightmare that could create some awful things. "Yes and no, I know what you fear but it doesn't work like that. It takes years of experience, study, practice and a lot of concentration to make something materialize in this world. As you might have guessed this world also has a Forger, nobody knows him yet but it is said that sometimes it appears and interacts with our kind and gives advises and guiding." She looked over her shoulder to a hourglass on stand and helped me rise "It's about time! Come, let's meet your world."

I got up still shaky and headed after her, she stopped in front of a table. There was only one item in the middle, it looked like a metal hexagonal plate with writings on each edge, in each corner there was a circle with a small needle pointing up.

"Here you have to finish the ritual, it might sound like a dark ritual but for it to be completed you have to comply." From a drawer she took out a small knife with runes on the blade. To little surprise I understood what they said "Give and you shall receive". The looked at me in surprise "You can read it already? My my, you are a gifted one. The bond has to be completed by giving some of your blood to the world you have created. For it to work you have to keep it balanced, it can't be filled with good or with evil. There are six needles and you have five fingers on your hand. You have to sting different fingers in each one. Let's do it"

My first impulse was to have all five fingers from the left hand get stung but then I thought it's better to have three from each hand. After that the small droplets of blood began to flow into the writings on the edges and the metal pulsed with energy. Another circle appeared in the middle of the plate when she told me to cut a small incision in the palm of my hand and place it on the circle. As I did that something began to suck my blood with incredible force, the pain was excruciating but she insisted that I keep my hand there no matter what. The pain began to diminish and it ended in being relaxing. She saw me being calm and removed my hand from the circle. The blood was gone, instead a liquid metal was in the circle. It began to boil, vapors formed creating a small floating cloud about twenty centimeters above the table. Electrical surges formed, the color shifted from red to yellow, green to violet, blue to orange. Slowly the cloud contracted into a small ball, the ball changed then shapes, it became liquid again, then it started to crystallize. As I concentrated on it I could see it take various shapes: creatures, objects, letters and others I could not name. It stabilized into small gem, the shape was what made me curious, it looked like a convex lens but it was rough and unpolished, the edges were irregular. I picked it up hoping that some amazing thing would happen but nothing.

I was so fatigued that I placed my hands on the table to regain my balance. She took me by my hand and we headed to some chairs, they felt so comfortable. What a day was my first thought letting out a sigh. By the time I opened my eyes again she had already prepared some tea, the flavor was so strong it slapped some sense back into me.

"I have watched you and I can say I am impressed of your choices." sensing I didn't understand anything she continued. "You have made a balance in your world, giving blood from both hands in equal amount. There are six needles and five fingers for a reason, One hand represents the good and the other the evil, Even if you sting all fingers from a hand there is required another from the other hand so there are both values in the world. Your sense of justice or intuition made you chose and I admit you continue to amaze. Since now you are fully one of us, I have to tell you my names. There are two names for us the gifted, the one that everyone knows, the name given at birth. My birth name is Sara. My other name, is Haghe, it means..." I sensed something and I interrupted her "Mentor! It means Mentor, right?"

"Quite impressive, yes it can be Mentor but it means Guide" and she smiled again. Sipping her tea she put the cup down, holding my hands she asked "Now, what are your names?".

"My birth name is Darian, but the other one is unknown, I have to think of a name by myself or is it as received?" I could not think of the other name, nothing came into my mind.

"It has to be something that represents you, for example you could be the Forger but there are others as well, it must be something that only you have and defines you."

"Intuition, I would chose this one, you said yourself, I have a lot of it and things stick to me naturally"

"It's a good name but I would think twice about it, you don't have to rush it. Let it come to you. One other thing I have to add. Both the names that you have when you speak them to someone else that is normal will only understand Darian, but another gifted person will know your true name, your magical one. Also bear in mind, not all of us are happy to see other mages because like the balance in your world, there are two sides of the same coin in ours, some have become good, some went on the other side and few, quite a few rest on the edge. I for one I reside on the edge, I'm neutral."

Oh that was a long talk that explained rules and how everything goes, what we strive to achieve and how we uses our powers, for the benefit of the world or personal gain. She took me in a part like a museum dedicated to some of the most powerful and inspirational mages that lived or were still alive. Artifacts, tomes, relics were encased in powerful magic bubbles. Sara presented the history of our world as far as she could go back in time and it was impressive. The spells she cast to recreate events and display the power she had gained left a residue of knowledge in my mind, the basics were inscribed permanently, I had only to learn to control them.

I was now thinking what to do next, how to develop this world I have created, what should I name it, how the inhabitants live and how will the balance be affected. All I had were questions.

--------------

You see my beloved diary, things aren't strange enough yet. I learned in a short time a lot of things. I chose to be a mage, I could have returned to the normal world but something made me chose what I did. Call it fate, destiny, karma, intuition. All would have had the same result. I could not leave the store that night and I stood there to study, the need to understand more took control, I felt a hunger for knowledge, a thirst for new horizons. I could not sleep anymore, I learned some spells that kept me going, I became like a sponge and absorbed any information that was provided to me. Haghe fed me with books, and trinkets and provided guidance on how to evolve, how to create my own world. She showed me how the world was actually that there are creatures in this world that live among humans and neither know about the other, because you see the one who has created this world we live in, has great power, he was able to create such a big world that a mere map will not suffice. He has created an Universe, but that inspired me, that gave me an idea. What if I could surpass that, what if my world would be not just as big as his is, but more complex, instead of one world I will have multiple ones. After I will finish with this one I will create another one to run in parallel. And why not if my power would hold create even more.

"Darian, take it easy, time is no longer an issue, you don't have to rush it!" she told me after she figured out what I was thinking. She could see that my eyes were changing, they became to glitter. She could see that the power I was gaining was increasing at an alarming rate. I had to spend that power before it engulfed me since I could not control it. Others failed to subdue it and they became pure silver statues, one material for other magical items, there are mages who take subjects under their wings and grow them so powerful that they transform into other magical materials. Some were so rare and powerful that became keron, a kind of crystal, this material could make the most powerful artifacts known. It was so rare that some mages dedicated their whole life trying to gain even the smallest amount, they became known as the perfectionists. While some managed to get their hands on such materials, others became hunted, others hated for their amazing powers. You see this isn't the perfect world, it's far from it. But even so a balance is in place, nobody


Click for the next part

[UPDATED ALMOST DAILY]

Tuesday, October 21, 2014

Kitsu

A fost odata intr-o lume unde anotimpurile erau permanente si trecerea dintr-un anotimp in altul insemna ca treceai dintr-un regat in altul. Daca existau razboaie intre regate si acestea erau cucerite se schimba si anotimpul, astfel ca toti locuitorii erau afectati de asta si din acest motiv, din frica de schimbare, luptau inversunat pentru a-si proteja tinutul. Razboaiele nu erau dese, dar si cand aveau loc era o priveliste maiastra, tabloul ar fi fost unul magic. In regatul unde incepe povestea noastra - Glacius - domnea iarna; aici copacii, casele, florile erau din gheata, pana si castelul era faurit la fel, de la usa, paturi, farfurii, candelabre, la scari si geamuri, doar bijuteriile erau din pietre pretioase, care straluceau puternic, o energie feerica emana din ele.

Aici locuia o tanara printesa si aceasta avea tot ce si-ar fi putut dori: o familie iubitoare, prieteni loiali si dragi, slujitori devotati si animale care fermecati de frumusetea ei o ascultau ca hipnotizati. Viata ei mergea inainte si invata tot ce putea despre lumea ce o inconjura, despre taramuri in care nu ajunsese niciodata, unde casele erau construite din piatra, unde diversitatea animalelor era asa de mare ca nu existau poze si informatii suficiente pentru a le descrie pe toate, taramuri unde soarele ardea cu putere, raurile chemau pentru a se adapa vietuitoarele padurilor, pesti mai colorati decat orice ar fi putut ea sa isi inchipuie inotau nestingheriti.


Intr-o zi domnita se trezi singura in palat, o liniste sinistra stapanea acum imprejurimile, nimeni nu raspundea chemarilor ei, nici slujitori, nici animale, nici familia. La inceput speriata, apoi panicata, ii chema si plangea, dar nimeni nu o auzea. Intra in camera parintilor care acum parea rece, se imbratisa atinsa de racoare, patul era facut neatins, merse in camera slujitorilor si acolo la fel, totul era in perfecta ordine dar parasit de parca nu ar fi locuit nimeni niciodata. Cutreiera toate camerele in speranta ca cineva, oricine, orice cu viata sa ii raspunda chemarilor. Ajunse in final in sala mare unde era si intrarea principala, acum parea uriasa si sinistra. Nici vantul nu intra prin ferestrele larg deschise si draperiile din zapada transparenta nu se miscau deloc. Parca timpul ar fi ramas in loc.

Ceva pe masuta de langa intrare ii atrase atentia, ceva ce nu mai vazuse pana atunci, se apropie si descoperi un lantisor de aur alb cu un pandantiv albastru, pur ca cerul. Il lua si simti un fior din maini pana in degetele de la picioare. Il arunca cu un tipat, acesta cazu pe podeau rece, zgomotul era putin straniu, nu era natural, nu suna a metal, parea mai degraba un glas. Surprinsa se apropie de lantisor si il studie dar fara sa il atinga, dintr-odata albastrul se involbura, vartejuri de nicaieri aparura si un chip se forma din ceva ce pareau a fi nori, stele si un cer bleurmarin, ca si cum cineva ar fi privit cerul instelat in oglinda unui lac.

- Hrrrm! rosti pandantivul. E cineva acolo? Brrrr, ce frig este, alo, ma ajuta si pe mine cineva? Vai ce rece este podeaua asta. Ce mod straniu de a te trezi, unde o fi stapanul? Stapane Reti, hai raspunde nu te mai juca, ce e locul asta? Realizand ca e cu fata in jos si ca i se oglindea imaginea incepu sa isi studieze trasaturile. Era pentru prima data cand se vedea si ramase putin socat de aspectul sau. In timp ce se analiza atent cu coltul ochiului o zari pe printesa incremenita si rosti:

- Hey tu, domnita! moment in care Kitsu tresari. Ajuta-ma rogu-te si ridica-ma, vreau sa te intreb ceva. Ea cu oarecare ezitare se apropie si se apleca langa pandantiv. Il privi dar nu il atinse, ultima data cand facu asta un soc ii trecu prin tot corpul, era reticenta. Nu-ti fie frica, nu iti fac nimic rau, daca despre acel sentiment te temi sa stii ca se intampla doar prima data cand are loc primul contact, am mai facut asta de nenumarate ori, sa stii ca nici pentru mine nu este un sentiment placut.

