Amintiri pierdute (4)

Visul sau il purta undeva departe, intr`o zona verde, unde padurile se intindeau doar la orizont, prevestind inceputul taramului muntos. Aici in casa, familia lui se aseza la masa:

- Fetim vezi pe unde se joaca gemenii, spuse mama. Sper ca nu au fugit iar la vecini ca ii asteapta o bataie.

- Aaaa ! Mama ma duc eu, spuse Jonar, cred ca stiu unde sunt, i`am vazut mai devreme la parau. Si ridicandu`se de pe scaun fugi catre locul cu pricina.

Casa era inconjurata de o bogata recolta de grau verde si pe alocuri pomi isi intindeau ramurile ca niste umbrele si asteptau muncitorii obositi sa isi traga sufletul la umbra lor. Mergand pe cararea care trecea prin mijlocul campului intins, Jonar sari in lan si mergand pe un drum parca doar de el stiut ajunse pe marginea apei. Acolo gemenii mestereau la un mic baraj. Si`au propus sa se balaceasca si dupa modelul unui baraj mult mai mare facut de dwargi se intreceau in idei si imbunatatiri. Bazele erau puse si Jonar cand a vazut a ramas placut surprins.

- A zis mama sa mergeti repede acasa ca altfel va asteapta o mangaiere parinteasca, spuse zambind.

- Ce? A trecut asa mult timp, daca ne mai certam mult nu apucam sa il construim nici in toamna, punandu`si mainile in cap tipa Garem. Hai sa mancam repede si sa ne intoarcem, luam si pe restu si vom termina in scurt timp.

- Jonar, ce zici ne ajuti sau iar te duci sa il ajuti pe tata pe camp ? intreba Garet.

- I`am promis ca il ajut ieri si nu am terminat, daca am timp vin dupa aceea si va ajut.

Pornira toti trei in viteza stiind ca timpul este pretios, ajungand cand toti erau la masa si mancarea in castroane. Tatal era deja in capul mesei si ii privi suparat. Scuzandu`se ca au fost sa ia apa sa se spele s`au asezat la masa. Familia era numeroasa, numara zece membri inclusiv parintii. Cei mari erau doi frati si o sora cu varste intre saptisprezece si douazeci ani care ajutau la muncile de camp , apoi veneau alti trei copii , cei trei de mai devreme, cu varste intre zece si cincisprezece ani, si mezinii sub opt ani. Mancarea era destula fiind o familie nu instarita dar prin munca depusa nu duceau lipsa de haine, unelte sau mancare. Mesterii nostri mancara foarte repede pentru a se intoarce la indeletnicirile lor, terminand s`au dus repede sa isi spele tacamurile si multumind pentru masa au disparut la parau. In curte animalele erau fiecare pe unde apucau, mai putin caii care erau in grajd, cainii stateau in dreptul usii, asteptand linistiti sa primeasca si ei mancare. Imediat ce terminara toti se stranse masa, se matura si ca o familie unita terminara treaba cat ai clipi. Mama hrani cainii si ceilalti se dusera sa hraneasca celelalte animale. Curand treaba prin curte era ca si terminata. Toti cei mari plecara la camp, mama ramanand sa aibe grija de cei mici si sa mai dreaga prin curte. Pe camp munca era obositoare, dar toti erau multumiti de realizarile lor, nimeni nu se plangea. Tatal, un om pe la patruzeci si cinci ani, era blond si caruntit pe margini,echii caprui si mici se ascundeau sub sprancene stufoase iar pielea bronzata scaldata in sudoarea muncii lucea in razele soarelui arzator. Palmele sale late erau pline de bataturi si tineau sapa ca si cum ar fi fost o nuia si iar zgarieturile ii acopereau picioarele si bratele dar fata lui nu schita nici un semn de durere de parca nu ar fi existat. Acest om inalt si bine facut stia ce`s greutatile vietii si acum era multumit de aceasta viata linistita, inainte fiind un soldat in armata regala. Copii care`l insoteau incepeau si ei sa semene din ce in ce mai mult cu parintii, cuminti, inteligenti, muncitori, iubitori si in principal loiali. In timp ce lucrau pe camp tatal le mai povestea despre tineretea lui cand era trimis in campanii dar tot timpul evita sa le povesteasca copiilor despre luptele sangeroase la care a luat parte. De obicei le povestea despre orasele pe care le`a vizitat, oamenii pe care i`a vazut, fiintele rare sau strategii folosite si astfel munca devenea mai usoara si mai suportabila. Vantul incepu sa se inteteasca si in departare norii negri ii imbratisau pe cei albi contopinduse scuipand trasnete, prevestind furtuna. Sub nori totul se afunda in intuneric, de parca noaptea se napustise peste ziua calda. Cerul se mai lumina in diferite locuri, puncte zburau in diferite directii, nimic nu era concret dar parea a fi un stup de albine suparat. Tatal simtind pericolul opri munca si isi puse copii sa stranga uneltele si sa se retraga acasa. El ramase sa desluseasca mai bine cele ce vedea, si dintr`o data expresia fetei se schimba complet. In locul ochilor mici pe fata lui acum poposeau doi ochi terifiati. Unealta ii scapa din mana, transpiratia ii coplesi, fiori reci il paralizara. Incercand sa articuleze ceva se intoarse si cautandu`si copii tipa din toata puterea lui: „Lasati tot jos si fugiti! Acum, chematii pe toti, urgent!” Copii mai mult socati decat speriati.

Click pentru partea 5