Printesa prinse putin curaj si atinse usor lantisorul cu dosul palmei si vazu ca nu nu se intampla nimic, cu bagare de seama atinse si cristalul dar nu simti nici un alt sentiment. Il mangaie cu degetele iar acesta parca simtind atingerea ei se gudura ca un motanel pe langa mama lui. Prinse curaj si il ridica in palme, il analiza, chipul o privi acum pe domnitza si o studie, ii analiza trasaturile, parul ei argintiu cadea drept pana pe umeri, ochii ei mari si verzi straluceau ca doua juvaiere si parca isi hipnotizau tinta, genele lungi si negre ii conturau ochii si ii scoteau si mai mult in evidenta, sprancenele arcuite de o simetrie perfecta o faceau sa para mult mai matura decat era. Nasul ei mic, putin ascutit si ridicat in vant ii dadeau o alura aristocratica indiferent unde s-ar afla, ce ar purta sau ce ar spune. Pielea ei alba si fina ca matasea ii imbracau trupul firav, maini neobisnuite cu greutatile vietii si ale muncii, degelete parca facute din lapte nu tradau urma de truda, erau catifelate la atingere. Rochia pe care o purta ascundea un trup zvelt si bine definit, formele ei ar fi facut invidioasa orice alta adolescenta. Unghiile ei de un bleu deschis nu erau lacuite, asa era culoarea lor naturala, datorita zonei unde locuia, mai ca puteai jura ca avea sange albastru. Buzele ei mici si suave ascundeau dinti stralucitor de albi, ca de clestar. Un simplu zambet de-al ei ar fi dezarmat o armata intreaga. Vocea ei inca nedefinita, dar curata ca a unei privighetori faceau sa vorbele ei dulci sa fie porunci nu simpe rugaminti, indemnurile ei erau sfaturi sfante, o minunatie de fecioara avea in fata lui spiritul pietrei. Ramase fermecat si nu stia ce sa spuna, se uitau perplexi unul la celalalt. Intr-un final ea rupse tacerea:

- Numele meu este Kitsu, sunt fecioara stapanilor acestui castel, tu cine esti si de unde ai aparut? o intreba cu vocea ei dulce dar aproape poruncitoare.

- Eu ... eu sunt Reis, raspunse el cam impiedicat, fermecat de vocea ei, sunt protectorul si indrumatorul stapanului meu Reti, din tinutul magiei pamantului.

- Deci el te-a adus aici? il intreba si in acelasi timp scruta de jur imprejur. Nu l-am vazut cat timp cutreieram casa, sau te-a lasat altcineva?

- Ca veni vorba, chiar nu stiu cum am ajuns in aceasta locatie. Lui Reis ii era greu sa uite amanunte asa vitale ca o calatorie dar totusi nu isi amintea cum a ajuns acolo, nedumerit continua. Eu apartin stapanului Reti si am fost faurit de Tatal Zaman, stapanul timpului pentru a-i ajuta pe cei alesi. Am fost alaturi de toti stapanii anteriori de la nastere pana in ultimele clipe si de fiecare data Tatal Zaman a avut grija sa ajung pe mainile actualului ales. Cu stapanul Reti sunt de 20 de ani, iar acum, cand are mai multa nevoie de mine, am fost despartiti. Sper ca totul este in regula si ca este in siguranta, as fi distrus daca ar pati ceva si simt ca fizic m-as face bucatele.

Kitsu induiosata incepu sa il mangaie sa incerce sa il calmeze, uitand ca de fapt este un spirit inchis intr-o piatra. Aceasta ii spuse ca pana acum nu a gasit pe nimeni in castel, si ei i se pare ciudat acest lucru, cu o zi inainte castelul era plin de lume, de activitate, garzile patrulau neincetat, sfetnicii tatalui ei se certau si discutau conducerea regatului, slujbasii isi vedeau de treaba cu ordinea, randuirea lucrurilor, dar astazi, totul era pustiu, nici in curte nu mai gasea pe nimeni.

- Stiu ca pare ciudat dar am un sentiment ca o forta foarte puternica trage sforile acestei intamplari, dar nu pot sa imi dau seama cine, rosti ingandurat Reis.

- Sa fie oare acest ... Zaman? il intreba ea

- Nuuu, el nu ar face niciodata asta, ar da un semn, mi-ar da de stire. Tare imi e ca trebuie sa descoperim acest complo..

- Stai! Ce vrei sa spui cu "trebuie sa descoperim"? il intrerupse ea. Doar nu vrei sa insinuezi ca o sa plec din palat. Daca se intorc toti de unde sunt acum si eu nu mai sunt de gasit? Poate de fapt este doar un vis. Daaa, e un vis - isi spuse ea - o sa astept si o sa ma trezesc si o sa reapara toti. Si asa ea se aseza la o masa, il puse pe Reis in fata ei si il privea plictisita si cu interesul pierdut ascultand incordata un semn de la cel care il adusese .

- Draga mea Kitsu - ii rostea acum cu o voce grava si autoritara - habar nu ai cat o sa stai aici daca nu facem ceva, pe langa asta nu stiu daca domnia ta stie sa gateasca, nu cred ca ai vrea sa mori de foame.

La auzul acestor vorbe isi aduse aminte ca nu a mancat nimic si ca sa ii demonstreze ca se descurca, se ridica de la masa si disparu dupa o usa, reaparu dupa cateva minute cu un cosulet plin de merinde.

- Felicitari, ti-ai asigurat hrana pentru urmatoarele doua ore, dar maine sau poimaine, sau cand "te vei trezi"? Ce vei face? Eu sunt real, te rog sa ma crezi, dar nu am nevoie de hrana, in schimb tu da, cu toate astea nu vreau sa raman aici izolat intr-un castel de gheata pana cand ma va gasi altcineva, eu am un destin de urmat. Toti avem! Trebuie sa parasesti acest loc, intr-un fel sau altul trebuie sa ajungem acasa la stapanul meu. El ne va putea ajuta sa iti gasim si familia si prietenii si tot, asta daca nu va fi prea tarziu.

Pe chipul printesei se putea citi nervozitatea, ar fi vrut sa spuna lucruri urate la adresa lui Reis, i-ar fi placut sa il apuce de lant si sa il arunce pe geam afara cat putea ea de tare, sa nu il mai vada, sa ii piarda urma, dar cu toate acestea era constienta ca are dreptate. Se uita in toate directiile, cauta cu putere orice urma de zgomot, de un alt semn de viata, dar in zadar. Nimeni nu mai era in preajma, poate nici in regat, dar ea spera ca pe drum va intalni si alti oameni care o vor ajuta, care o vor recunoaste.

- Bine, facem ca tine, plecam spre pamanturile stapanului tau, dar incotro o luam? Nu am nici cea mai vaga idee incotro sa incepem drumul. - spuse ea cuprinsa de emotii, era un lucru nou, sa plece din castel neinsotita, fara parinti, fara garzi, fara ajutoare, fara trasura, pe jos, sa mearga atat, i se parea irealizabil.

- Nu te da batuta inainte sa faci primul pas, din propria experienta iti spunsi crede-ma domnita ca am trait sute de ani. Vrei sa stii incotro sa o luam? Se rezolva, tatal tau avea o camera cu harti? Ca sa stim incotro mergem trebuie sa stim unde suntem.

- Da, desigur ca are, in Sala amintirilor, unde sunt tinute armurile si relicvele trecutilor conducatori, sigur am vazut pe acolo harti, si unele chiar mari. Aceasta il lua de lant si fugi in graba spre camera cu pricina. Reis neavand un corp sa il tina locului se invartea in jurul lantului si pierdu directia asa ca striga panicat.

- Domnita, rogu-te stai o clipa. Nu ai vrea totusi sa ma pui la gat? In felul acesta pot sa vad si eu pe unde mergem, pot sta linistit si sa nu ma mai invart anevoios.

Aceasta il agata la gat si un alt mini curent trecu prin ea dar de data aceasta si el simti ceva, o conexiune.

- Aaa! Ce mi-ai facut? il intreba ea.

- Nimic, nu stiu ce s-a intamplat dar cred ca exista o rezonanta intre noi doi, dar este imposibil, eu rezonez doar cu alesul si este unul singur in acesta lume, nu am pomenit pana acum sa fie doi. Vreau sa incerc ceva si sa nu te sperii, am o teorie.

Aceasta ii confirma ca nu se va speria, si deodata auzi in mintea ei glasul lui, doar ca putin ciudat, nu venea din nici o directie anume, nu era un glas normal, era ca o amintire. Aceasta panicata gandindu-se la pandantiv comunica la randul ei fara a vorbi cu acesta. Intre ei se stabili o legatura telepatica, isi puteau vorbi fara sa se mai oboseasca sa rosteasca cuvintele cu voce tare. Oarecum infricosata sa nu care cumva sa ii citeasca si gandurile, acesta o asigura ca nu are aceasta putere, dar ea ramasese sceptica. De cateva ori l-a pus la incercare gandindu-se ca ar trebui sa scape de el, pentru a observa daca are vreo reactie dar nimic.

In ciuda acestei noi schimbari isi continua drumul si gasi camera unde erau atarnate tapestrii cu harti la intervale regulate, mai mult sau mai putin realiste, unele foarte vechi. Cele mai noi inglobau nu doar regatul ci si regatele invecinate, una singura incerca sa redea toata lumea dar era departe de a fi completa. Zone nexeplorate erau reprezentate prin nori razleti in jurul carora se impleticeau dragoni sau ape cu monstri diversi, unele regate viu colorate pentru a reda elementul dominant, unele aveau langa nume si niste semne distincte, care la prima vedere putea insemna ca era un regat cucerit sau inamic. La cat de vechi erau hartile unele aveau acele insemne, era un lucru nesigur acest aspect dar ce i-a atras atentia lui Reis era faptul ca recunoscu in sfarsit unde se afla si stia trecutul acestui regat.

Wednesday, August 6, 2014

O calatorie

Suntem in autobuz, se misca violent si oamenii se ating, imbrancesc; in haos din greseala iti iau sanul stang in palma. Te uiti suparata la mine si amenintator sa ma opresc, iar eu la urmatoarea frana ma apropii si te musc de buza. Vrei sa ma pocnesti, iar eu ... eu te tintuiesc de-o bara.

Te musc de gat, de ureche si sa iti ordon sa ma saruti puternic. Cu cealalta mana dai sa ma zgarii, dar eu ti-o intorc la spate si te musc de buza tare. Ii dau drumul si se retrage sangerie. Incerci sa ma lovesti si nu faci decat ca trupurile noaste sa fie stans lipite. Respiri puternic si privirea ta razbunatoare imi da fiori reci.

Te sarut cu pofta, iti duc ambele maini la spate si-mi eliberez o mana. Iti prind obrajii in palma si apas cat sa deschizi gura. Te probez cu limba si limba ta raspune, impinge si cade in capcana mea. O sug, o trag cu patima si tu gemi de durere. Dau drumul... respiri greu si puternic, te-ai incins. Esti ca in flacari. Parul tau blond si ciufulit pare a fi electrizat. Esti incordata si gata de atac.

Acum? Esti o pantera flamanda de razbunare, o leoaica icoltita. Ai vrea sa ma sfasii acolo cu toti cei din jur. Pentru tine nimic nu mai exista, doar coltii tai taiosi si jugulara mea. Te aţâţ. Hai, incearca! ... te intinzi dar nu musti decat aer. Esti prinsa in lanturi, lanturi multe. Placerea, fericirea, coexistenta, extazul formeaza zale puternice. Oricat ai vrea sa negi ma vrei, ma doresti, ma ravnesti zi si noapte. Cand nu sunt langa tine noaptea pare mai rece, clipele mai lungi, lumea mai trista. Iti dau drumul la maini usor, esti inca o fiara, esti inca un pericol, iar eu ... o prada usoara. Am crezut ca te pot imblanzi dar imi e imposibil... esti o fiinta puternica, o femeie adevarata.

Incet privirea ti se limpezeste, respiratia este acum regulata dar nu linistita, focul inca arde in suflet.
Imi urc mana pe umarul tau, usor pe gat, sus pana la ureche si o prind intre degete, cobor pe maxilar si iti ating buzele ... le sterg in graba.
Durerea este combustibil pentru jarul care inca te consuma.
- Relaxeaza-te draga mea, a trecut. Ti-am spus ca o sa te pedepsesc cand AM EU CHEF!

Te sarut pe frunte, ma iei in brate si capul tau se odihneste linistit pe umarul meu.
Te mangai pe par, ocrotitor si o picatura imi atinge pielea, este fierbinte ca inima unui vulcan.
Ma strangi puternic in mainile tale suave, incepi sa tremuri, un plans usor se aude de pe buzele tale dulci ca mierea.

Tragi aer in piept adanc, respiri de cateva ori si imi soptesti:
- De ce nu mi-ai spus unde duce masina asta? ma intrebi printre lacrimi si privirea pierduta.
- Ai mai fi venit cu mine daca stiai?

Saturday, February 11, 2012

Caldura sufletului V

Click pentru prima parte


Febra il tinu cateva zile, timp in care cosmarurile nu ii dadura pace, dar stia ca cineva este alaturi de el cu toate astea era suparat pe el, ca ii ingreuna viata bietei fete, o tot intreba despre progresele tatalui ei dar ea nu spunea decat ca “o sa vezi singur cand te faci mai bine” si ii zambea. Neeve venea des sa ii aduca mancare, schimburi, avea foarte mare grija de el, il intreba despre starea lui, daca se simte mai bine si acesta mintea ca se simte exceptional, chipul sau era de alta parere. Intr-un final febra trecu si refacut nu dori sa mai stea o secunda inchis, era satul pana peste cap, era foarte curios de ce o sa vada. Inainte insa, corespunzator imbracat, ajuta la treaba de afara, ea il certa imediat “Vrei sa te intorci in pat observ.” Terminand in graba se indrepta spre laborator, acolo profesorul cum il zari ii facu semn sa se apropie.
- Vesti bune, am gasit solutia dilemei tale, am gasit cum sa izolam materialul sa nu se mai ude. Dupa ore intregi de teorie din care nu intelegea mare lucru, observa si rezultatele profesorului, si era chiar suparat ca nu a putut fi de ajutor ci doar o povara. Alta data tinere, plus ca sa nu mai zic, pentru ce ai tu in minte iti trebuie mai multe cabrile, mult mai multe. Vezi tu, procesul de impermeabilitate nu este suta la suta sigur, prin urmare o sa mai dea si rateuri, desigur procentajul este mic, dar tot exista. Cum nu am doar vesti bune, aici in zona nu prea se gasesc cabrile, dar daca nu ma insel in oras este cineva care a dat peste ele in trecut, Cohen il cheama, inainte a fost miner, acum nu stiu cu ce se ocupa, dar presupun ca mai este in oras. Asadar poti sa il cauti si sa il intrebi daca stie mine unde se gaseste Enol, este un fel de carbune, din pacate prin zona nu tin minte sa se mai gaseasca, dar minele exista, deci si posibilitatea sa gasesti ceea ce cauti. Foarte fericit de aceste informatii, ii anunta ca se va intoarce in oras si daca se poate sa vina sa mai ceara sfatul sau chiar sa lucreze alaturi de profesor. Acesta ii raspunse ca ar fi fost mai mult decat bucuros sa il aibe in preajma, chiar si Neeve parea putin dezamagita ca Adur urma sa plece, incepuse sa se ataseze de el in ciuda putinului timp petrecut impreuna.
Cu bagajul facut si echipat pentru drumul spre casa, isi lua la revedere de la profesor care era inca in laborator, Neeve in schimb se tinu dupa el, il instrui sa aibe grija sa nu se abata prin padure prea mult, sa nu se raneasca, sa mai treaca pe acolo din cand in cand “aleile nu se curata singure sa stii” si zambi, acesata rase si ii multumi pentru grija purtata. Dadu sa plece dar ea il prinse de maneca, se intoarse o auzi “Ai grija de tine Adur! Sa nu faci ceva ce o sa regreti!”, apoi se trezi cu buzele ei fierbiti pe obrazul sau, rusinata fugi in casa si inainte sa inchida usa se mai uita odata la el. El ramasese impietrit dar nu impasibil, ii facu cu mana si pleca hotarat sa ajunga in siguranta. Dar gandul sau acum era in alte locuri, deja vedea lucruri marete, schimbari majore, un oras in care lumea radea, unde nimeni nu mai simtea frigul, serele se inmultisera, orasul atragea prosperitate, lumea venea sa cumpere materialul nou, ca veni vorba ce nume sa ii dea, inca nu se hotarase Adurie, nu suna bine, Adurix, parca parca dar tot nu era frumos, Durix, Duris, variante si variante. Uite asa in zare vazu fum si isi dadu seama ca se apropie de oras, oras pe care il iubea asa de mult datorita ei, Jaraia. Nici nu avu timp sa se gandeasca prea mult, mai ales de la acel cosmar, speriat sa nu fi fost un semn grabi pasul.
Cum intra in oras observa pe chipul oamenilor mirare, nu stia ce se intamplase sau cat timp a fost plecat cu exactitate, avu impresia ca a fost plecat cel putin o luna, dar de fapt au fost cateva zile, totusi in aceste vremuri, o persoana disparuta in paduri cateva zile era pierduta pe veci. Cei care il stiau mai bine il intrebau pe unde a fost, cei care stiau ce cauta il intrebau de rezultate, el ii asigura este bine si ca a facut progrese. Intreba in stanga si in dreapta de acest Cohen dar primi doar raspunsuri derizorii. Hotara sa se duca la taverna unde se aduna lumea, in drum trecu iar pe langa locul unde locuia Jaraia, lumea il saluta si deodata isi auzi numele strigat.
- Adur, esti viu! Se uita in sus si o vazu pe Jaraia la geam, chipul ei radia de fericire, acesta o saluta si ii raspunse.
- Dupa cum vezi sunt! Rase si flutura mana spre ea. Aceasta il chema sus sa ii vorbeasca, iar el chiar daca avea lucruri importante de rezolvat nu putu sa o refuze. Intra in cladire si auzi cum usa ei se deschise, se uita in sus si o vazu cum il astepta nerabdatoare sprijinita de balustrada. Cand ajunse la etajul ei, aceasta il stranse in brate. “Ce ma bucur ca esti intreg, unde ai disparut atatea zile? Mi-am … ne-am facut griji pentru tine” spuse ea rusinandu-se putin de iesirea ei. Adur ca sa o salveze ii propuse sa intre in casa deoarece era frig pe hol. Odata inauntru, Jaraia puse niste apa la foc, si il invita sa ia loc cat pregatea ea ceaiul. O asigura ca nu este nevoie, trebuia sa ajunga la taverna sa afle mai multe despre un anume Cohen, cheia urmatorului pas. In urma intrebarilor ei acesta ii spuse prin ce trecuse, ea mirata de existenta acelui loc asa de evoluat tehnologic crezu ca glumeste, ca si-a imaginat, dar seriozitatea cu care povestea si expresia fetei nu tradau nici un fel de gluma. O usoara stare de discomfort puse stapanire pe ea cand auzi de Neeve si care a avut grija de el. In mintea ei fara sa vrea aparura diferite scenarii in care Adur si Neeve erau implicati. Acest lucru se putea citi pe chipul ei si o intreba despre ea, ea il asigura ca era bine. O instiinta ca de indata ce va sti unde sunt acele mine va pleca in cautarea lor, la auzul acestei vesti ea ingheta.
- S-a intamplat ceva? O intreba ingrijorat
- Nu… nimic – si tacu putin apoi continua – vreau sa ma iei si pe mine cand pleci, vreau sa fiu si eu implicata in ceva bun, vreau si eu sa contribui cu ce pot.
- Jaraia – se apropie de ea si o lua de maini – nu vreau sa vii cu noi pentru ca drumul nu o sa fie usor, o sa fie foarte greu chiar, uitandu-se afara la zapada depusa ca o patura, nu vreau sa patesti ceva, nu o sa ma iert niciodata daca s-ar intampla ceva cu tine.
- Nu trebuie sa iti faci grija, imi pot purta si singura de grija, pe langa asta, cineva trebuie sa aibe grija de voi, aveti nevoie de o persoana care sa gateasca sau sa coasa, daca v-as lasa de izbeliste cine stie cand va intoarceti, sau daca va mai intoarceti. Voi barbatii sunteti iresponsabili cu sanatatea voastra. Nu accept un raspuns negativ.
- Bine, mai vorbim despre asta, oricum o sa dureze ceva pana aflam locatia minelor si pentru inceput vreau sa descopar daca gasim si ce ne trebuie nu doar minele. Putem fi plecati pentru multa vreme.
- Am inteles, dar nici sa nu te gandesti sa pleci fara mine, sunt cu ochii pe tine! Si il ameninta cu degetul. Acesta zambi si dadu de inteles ca a bagat la cap. Mai discutara despre lucruri marunte putin si dupa ce termina ceaiul se ridica sa plece. In dreptul usii aceasta il stranse inca odata in brate si multumi cerului ca s-a intors sanatos. Adur in culmea fericirii o stranse la randu-i in brate si o saruta pe crestet, si el era fericit ca a apucat sa o vada inca odata. Presat de griji si de timp, isi lua la revedere si pleca direct catre taverna. Acolo lume multa, stiri referitoare la intoarcerea lui si progresele realizate erau pe buzele tuturor, devenise cunoscut mai mult din cauza lipsei de zvonuri sau subiecte de discutie. Cum intra, cineva il aborda si ii transmise ca batranul il asteapta si vrea sa ii vorbeasca. Odata ajuns la acesta, lumea din jurul lui se dadu la o parte si in jurul celor doi se forma un cerc.
- Batrane, luminata fie-ti intelepciunea, am nevoie de ajutor pentru a termina cu bine aceasta calatorie, am aflat ca un anume Cohen ma poate ajuta. A fost miner in minele de Enol. Trebuie sa il gasesc pe acest om sau daca nu se poate, macar pe cineva care stie unde se gasesc aceste mine.
- Luminata-ti fie calea tinere Adur si drumul cat mai usor, acest aspect il discutam cu ceilalti de aici. Deja stim ce te macina si oamenii s-au oferit voluntari sa te ajute in acest aspect. Un grup il cauta deja pe Cohen, daca mai este in oras, nu il cunosc personal dar alti mineri stiu cam pe unde pot sa il gaseasca. Sper ca in curand sa se intoarca cu vesti bune. Povesteste-ne te rog pe unde ai umblat. Acesta relata cele intamplate, dar de data asta cu mai putine detalii, daca cei din oras ar fi aflat despre tehnologia in posesia profesorului Clonc, ar fi starnit controversa si ar fi putut duce chiar la distrugerea caminului acestuia, regreta putin ca i-a spus Jaraiei, si isi propusese sa o atentioneze asupra acestui fapt. Trecura ore bune si toti cei care se intorceau dadeau din umeri, Cohen nu era de gasit nicaieri, se zvonea chiar ca ar fi pasarit orasul. Adur simtea cum sansele lui de izbanda se miscorau cu fiecare minut, cuprins de dezamagire ii saluta pe cei prezenti si se pregati sa plece, oboseala se facu simtita, drumul obositor il extenuase. Pleca acasa visator, odata ajuns observa ca usa inghetase, cu putin efort reusi sa intre, porni focul, din rucsac scoase ce a mai ramas din mancarea pregatita de Neeve, o incalzi si o consuma pe nerasuflate. Cum s-a incalzit putin simti cum somnul iesi din ascunzatoarea sa si il tragea de pleoape spre pat, nici nu se mai spala si se baga in pat.
In visul sau se facea ca locuia in alta parte, in jurul sau glasuri de copii rasunau a veselie si rasete. Nu recunostea locul dar totusi i se parea cunoscut, o voce de femeie il striga pe nume “Adur! Spune-le copiilor sa lase joaca si sa se apuce de lectii, nu am timp sa stau dupa ei si sa fac mancare!” Inmarmurit nu stia cum sa reactioneze, se ridica de pe scaun si se duse spre bucatarie, acolo Jaraia toca niste legume, ce cauta ea aici “Jaraia?” spuse el uimit. “Dar cine ai vrea sa fie dragul meu, s-a intamplat ceva?” ii raspunse aceasta oprindu-se din tocat. El zambi si dadu din cap ca nu, apoi pleca sa caute copii, intr-o camera ghidat de rasete gasi doi copii cam de sapte ani, baiat si fata care semanau izbitor unul cu celalalt. Gemeni? Am gemeni? Acestia, cum il vazura, strigara “Tatiii!” si il prinsera de picioare. “joaca-te cu noi, te rugam” tragandu-l de pantaloni. Tati, gandi el, se uita in spate spre bucatarie, deci Jaraia este sotia mea si ei sunt copii nostri, un sentiment de fericire il coplesi, “Ce copii frumosi am!” spuse iar acestia se uitara unul la celalalt mirati, apoi inapoi la tatal lor. “Tati, esti bine?”. Normal ca sunt gandi el, si ridica fata in brate intr-o mana si baiatul in cealalta, si ce frumosi sunt, seamana cu mama lor. Vru sa ii pupe dar cum se apropie de ei acestia se indepartau. Frica puse stapanire pe el, incerca iar sa ii pupe si acelasi rezultat. “Datii lui tati un pupic, puii mei!” spuse el, dar acestia miscandu-si degele “Inca nu se poate, nu este timpul!” Derutat o striga pe Jaraia dar aceasta nu raspunse, aseza copii jos si pleca spre bucatarie, nu gasi pe nimeni, ca si cum ar fi disparut, se intoarse in dormitor si nici urma de copii. Cauta disperat in toata casa, chemandu-I la el “Jaraia! Copii!” dar nici un raspuns. Deodata se trezi, plin de transpiratie, supra incalzit, buimac, dezamagit. A fost doar un vis, se sterse si se tranti pe perna. Un vis atat de aproape, dar irealizabil. Agitat incepu sa se gandeasca la Jaraia dar curand realiza ca asa nu ar mai fi putut adormi la loc asa ca se concentra la Duris, materialul ce ii va purta numele, incepu sa isi imagineze schimbari in jurul sau si incet incet se calma, iar somnul i se cuibari iar in minte. De data asta nu se mai trezi pana dimineata.
In zilele ce urmara, Adur se concentra in timpul liber sa dea de Cohen, si intr-un final fu gasit la marginea orasului, unde isi intemeiase un fel de atelier. Cand a ajuns la usa acestuia din interior se auzeau batai de ciocan, asa ca batu mai tare in usa. O voce groasa il invita sa intre, deschise usa si o caldura puternica isi facu prezenta. Intra si ceru sa vorbeasca putin despre trecutul lui Cohen, despre minele unde a lucrat, daca tine minte amanunte privind cabrilele si cum sa ajunga acolo. Adur si-a spus povestea si ce dorea sa faca, la final Cohen ii ceru sa vada despre ce era vorba. Dupa o analiza rapida ii spuse ca a mai intalnit in trecut materia. “Dupa ce sapam tuneluri apareau la cateva luni depuneri pe pereti, nu stiam despre ce e vorba, credeam ca sunt scurgeri printre pietre, dar cu timpul cresteau din ce in ce mai mult, sefii ne puneau sa le dam jos de pe pereti pentru ca atunci cand se udau se prelingeau de pe pereti si podeaua devenea alunecoasa. Stiu unde poti sa gasesti mai multe, dar nu stiu cum sa iti explic sa ajungi acolo, a fost cu multi ani in urma, ar trebui sa te ghidez pana acolo si sincer sa fiu nu imi vine sa parasesc orasul. Acum nici nu pot sa bag mana in foc pentru minele respective, dupa Impact este posibil ca galeriile sa se fi surpat, sa nu mai gasesti nimic acolo.” Adur il asigura ca isi asuma acest risc. “Tu poate ti-l asumi, dar eu de ce as face-o? Gaseste o harta si iti voi arata cum sa ajungi unde vrei, acum daca nu mai ai alta treaba cu mine ma voi intoarce la ale mele, uneltele nu se repara singure.” Si se intoarse la treaba lui, lasandu-l pe tanar pe ganduri. Acesta saluta si pleca dezamagit. Intreba prin oras de o harta si dupa ce gasi ce ii trebuia se intoarse la Cohen, acesta ii arata cu aproximatie pe unde se aflau minele. Multumit si cu atat acesta pleca, vremea foarte rece tinea lumea inchisa in case asa ca strazile erau pustii, fapt ce ii oferi ocazia sa isi faca planuri pentru plecare. Odata ajuns la adapost isi pregati ceva de-ale gurii, se spala, si se puse la birou pentru a-si face planul de drum, ce sa ia cu el, pe cine sa ia cu el. In usa se auzira ciocanituri, se ridica si deschise, in fata lui Jaraia statea tremurand de frig, nu stia ce sa zica. “Nu ma inviti inauntru? Este frig de mi-au inghetat si gandurile.” Acesta isi ceru scuze, ea era ultima persoana pe care ar fi asteptat-o pe gerul ala la usa.
- Ei, lasa nu-I nimic. Si isi trase un scaun langa soba. Uitandu-se prin camera observa ca lucrurile nu s-au schimbat asa de mult de cand a fost ultima data pe la el, doar cateva improvizatii carora nu le gasea rostul atarnau pe ici pe colo. Ia spune ce progrese ai fauct cu expeditia, ai aflat unde se gasesc calilele alea – acesta zambi dar nu o corecta - cand plecam?
- Jaraia, am mai vorbit, nu stiu inca si nu ti-am promis ca te iau, uite ce departe este – si ii arata semnele pe harta – drumul o sa fie foarte greu si nu vreau sa te ranesti sau sa te razgandesti dupa un timp…
- Adica vrei sa spui ca nu ma crezi in stare de un asa drum – il intrerupse ea, vorbind pe un ton dur – crezi ca sunt un obstacol, sau ca o sa va ingreunez calatoria? Facu ochii mici incercand sa il determine sa recunoasca.
- Nu este vorba de asta, puse harta pe birou si isi trase scaunul langa ea, stii doar ca pentru mine tu esti cea mai importanta fiinta de pe pamant si nu vreau sa patesti ceva, mai ales din vina mea. Cum as putea trai dupa aceea stiind ca eu direct sau indirect ti-am cauzat stiu eu ce. Nu vreau sa ma urasti dupa…
- Adur ai incredere in mine? Il intreba ea luandu-i palmele in ale ei, el observa cat de reci sunt si schimba rolurile, caldura lui o invalui iar aceasta se relaxa putin.
- Desigur ca am, spuse el rosind, bucuros ca lumina nu era destul de puternica ca ea sa observe. Nici nu se pune problema!
- Atunci de ce nu ma lasi si pe mine sa am un cuvant de spus. Nu am trait in puf si stiu sa ma descurc, nu o sa fiu o povara. Sunt constienta ca pericole, nu am spus sa fiu prima dar nici sa ma lasi pe afara. Vreau sa imi dovedesc si mie anumite lucruri. Trase aer in piept si ofta puternic, Adur realiza ca lucruri serioase urmau sa fie spuse asa ca tacu si asculta. Cand ai disparut zilele trecute in padure, mi-a fost tare frica pentru tine, nimeni nu stia de tine, si in ciuda insistentelor nimeni nu a plecat sa te caute, am crezut ca nu o sa te mai vad, am vrut chiar sa plec sa te caut singura. Am realizat, in ciuda negarilor mele, ca am sentimente pentru tine. Aceasta pleca capul si tacu. El nu stiu cum sa reactioneze, vru sa se ciupeasca, era un alt vis, adormise si nu realiza. Jaraia continua cu privirea in podea:
- Am realizat ca sunt egoista, am cautat o persoana ideala, care sa fie numai a mea, sa imi spuna cuvinte placute, sa faca totul si sa ma iubeasca numai pe mine – Adur deschise gura sa zica ceva dar aceasta il opri – te rog asteapta sa termin, nu stiu daca pot sa continui daca ma opresti. Sincer sa fiu nici eu nu stiu ce vreau, am crezut ca esti o persoana superficiala, care se bate cu pumnii in piept ca face si drege, ca faci toate cele doar ca sa ma impresionezi si apoi dupa ce te-ai fi plictisit de mine sa ma arunci pe un raft. nu te-am vazut niciodata asa decis sa faci ceva pentru altii, pentru mine. Am realizat ca esti altfel, ca sentimentele tale sunt reale. Risti enorm cu acest drum, fara siguranta ca te mai intorci. Nici nu vreau sa ma gandesc la acest lucru, nu, nu voi accepta sa raman in oras. Chiar daca nu ma luati cu voi o sa va urmaresc, ce-o sa faci? O sa ma trimiti acasa? O sa pierzi timp pretios, asa ca mai bine accepta ca vreau sa ma implic, vreau sa stiu ca traiesc, promit ca nu o sa va incurc, o sa tin pasul cu voi, o sa fac tot ce imi cereti, o sa car cot la cot cu voi, doar nu ma lasa aici. Nu vreau sa fiu singura. Lacrimi se formara in timp ce vorbea, lacrimi care se acumulara in ochii ei negri, si ca sa nu o vada isi sprijini fruntea de umarul lui. Adur cu o mana o mangaie pe cap, stiind prin ce trece, lacrimi se formau si in ochii lui dar se tinea puternic, se imbarbata si dupa ce isi drese vocea o ajuta si pe ea sa treaca peste situatie, ii promisese ca o s-o ia si ca nu o va abandona. Fata pentru care ar fi facut orice era langa el si il acceptase pentru cum era, nu un super erou sau cineva plin de vorbe goale.
- Totul o sa fie bine, linisteste-te, promit ca nu o sa te las in urma. O sa te protejez cu orice pret. Acum vreau sa fii puternica, avem nevoie de oameni tari pentru drum, nu vreau sa imi schimb parerea despre tine, ce zici? zambi ridicandu-i usor barbia, aceasta rase usor si isi sterse lacrimile care acum se prelingeau pe obrajii ei infierbantati. O saruta pe ochi si continua:
- Nu vreau sa mai versi lacrimi pentru nimeni, nici chiar pentru mine. Jaraia se ridica de pe scaun si se duse spre pat. Se aseza pe el, oboseala si caldura o molesisera, dori sa se intinda putin, el se duse la birou sa mai lucreze la plan, trecura ore iar Jaraia adormi. Cand se ridica de la birou sa se culce, Adur isi facu o improvizatie de pat in cea mai mare liniste sa nu o deranjeze, dar cand a vrut sa o inveleasca, aceasta se trezi putin si ii spuse “Nu ma lasa singura, nu vreau sa ma lasi aici”. Nici in somn nu mai scapa de el, acesta se aseza pe marginea patului si o tinu de mana, aceasta il trase mai aproape si se cuibari langa el, noaptea respectiva a fost una din cele mai linistite de care a avut parte tanarul. Dimineata un miros de mancare gatita il trezi, ceva neobisnuit, ii aduse aminte de casa profesorului Clonc, realiza ulterior ca este la el in pat, se ridica speriat. Jaraia, ea a fost, dar unde este, a plecat deja? Nu mai conta, fericirea se putea citi pe chipul sau cu ochiul liber. “Buna dimineata, cum ai dormit?” il intampina o voce suava din bucatarie, “sper ca nu te superi ca ti-am folosit ce aveai pe aici, am reusit sa gatesc ceva cu ce am gasit”.
- Chiar ca buna dimineata! Am dormit ca un prunc, de mult nu m-am mai simtit asa de odihnit, multumesc pentru masa dar nu trebuia sa te deranjezi. Cautand semne sa nu care cumva sa fi facut si curat, nu de alta dar in haosul respectiv stia fiecare lucru unde este.
Mancara impreuna, au facut planuri ce sa ia in functie de cati o sa plece, era chiar bucuros ca era cu ea acolo, avea cu cine sa combata ideile, mai primea o opinie. Vedea unde greseste in alegerile facute, dupa parerea lui cea mai buna dimineata de cand stia el. Doua capete sunt mai bune ca unul gandi el, Jaraia la randul ei era fericita ca era implicata in acest proiect, ca are cu cine sa vorbeasca.
Timpul trecea, planurile prindeau contur, singurul lucru care mai trebuia sa il stabileasca era data cand plecau si oamenii care sa ii insoteasca.

Monday, February 6, 2012

Caldura sufletului IV

Click pentru prima parte


Profesorul nici nu voia sa auda, treburi mult mai importante ca somnul aveau sa se intample, nu era timp pentru asa ceva, “Da draga mea, o sa dorm cand sunt obosit” obisnuia sa zica si pleca sa se odihneasca dupa nenumarate ore petrecute in laborator. Acest lucru o intrista mult pe Neeve, stia ca este singura persoana la care mai tinea si era in viata. Nu voia sa fie singura, ura acest lucru mai mult ca rautatea oamenilor. Aparitia lui Adur si faptul ca ii obosea tatal mai mult decat era deja o deranja si acest lucru se vedea in privirea ei usturatoare, priviri ce rosteau cuvinte mai rele decat putea sa pronunte gura ei. Adur nestiind de ce le primeste paru surpins, nu se simtea vinovat cu nimic. Orele si experimentele curgeau foarte repede, in acest timp ceru voie sa se uite prin laborator, promitand sa nu strice nimic. Neeve il urmarea peste tot pentru a fi sigura ca nu insuseste una sau alta. Intr-un final profesorul casca si se sterse la ochi, oboseala triumfa si ii chema sa le vorbeasca:
- Pentru astazi vom lua o pauza, nu vreau sa stric micile progrese pe care le-am realizat, propun sa luam o pauza pe ziua de astazi. Cum ziceai ca te cheama?
- Adur il cheama, spuse ea pe un ton rautacios, si cred ca este timpul sa se intoarca de unde a venit, multumim pentru vizita, speram sa nu te vedem prea curand.
- Neeve, nu stiam ca am o fata asa prost crescuta, si dupa privirea tatalui ei rosii si arunca ochii in pamant, isi ceru scuze, par isi mentinea opinia.
- Nu este nici o problema profesore, pot sa vin si maine sau in cateva zile momentan trebuie sa gasesc mai mult material.
- Dar nici nu se pune problema, este miezul noptii afara, foarte frig si periculos, padurile sunt pline de animale salbatice, tare imi e ca nu vei ajunge la destinatie. Poti sa dormi in una din casutele intretinute. Neeve iti va arata drumul, draga mea – o prinse usor de umar si ii zambi – condu-l te rog pe acest tanar, pune-I la dispozitie asternuturi, patura si cele necesare, presupun ca vrea sa se si spele, da drumul la apa calda. Aceasta se bucura cand isi vedea tatal in starea aceasta, inainte de Impact era tot timpul asa, iubitor, dar dupa aceea de la moartea mamei sale s-a schimbat, s-a scufundat in munca din ce in ce mai mult, sa scape de durerea ce il macina. Se intoarse spre Adur si ii spuse pe acelasi ton strict:
- Urmeaza-ma, sa nu faci risipa de apa, cu greu facem rost de energia necesara, si sa stii ca multa mancare nu avem nici noi, sper sa ai provizii cu tine. Iesira din laborator lasandu-l pe profesor sa inchida. Odata afara si cu rucsacul la el, il conduse la una din casutele din apropiere, descuie usa, aprinse lumina, si intra urmata de Adur. Am transformat aceasta casuta intr-o magazie, ai grija ce faci pe aici, baia este inca functionala – aprinse lumina intr-o camaruta care inca avea scopul initial, de baie – sa nu faci risipa cu apa si ai grija sa nu dispara nimic, voi veni dimineata sa verific, asta daca vei mai fi aici. Eu am terminat, noapte buna.
- Stai putin, am si eu o intrebare daca se poate, vad ca folositi energie electrica, dar este noapte, de unde faceti rost de ea? Adica singura sursa de energie stiu ca este cea solara, totusi este noapte si aveti energie…
- Daca tatal meu va dori sa iti spuna atunci o va face, pe mine nu ma poti face sa vorbesc. Am plecat ca mai am si alte lucruri de facut decat sa iti raspund tie la intrebari. Iesi tragand cu putere usa dupa ea, scotand si mai mult in evidenta faptul ca nu era deloc multumita de prezenta lui acolo.
Dupa o baie rapida si o cina saracacioasa se baga la somn, dimineata nu reusi sa se trezeasca prea devreme. Oricum cand a facut-o era nerabdator sa mearga sa il intalneasca pe profesor. Se schimba si cand deschise usa sa il caute, gasi pe usa un bilet “Tata inca doarme, pregatesc mancarea, daca vrei sa mananci atunci trebuie sa o castigi” urmata de o sageata in jos catre o lopata sprijinita de tocul usii. Peste noapte ninsese dar nu foarte mult. “Nimic in viata asta nu este gratis, totusi mancare calda nu am mai mancat de ceva timp” spuse el razand. Nu astepta mult, se inviora putin sa scuture bine somnul si puse mana la treaba. I-a fost usor cu poteca deja definita, termina intr-un timp relativ scurt, iar mirosul de mancare gatita il imbata. Continua sa curate aleea si la sfarsitul ei gasi un alt bilet “Cand termini mergi si te spala, masa o sa fie gata imediat, lasa lopata aici!” si o alta sageata ii indica locul unde sa o lase. Se conforma si condus de miros ajunse exact la bucatarie. Aici Neeve terminase deja de pus masa, dar profesorul nu aparuse inca.
- Ajuta-ma sa aduc oala cu mancare cat aranjez pe aici, este cea acoperita cu farfuria, si sa nu iti bagi nasul prin ea. Adur se conforma, oarecum ii era frica de ea, parea o fata pasnica dar pericole nebanuite se ascundeau sub pielea ei. Cand totul era gata ii facu semn sa se aseze la masa, Neeve disparu si reveni insotita de tatal ei, acestia aveau o discutie in care ea parca il certa si el o linistea ca nu este nimic grav. La inceput Adur era putin timid, nu recunostea nici jumatate din lucrurile de pe masa, nu stia ce si cum se mananca si se lua dupa ceilalti doi, profesorul se amuza de pe urma lui si il incuraja sa manance fara jena, dar Neeve protesta. Cu toate acestea tatal castiga disputa si Adur incepu sa manance pe saturate. Dupa masa adur se oferi sa o ajute pe Neeve sa stranga masa, dar aceasta il refuza “Cred ca mai ai treaba pe afara, celulele solare nu o sa se curate singure.” Aratand cu degetul spre acoperis. Celule solare, nu ii venea sa creada, citise despre ele, dar nu vazuse pana atunci, curiozitatea l-au facut sa isi uite si bunele maniere si cu nerabdare s-a indreptat spre usa, isi aduse aminte in cele din urma sa multumeasca pentru masa si sa isi continua drumul afara. Munca nu era una obositoare, dar de durata de frica sa nu le strice. Termina cu ele si cobora sa il caute pe profesor, il gasi in laborator lucrand de zor, Adur i se alatura si se absorbi imedait in descoperiri, prindea chiar repede termenii si procedurile folosite de profesor asa ca la unele etape se oferi sa il ajute si sa faca chiar el. Acesta se bucura ca avea un asistent care sa ii usureze munca, chiar daca era un novice. Din dinstanta doi ochi ii analizau, plini de tristete si totodata de bucurie, pentru ca tatal ei se schimbase putin de cand venise acest tanar. O lacrima I se scurse pe obraz, se intoarse si pleca la treburile ei. Ziua trecu foarte repede si descoperi multe lucruri noi si importante, cu ajutorul bibliotecii profesorului afla si unde putea sa caute cabrilele, caci asa se numea ce cauta el. Neeve veni si anunta ca cina este gata si ca se facuse deja foarte tarziu si ar trebui sa se odihneasca, puteau continua cercetarile si ziua urmatoare, cand erau odihniti si cu mintea limpede. Adur simtindu-se obosit si lihnit de foame astepta ca si profesorul sa ii urmeze dar acesta era indecis, totusi la insistentele fetei acesta ceda si incepu sa opreasca aparatele. Dupa masa isi urara noapte buna si plecara spre casute. Pe drum Neeve isi ceru scuze pentru felul in care s-a purtat inainte, il credea intr-adevar o persoana rea dar acum a vazut ca era altfel, zambi si se retrase la adapost. Adur zambi si pleca si el la culcare. Facu o baie si se intinse istovit in culcusul facut din teancul de paturi si perne. Chiar si asa nu putea sa doarma bine, orice ar fi facut tot nu era ca patul sau, vise care mai de care mai ciudate i se aratau, ba se facea ca orasul era in mijlocul verii plin de caldura, flori cresteau pe jos, copii se jucau fericiti pe strada, toata lumea radea si voia buna plutea in aer, dar dintr-odata nori grei se abatura peste oras, toti mirati se uitau spre cer, vantul se intetise, frigul cobora ca o ceata peste tot, o furtuna puternica porni insotita de ninsoare. Lumea alerga inspaimantata pe strada, copii plangeau. Pamantul incepu sa inghete, parinti isi strigau copii, acestia fugeau dezorientati, iar el nu stia pe cine sa ajute mai repede, cum ajungea la cineva acestia ori dispareau ori se transformau in gheata, atunci in minte i-a venit o persoana, Jaraia, incepu sa o strige dar parca vocea lui nu avea putere mai mare ca a unei soapte, o cauta disperat, si ameteala il cuprinse, incerca sa alerge si nu putea, ceva il tinea locului, se uita si observa ca gheata i se urca pe incaltari aproape pana la glezne, se desprinse cu greu dar tot incet se misca. Inima ii batea cu putere, degetele ii amorteau, Jaraia, unde era scumpa lui Jaraia, nicaieri nu o vedea, cand vazu o silueta care intra in casa unde locuia ce ii semana. Jaraia! Dar aceasta nu raspunse. Cu eforturi supraomenesti avansa pana la usa de la intrare si cand o deschise totul era inghetat. Nu, nu se poate, nu este adevarat – spuse usor cu toata puterea lui. Urca spre etaj dar treptele erau alunecoase, mana I se lipea pe balustrada inghetata, fiori reci ii muscau din suflet, durerea sfasietoare ii ajungea pana la creier. Intr-un final a ajuns la usa ei, care era acoperita de gheata, batu cu pumnii sangerii, cu picioarele reci, durerea batea si ea in el ca o toba, cazu la pamant, ghemuit, singur, lacrimile care ii curgeau pe obraji incet dar sigur se cristalizau, respiratia ii incetini, inima ii batea foarte rar, tic tac, tic tac, tic tac. Apoi o liniste apasatoare, sinistra, maini reci ii mangaiau fruntea. Ca fulgerat tresari direct la realitate, mana se retrase si Neeve scoase un tipat scurt, parca trezit din morti simturile i se intoarsera si pe fata ei observa nedumirirea.
- Imi pare rau ca te-am trezit dar tremurai si abia mai miscai, se pare ca in timpul noptii te-ai agitat si te-ai dezvelit, am crezut pentru o clipa ca ai murit. Vorbele ei blande il linistira si isi readuse aminte exact unde era.
- Am avut doar un vis ciudat, imi pare rau ca te-am speriat. Multumesc de despteptare, a venit exact la momentul oportun. Incerca sa se ridice in picioare dar nu reusi, avea picioarele amortite, puse mana si descoperi ca erau foarte reci, acest lucru il sperie.
- Ce s-a intamplat? Spuse ea observand reactia lui ciudata.
- Cred ca am dormit mai mult dezvelit decat invelit, am picioarele amortite. Ea se apropie de el si ii puse mana pe frunte, ca si in vis simti atingerea ei rece si stranse din dinti.
- Ai febra! observa ea, il impinse si il acoperi cat mai bine. Ma intorc repede, sa nu te ridici, o sa agravezi situatia si medicamente nu prea avem, o sa vorbesc cu tata, poate are o solutie, revin cu niste comprese. Aceasta nu astepta raspunsul lui, si se facu nevazuta.

Click pentru continuare

Sunday, February 5, 2012

Caldura sufletului III

Click pentru prima parte

Gandurile ii fugeau spre Adur din ce in ce mai des, incepuse sa il placa mai mult decat credea, si cu toate astea nu se putea vedea alaturi de el, idealurile ei tindeau spre niste culmi imposibile, astepta un barbat care sa o iubeasca, sa o alinte si sa o inteleaga doar din priviri; fizic trebuia sa fie pe masura: inalt, puternic si frumos; priceput la toate, inligent si educat, admirat de cei din comunitate. Poate ca exista un asemenea barbat, dar si daca ar fi fost in aceeasi comunitate cu ea, nu era singura fata si evident ar fi incercat si altele sa puna mana pe el. Adur era un baiat placut la vedere, nu excela ca fizic dar nici disproportionat nu era, prost nu era, chiar avea o minte sclipitoare, totusi dragostea pentru inovatii si inventii o speriau, avea impesia ca iubea acele lucruri mai mult decat pe oameni si chiar asa a fost pana sa o cunoasca, in acel moment aceste lucruri au trecut pe locul secund. Doar ca ea nu vedea asa lucrurile. Stia ca o iubeste dar nu stia ca pentru ea ar fi facut orice, pana la sacrificiul suprem, sa isi dea viata pentru ea. Era asa de imatura din aceasta privinta ca lucruri marunte ii obturau privirea.
In acest timp personajul nostru cauta peste tot pe unde auzise de existenta materiei, dar fara nici un rezultat, lucruri care semanau cu ce cauta el erau acolo, dar nu era acelasi lucru, cu toate astea lua mostre si cataloga pentru un viitor studiu. De cateva ori era sa se raneasca intrand prin cladiri daramate, alunecand pe gheata sau cazand prin ea, dar nu s-a oprit niciodata. A mers mai departe, chiar daca era dezamagit, increderea ca va gasi in cele din urma ce cauta ii dadea puterea necesara. Dupa o zi obositoare in care a impartit timpul cu cautarile si atributiile comunitare, trecu iar pe langa geamul ei, si observand-o la geam, acesta ii facu cu mana, si ea vazandu-l ii raspunse la salut. Cand acesta pleca mai departe spre casa, un sentiment de dezamagire o cuprinse, sperase ca acesta sa urce sa o viziteze, dar asteptarile se naruira cand acesta se indrepta cu pasi mici si obositi spre casa.
Restul serii si-l petrecu clasificand tot ce gasise, cu o cina fugara si o baie fierbinte. Dimineata veni incredibil de repede, de mult nu I se mai paruse noaptea atat de scurta. Infuleca repede ceva si pleca sa termine cu treaba in oras, avea de gand sa il caute pe Clonc Battery. Timpul trecu incet si monoton, apoi pe la amiaza isi puse niste alimente in rucsac si porni la drum. Padurea era plina de zapada, cararile invizibile, drumul anevoios, vantul rece sufla in toate directiile dar nici una din acestea nu il impiedicau sa mearga mai departe. Luandu-se dupa indicatiile pe care le memorase avea impresia ca nu va ajunge nicaieri, cand deasupra pomilor vazu un fir de fum. Plin de speranta grabi pasul, pasea neatent, sa agata de crengi nesigure, se impiedica de cateva ori dar se apropia cu siguranta. Ajunse dupa putin timp la destinatie si spre uimirea lui locul parea a fi locuit de o armata, nu de un singur om, carari frumos curatate, stive de lemne asigurate la cateva casute, lumina doar intr-o casa dar sigur mai erau si altele locuite, era imposibil ca un singur om sa faca aceste lucruri si pe langa asta sa mai aibe timp si de cercetare sau ce facea el aici. Cum se apropie de perimetru un bec se aprinse si ii lumina calea. Socat de faptul ca cineva avea un generator electric pentru iluminat si pe langa asta si stradal, cum de putea cineva sa iroseasca o asemenea sursa de energie pe … pe strada, ce oameni iresponsabili. Speriat se opri si astepta ca cineva sa il intampine, poate chiar sa il atace. Vazu ca nimeni nu iese sa il salute, isi lua inima in dinti si saluta “Fie ca lumina sa ne arate drumul cel bun! Arata-te, nu sunt dusman, sunt prieten din oras”, dar nimeni nu raspunse. Isi lua inima-n dinti si avansa, dar alt bec se aprinse iar cel din spate se stinse, I se paru suspect, “sa fie aceasta o invitatie sau se tin de jocuri?” gandi cu voce tare, sperand sa fie auzit si ca cineva sa il asigure de una sau alta, dar nimeni nu raspunse. Avansa si cu acelasi efect, becuri care se aprindeau singure si altele care se stingeau singure, trase concluzia ca un mecanism actioneaza luminile pentru a conserva energie dar acest lucru tot nu era suficient sa ierte irosirea. Ajunse in fata unei cladiri prin ale caror geamuri inghetate se observa lumina, una foarte slaba. Aici trebuie sa fie, gandi el. Se imbarbata si batu in usa, asteptand un raspuns dar nimic, incerca din nou si cu acelasi rezultat. Imposibil sa nu fie cineva, nu ar lasa lumina aprinsa, si se indrepta spre geam, unde cu mana aproape inghetata indeparta zapada si gheata si se uita mai bine inauntru, multe aparaturi dotate cu luminite de diferite culori, unele aprinse altele care palpaiau, erau alimentate cu energie electrica, dar scopul nu il intelegea, trebuia sa se uite mai de aproape. Se intoarse la usa si o incerca, aceasta se deschise, desigur, cine s-ar incuia aici in mijlocul naturii unde nu ar veni nimeni. Se scutura de zapada si intra cu precautie, studie tot ce observa, atingea tot ce ii pica in mana, admiratia ii era peste limite dar totusi sentimentul acela de detest pentru risipa il macina. “De unde provine aceasta energie si cum isi permite sa o foloseasca fara nici un beneficiu!?” intreba cu dezgust, ridicand si lasand lucrurile ce ii picau in mana fara a intelege prea mult, si unde era acest Clonc Battery sa ii raspunda la intrebari.
- Cine esti? il surpinse o voce feminina pe un ton aspru si speriat. Cum ai intrat aici si ce vrei sa faci? Daca ai venit sa furi mancare nu ai gasit locul potrivit, pleaca pana nu vei regreta.
Surpins scapa aparatul din mana si se intoarse, o fetiscana aparu parca din pamant si era inarmata cu o arbaleta ce era indreptata spre el. Tanara avea parul blond, un ten aproape la fel de alb ca zapada, cam mica de statura, nu ii dadeai mai mult de 15 ani. Nestiind cu sa reactioneze intinse mana spre ea fara sa para amenintator si ridica obiectul de pe jos.
- Numele meu este Adur, regret nespus ca am intrat dar nu a raspuns nimeni la usa, m-am uitat pe geam si am vazut aceste mecanisme in functiune si am fost curios sa vad ce e cu ele, de fapt am venit din oras pana aici ca sa vorbesc cu Clonc Battery, am nevoie de ajutorul lui pentru a ma ajuta cu o desecoperire – incerca sa scoata din rucsac materialul miraculos, dar fata tipa la el:
- Stai pe loc, nu incerca sa ma pacalesti, ai o arma acolo! Lasa bagajul jos, usor, nu ma face sa folosesc asta – si arata cu privirea spre arma ei. El se confoma vorbind in acelasi timp calm, cat de calm putea sa fie in situatia prezenta.
- Bine, fac cum zici, calmeaza-te, nu vreau sa creez necazuri, totusi poti sa imi spui daca aici il gasesc pe Clonc Battery? Dupa ce aseza rucsacul lua o pozitie relaxata, fara sa prezinte o amenintare, astepta un raspuns pozitiv sau negativ, pentru ca nu avea timp de pierdut. Daca acel om nu mai era in zona aceasta nu avea rost sa piarda timpul degeaba. Situatia era inca incordata, doar din punctul ei de vedere, el nu parea deloc afectat, chiar era plictisit, astepta sa apara cineva sa lamureasca problema.
- Pot sa iau loc, am batut un drum anevoios si cred ca nu mai pot sa stau mult in picioare. Nu trebuie sa stau pe scaun, ma multumesc si cu podeaua – arata cu dgetul in jos si zambi usor. “Ce o fi si cu fata asta de e asa incordata, nu am facut nimic rau” gandi el.
- Nu, nu te misca, spuse ea la inceput dar dupa cateva minute. Bine poti sa iei scaunul acela dar fara miscari bruste, sa stii ca pot sa nimeresc si tinte in miscare. Adur lua cel mai apropiat scaun si se aseza pe el si o intreba:
- Dar de ce esti asa de precauta, nu tin minte sa fi auzit de oameni care sa vina des pe aici, si eu care am primit indicatii am gasit cu greu locul. S-a intamplat ceva pe aici?
Cand sa raspunda fata, din spatele unei usi se auzi un sunet metalic, apoi aceasta se deschise si un barbat isi facu aparitia, parea a fi de 40 – 45 de ani, cu parul ciufulit, roscat, cu ochelarii lasati pe varful nasului, de o statura medie, cu o pozitie usor cocosata, halatul odata alb prezenta urme majore de uzura si pete de diferite culori, pe alocuri gauri dadeau impresia ca posesorul fusese implicat intr-un schimb de focuri, coatele erau carpite cu piele, mansetele erau de un galben strident. Acesta cum realiza mai bine ce avea in fata ochilor, isi puse mana in cap si incerca sa schiteze un gest, dar nestiind ce sa zica vru sa plece spre ale lui, avea treburi mult mai importante decat joaca unor copii.
- Tata, striga fata, am prins un intrus, l-am surprins in timp ce voia sa iti fure inventiile.
- Ceee? Voia sa imi fure munca de-o viata?! si se intoarse cu o privire grava spre intrus. Ce vrei de la mine, ce vrei sa faci cu munca mea? Trecand in viteza pe langa fiica lui vru sa il loveasca pe Adur, dar acesta sari in picioare si luand o postura de aparare spuse clar:
- A fost o confuzie, nu vreau nimic, decat sa vorbesc cu Battery, Clonc Battery, vreau sa discut cu el despre o descoperire pe care am facut-o si am nevoie de ajutorul sau. Este aici omul acesta? Tu esti Clonc Battery? Parca lovinduse de un zic profesorul s-a oprit si mintea i s-a luminta putin, da, el era cel cautat dar ce ar fi putut sa vorbeasca cu un copil, el un mare savant, cu toate acestea, faptul ca cineva il cauta ii trezise sentimente de mult uitate, cand lumea il respecta si I se cerea sfatul pentru orice din laboratorul sau.
- A da? In cazul acesta spune cu ce te pot ajuta – starea lui s-a schimbat subit de la furie la interes.
- Tata dar …
- Nici un dar, daca acest onorabil domn doreste ajutorul meu ii stau la dispozitie, Neeve fugi si pregateste niste ceai. Si facand un semn cu mana se intoarse la tanarul din fata lui. Ia spune cu ce ai nevoie de ajutor.
- Pai … am descoperit un material care este un foarte bun izolator, in ciuda stratului subtire izoleaza incredibil, totusi am intampinat dificultati atunci cand acesta intra in contact cu apa, se transforma intr-o gelatina ceea ce ii distruge proprietatile, ma intrebam daca nu cumva stiti de acest lucru, sau macar daca exista o modalitate de a izola cumva pentru a prefectiona formula. Aratand cu mana spre rucsac continua. Am o mostra cu materialul pe care l-am folosit si de asemenea poate ma puteti ajuta sa imi spuneti unde as mai putea gasi mai mult. Cei din oras nu au fost in stare, toate cautarile au fost zadarnice. Ar mai fi locuri de explorat dar vremea curenta ma impiedica sa ajung acolo momentan. De asemenea haina mea este captusita cu amestecul rezultat si pot sa dovedesc acest lucru.
Clonc se apropie de tanar fara nici o retinere, si intinse mana sa primeasca mostrele. Adur scoase repede din rucsac cele necesare, si chiar isi dadu haina jos sa ii arate mai bine rezultatul muncii sale. Clonc isi aranja ochelarii si aprinzand o lampa de pe birou se uita mai indeaproape. Mormai niste cuvinte inteligibile, se scarpina in cap, se uita la geaca lui Adur, compara cele doua materiale si spuse.
- Trebuie sa analizam mai bine, este o descoperire intr-adevar buna ce ai aici. Mi se pare cunoscut ceea ce cauti dar ca sa fiu mai sigur, trebuie sa ne uitam la un microscop, vino dupa mine. Neeve, coboram in laborator, sa vii si tu cu ceaiurile cand esti gata.
Neasteptand un raspuns o lua inainte facandui semn lui Adur sa il urmeze, acesta schita un gest de acord si il urma, inainte insa isi permise sa stinga lampa, risipa de energie gandi el. Dupa usa prin care aparu profesorul Clonc fu intampinat de niste scari bine intretinute, presupuse ca duceau spre subsol, la capatul lor gasi o alta usa, de metal de data aceasta cu incuietori destul de complicate, mecanisme care pentru el nu el observa pana atunci. Usa se deschise si inauntru gasi o adevarata minune tehnologica, locul era impanzit pe pereti cu diferite recipiente cu o substanta verde in care pluteau sfere ce emiteau o lumina galbena. Pe mese erau tot felul de componente electronice, desfacute, cu o multitudine de fire incalcite fara nici o aparenta logica. Unele portiuni ale meselor erau indoite altele erau innegrite, instrumente complexe, care il fascinau si ar fi vrut sa le incerce, statau ordonat pe rastele, auzi vocea profesorului care se duse inainte si il urma grabit. Acesta pornise un microscop si incepu sa analizeze materia, in jurul lui diferite masinarii porneau si se opreau, lumini se aprindeau, nu stia ince directie sa se mai uite, aproape uitase si de ce era acolo asa il fascinau cele din jur. Profesorul se indrepta catre un raft cu multe carti, dupa ce cauta cea potrivita, o scoase si o aseza pe birou, rasfoi ceva timp, tot analizand imaginea ce aparea pe microscop, si dupa cateva minute spuse:
- Uite, am gasit, asta e, se numeste Cabrila, este un produs natural, anumite plante le secreta, aceastea se usuca, si iau forma aceasta – si il indemna sa priveasca prin orificiul microscopului – nu ma gandeam ca poate fi folosita si in acest mod, foarte ingenios din partea ta. Adur se uita cu grija prin microscop, de frica sa nu il strice si observa multe celule unite intre ele. Clonc lua o mostra din geaca lui si o studie si observa ca aceste celule erau umplute cu un fel de gel, mai degraba o spuma, iar membrana intre celule ii conferea elasticitate. SI despre ce problema ziceai tu, ca daca se uda se strica? Adur gesticula ca da, prea emotionat sa mai poata vorbi, Clonc lua intr-o pipeta putina apa si o turna peste mostra, acesta incepu sa se inmoaie si sa absoarba apa, iar spuma din capsule se lichefie, stricand structura acesteia. Mormai ceva si cauta iar in raft dupa o alta carte, de data acesta veni cu una mult mai groasa.
- O sa dureze ceva timp asa ca mai bine ia un loc. Acesta se intoarse la studiu, fiind foarte interesat de ce i s-a prezentat, fiica mea ar trebui sa ajunga din clipa in alta cu bauturile.. nici nu apuca sa termine bine de zis ca fara nici un zgomot aparu si Neeve cu ceaiurile. Puse tava pe masa si le distribui fiecaruia. Adur ii multumi, dar aceasta nici nu se uita la el, suparata pesemne ca tot ea a fost certata. Ajunse langa tatal ei si ii puse mana pe umar, ii aminti ca a stat treaz foarte mult si ar trebui sa se odihneasca.

Click pentru continuare

Wednesday, February 1, 2012

Caldura sufletului II

Click pentru prima parte

Adur, care se tot gandea cum sa adapteze noua descoperire sa ajute la sere pentru a economisi energie si pentru a folosi mai bine rezervele, ajunse la destinatia lui, taverna unde se adunau printre altii si fermierii pentru a se incalzi in pauze si unde planificau viitoarele plantatii, ratiile, necesarul pentru a lucra in conditii optime. Acestia erau un fel de coordonatori pentru ca in ciuda faptului ca nu era o munca placuta, curata, sau ce necesita scoli complexe, era singura care ii tinea in viata. Altii isi dedicau timpul reparatiilor, improvizatiilor, patrularii impotriva celor care ar fi facut lucruri ilegale, doctori, dar fara fermieri care stiau ce trebuie facut pentru a avea o recolta decenta ar fi murit sau ar fi fost nevoiti sa plece in alte locuri. Nu mai existau politicieni, avocati, manageri, ingineri, toti erau muncitori de rand, oameni care ar fi facut orice pentru a supravietui alaturi de familie.
De cum a intrat in taverna, a incercat sa se faca remarcat pentru a atrage priviri si sa il abordeze lumea. Trecu pe langa doi veterani in agricultura, ii saluta respectuos, acestia si ei la randul lor il salutara, dar nu ei erau tinta, ci batranul intelept, cel care a tinut aceasta comunitate impreuna, a ridicat sperantele de viata, i-a intregit, le-a dat a doua sansa. Ajuns in dreptul acestuia l-a salutat cu deplin respect si i-a spus:
- Batrane ( cum il alinta Adur ), fie ca ochii tai sa vada lumina pentru mult timp, am o veste foarte buna, am descoperit ceva ce ne va schimba radical viata, cel putin, va face frigul mai usor de indurat…
- Tinere Adur – il intrerupse batranul – fie ca ochii tai sa vada o noua lume si mintea ta sa ii invete pe copii sa respecte sacrificiile altora, la varsta mea nu prea mai are asa importanta lumina, totusi daca te pot ajuta cu ceva, va trebui sa ai rabdare cu mine, mintea mea nu mai e agila ca acum multi ani. Acum spune ce ai pe suflet – facandu-i semn sa vorbeasca mai rar.
- Batrane Intelept, am descoperit o substanta – si scoase din buzunar o mostra – care izoleaza foarte bine astfel, haina mea de exemplu cu doar un strat de un centimetru mentine caldura incredibil. Ma gandeam ca acest lucru putem sa il implementam in sere, in peretii caselor, astfel vom economisi energia solara, lemne, tot ce ne consuma resursele inutil. Voiam in primul rand sa il folosesc pentru haine, ma simt foarte lejer acum si nu sunt grele de nici o culoare, doar ca sunt neajunsuri, materialul nu este destul de rezistent, se strica in contactul cu apa, trebuie sa facem ceva sa il intarim. Ma gandeam ca stii pe cineva care sa ma ajute, ca impreuna sa ajutam comunitatea.
- Hmmm, nu sunt sigur, da-mi sa vad despre ce e vorba – si intinse mana si pipai materialul, il intoarse pe toate fetele, il mirosi, il indoi si chiar musca, scarpiandu-se printre putinele fire de par ramase spuse – poate este cineva care te poate ajuta, dar nu garantez, odinioara venea mai des prin orasel, dar in ultimul timp nu l-am mai vazut. Cum il chema, avea un nume foarte stupid, Clo … Clop, Clont, Closc? Clonk!! Exact asa, da da, Clonk Terry parca.
- Battery – zise cineva de la bar, un barbat bine facut, cam la 120 de kilograme, 1,90 metri inaltime, cu parul grizonat, cu toate ca nu parea in varsta – Clonk Battery il cheama si ultima data cand l-am intalnit facea provizii pentru ca nu avea de gand sa vina prea curand in oras. Delira cu niste proiecte si cercetari pe care nu le-am inteles, mi-a povestit de cateva ori dar nu am dat atentie. Cred ca vorbea in acelasi timp si cu prietenii lui imaginari – in acest timp facu cu ochiul si simula o spirala in dreptul tamplei.
- Asa asa, Clonc Battery, daca nu ma insel locuia undeva in nordul orasului, putin de mers prin padure, din cate tin minte acolo era odinioara o baza de agrement dar de cand cu Impactul asta nenorocit nu a mai fost nimeni pe acolo, inutil pentru ca nu oferea nici un fel de avantaj.
- Am inteles – spuse Adur dand din cap – o sa incerc sa il caut zilele astea. Daca e, vreau sa stiu unde pot sa gasesc si mai mult din acest material – moment in care scoase din buzunar ceva ca un burete sau cu un muschi.
Lumea incepu sa se adune si sa isi dea cu parerea, ba ca au vazut prin oras astfel de fragmente, prin sere cand faceau curat si strangeau resturile recoltei, ori pe malurile raurilor dupa secetele din trecut, dar nimeni nu putea sa dea un raspuns concret. Oricum isi nota fiecare poveste in parte si era hotarat sa verifice tot ce aflase, avea nevoie de mai multa materie pentru a-si continua experimentele.
Afara era intuneric si frigul era mai aprig, in ciuda hainei sale revolutionare frigul incepu sa il imbratiseze, grabi pasul spre casa, trecu pe langa blocul unde locuia Jaraia, apartamente erau luminate si din ele se auzeau povestile celor ce le locuiau, unele vesele, altele triste, in altele linistea si intunericul anuntau ca ocupantii erau prea obositi sa mai piarda timpul. Aerul incarcat cu frig ingheta tot ce mangaia, pana si flacarile ce luminau drumul tremurau necontrolat. Adur se opri in dreptul apartamentului unde ar fi vrut sa fie in acele momente, dar stiind ca efortul de a urca si a cere gazduire ar fi fost zadarnic, sopti numele de Jaraia intinse mana sperand sa trimita mesajul cumva, se opri lovit de un vant nemilos si pleca mai departe. In minte ii zburau planuri cum sa o faca sa ii acorde mai multa atentie, sa se simta dorit, sa fie iubit. Era un sentiment pe care nu l-a mai simtit de ani de zile, de cand parintii l-au lasat in acest orasel si au plecat intr-o calatorie despre care nu se stiu prea multe detalii, cert este ca trebuiau sa se intalneasca cu capeteniile altor orasele pentru a forma o alianta, pentru a se uni si a reforma o civilizatie in care sa poti trai cum se cuvine. Asa de absorbit era de gandurile sale ca nu a realizat ca a si ajuns acasa. Caminul unde locuia nu era bogat, era dotat cu tot ce gasea si credea ca poate sa le repare si sa le imbunatateasca. Avea doua camere si o baie. O camera avea improvizata o plita si o masa ce servea ca bucatarie dar tot acolo avea si umilul sau sifonier, care jumate era cu haine si jumatate cu diferite dispozitive asamblate, acesatea aveau un scop dar nici unul de o importanta mare. In cealalta camera peretii erau blindati cu alte invetii ciudate, singurul care a scapat de decorare era patul. Cu nerabdare aprinse focul in soba improvizata tot de el pentru a da un randament mai mare, astepta putin sa se incalzeasca, de afara scoase o galeata cu apa inghetata pe care o aseza pe soba. Mai aranja cate ceva pe acolo, si inspecta mica rezerva de materie pe care o mai avea si incerca sa calculeze procentajul necesar pentru un amestec eficient. Dupa putin timp calura se facea simtita si se dezbraca, haina ajungand pe masa de lucru, o studie mai amanuntit. Tot analiza si partea care se uda si spre uimirea lui dupa ce se uscase era la fel de buna ca inainte deci apa nu era asa un lucru rau dar tot nu era un motiv sa nu studieze in profunzime problema, isi aduse aminte si de Clonc Battery, savantul pe care trebuia sa il gaseasca pentru a-l ajuta sa schimbe structura exterioara a izolatorului. Dupa ore de teste si notite, comparari si stersaturi, somnul ii apasa pe pleoape, mintea obosita il indruma spre pat. In cele din urma ceda, stinse lumina si se baga la culcare.
A doua zi dimineata foamea il trezi si nu era un sentiment placut, prin urmare, dadu fuga la bucatarie si gasi ceva de rontait, de obicei hrana uscata pentru ca rezista mai bine si era mai concentrata. Dupa ce isi termina treaba prin casa, se aseza din nou la masa de lucru, dar nu avea stare. Nevoia de a descoperi mai mult material de lucru il impingea afara. Se echipa de data aceasta corespunzator, isi lua de mancare si ceva cald de baut intr-un termos, se asigura ca stinse focul si pleca in cautarea norocului. Pe drum simtea ca este privit dar nu stia din ce parte sau de ce, vestea ca descoperise ceva nou circulase peste noapte si multi erau acum nerabdatori sa afle evolutia lucrurilor. Ca in fiecare zi trecu si prin fata casei iubirii sale, araunca o privire spre geamul ei, zambi si trecu mai departe. De la geam ascunsa intr-un colt era Jaraia, stia foarte bine obiceiurile lui si cu toate astea nu voia sa arate acest lucru. Incepea si ea sa realizeze ca Adur era o persoana buna, si in ciuda varstei sale fragede, era mai matur ca multi altii pe care i-a intalnit. Il urmari cu privirea pana ce acesta disparu dupa o cladire. Usa ei vibra de la cateva batai incete dar nu realiza, mintea ei nascocea la randu-i viitoruri alaturi de el, o alta serie mai puternica de data aceasta insotita de o voce batrana o adusera in prezent:
- Scumpa mea, esti acasa? veni vocea de dincolo de usa, era o batranica de la acelasi etaj cu ea cu care mai vorbea si o mai ajuta din cand in cand.
- Da bunicuto, imediat vin sa deschid! O invita pe batrana in casa, aceasta deja tremura de frig pe hol. Scuza-ma ca nu am raspuns eram pierduta in ganduri.
- He he he – rase babuta – da, stiu cum e, am fost si eu tanara odata, fac pariu ca si tu l-ai observat pe Adur pe strada, am auzit numai lucruri de lauda in ultimul timp, circula vorba ca a gasit ceva ce sa ne ajute in perioada asta nenorocita, dar cred ca tu stii mai multe, l-am auzit ieri cand a trecut pe aici, dar stii cum e baba, nu mai aude asa bine, nu ca as fi incercat sa va ascult conversatia.
Jaraia zambi si ii oferi un scaun si o cana de ceai cald, ii explica cat stia si ea ce e si cum functioneaza, ii facea placere sa vorbeasca cu vecina, aceasta tot timpul zambea si parea impresionata de ce auzea, era ascultatorul perfect. Dupa ce a termina discursul, vru sa se ridice de pe scaun dar babuta o prinse usor si cu o voce domoala si calda ii spuse:
- Fata mea, eu am avut o viata cum tu nu vei avea in curand, nu zic ca a fost o viata mai frumoasa, pentru ca frumusetea si fericirea sunt percepute de fiecare diferit, dar un lucru stiu sigur, aceest baiat te iubeste enorm, si viata lunga nu avem, trebuie sa ne bucuram de ea cat putem – Jaraia rosii si vru sa se retraga dar babuta o tinu strans – Asculta la mine ca sunt batrana si am vazut multe. Nu este bine sa dai cu piciorul la asa ceva, nu treubie sa faci ce zic eu ca sunt o femeie nebuna, dar trebuie sa asculti la ce iti zice inima, eu nu vreau sa zic mai multe pentru ca restul o sa deduci singura. Cateva clipe de tacere urmara, Jaraia voia sa zica ceva in apararea ei dar nu stia cum sa inceapa.
- Multumesc pentru ospitalitate, esti o draguta ca de obicei, daca nu erai tu sigur m-as fi prapadit de mult, tin la tine ca si cum ai fi nepoata mea– si o lacrima plina de tristete I se scurse pe obrajii plini de ani – trebuie sa iti traiesti viata si sa te bucuri de ea. Astfel se retrase incet incet spre propria locuinta, iesi pe usa si o trase dupa ea.

Click pentru continuare