Click pentru prima parte
Profesorul nici nu voia sa auda, treburi mult mai importante ca somnul aveau sa se intample, nu era timp pentru asa ceva, “Da draga mea, o sa dorm cand sunt obosit” obisnuia sa zica si pleca sa se odihneasca dupa nenumarate ore petrecute in laborator. Acest lucru o intrista mult pe Neeve, stia ca este singura persoana la care mai tinea si era in viata. Nu voia sa fie singura, ura acest lucru mai mult ca rautatea oamenilor. Aparitia lui Adur si faptul ca ii obosea tatal mai mult decat era deja o deranja si acest lucru se vedea in privirea ei usturatoare, priviri ce rosteau cuvinte mai rele decat putea sa pronunte gura ei. Adur nestiind de ce le primeste paru surpins, nu se simtea vinovat cu nimic. Orele si experimentele curgeau foarte repede, in acest timp ceru voie sa se uite prin laborator, promitand sa nu strice nimic. Neeve il urmarea peste tot pentru a fi sigura ca nu insuseste una sau alta. Intr-un final profesorul casca si se sterse la ochi, oboseala triumfa si ii chema sa le vorbeasca:
- Pentru astazi vom lua o pauza, nu vreau sa stric micile progrese pe care le-am realizat, propun sa luam o pauza pe ziua de astazi. Cum ziceai ca te cheama?
- Adur il cheama, spuse ea pe un ton rautacios, si cred ca este timpul sa se intoarca de unde a venit, multumim pentru vizita, speram sa nu te vedem prea curand.
- Neeve, nu stiam ca am o fata asa prost crescuta, si dupa privirea tatalui ei rosii si arunca ochii in pamant, isi ceru scuze, par isi mentinea opinia.
- Nu este nici o problema profesore, pot sa vin si maine sau in cateva zile momentan trebuie sa gasesc mai mult material.
- Dar nici nu se pune problema, este miezul noptii afara, foarte frig si periculos, padurile sunt pline de animale salbatice, tare imi e ca nu vei ajunge la destinatie. Poti sa dormi in una din casutele intretinute. Neeve iti va arata drumul, draga mea – o prinse usor de umar si ii zambi – condu-l te rog pe acest tanar, pune-I la dispozitie asternuturi, patura si cele necesare, presupun ca vrea sa se si spele, da drumul la apa calda. Aceasta se bucura cand isi vedea tatal in starea aceasta, inainte de Impact era tot timpul asa, iubitor, dar dupa aceea de la moartea mamei sale s-a schimbat, s-a scufundat in munca din ce in ce mai mult, sa scape de durerea ce il macina. Se intoarse spre Adur si ii spuse pe acelasi ton strict:
- Urmeaza-ma, sa nu faci risipa de apa, cu greu facem rost de energia necesara, si sa stii ca multa mancare nu avem nici noi, sper sa ai provizii cu tine. Iesira din laborator lasandu-l pe profesor sa inchida. Odata afara si cu rucsacul la el, il conduse la una din casutele din apropiere, descuie usa, aprinse lumina, si intra urmata de Adur. Am transformat aceasta casuta intr-o magazie, ai grija ce faci pe aici, baia este inca functionala – aprinse lumina intr-o camaruta care inca avea scopul initial, de baie – sa nu faci risipa cu apa si ai grija sa nu dispara nimic, voi veni dimineata sa verific, asta daca vei mai fi aici. Eu am terminat, noapte buna.
- Stai putin, am si eu o intrebare daca se poate, vad ca folositi energie electrica, dar este noapte, de unde faceti rost de ea? Adica singura sursa de energie stiu ca este cea solara, totusi este noapte si aveti energie…
- Daca tatal meu va dori sa iti spuna atunci o va face, pe mine nu ma poti face sa vorbesc. Am plecat ca mai am si alte lucruri de facut decat sa iti raspund tie la intrebari. Iesi tragand cu putere usa dupa ea, scotand si mai mult in evidenta faptul ca nu era deloc multumita de prezenta lui acolo.
Dupa o baie rapida si o cina saracacioasa se baga la somn, dimineata nu reusi sa se trezeasca prea devreme. Oricum cand a facut-o era nerabdator sa mearga sa il intalneasca pe profesor. Se schimba si cand deschise usa sa il caute, gasi pe usa un bilet “Tata inca doarme, pregatesc mancarea, daca vrei sa mananci atunci trebuie sa o castigi” urmata de o sageata in jos catre o lopata sprijinita de tocul usii. Peste noapte ninsese dar nu foarte mult. “Nimic in viata asta nu este gratis, totusi mancare calda nu am mai mancat de ceva timp” spuse el razand. Nu astepta mult, se inviora putin sa scuture bine somnul si puse mana la treaba. I-a fost usor cu poteca deja definita, termina intr-un timp relativ scurt, iar mirosul de mancare gatita il imbata. Continua sa curate aleea si la sfarsitul ei gasi un alt bilet “Cand termini mergi si te spala, masa o sa fie gata imediat, lasa lopata aici!” si o alta sageata ii indica locul unde sa o lase. Se conforma si condus de miros ajunse exact la bucatarie. Aici Neeve terminase deja de pus masa, dar profesorul nu aparuse inca.
- Ajuta-ma sa aduc oala cu mancare cat aranjez pe aici, este cea acoperita cu farfuria, si sa nu iti bagi nasul prin ea. Adur se conforma, oarecum ii era frica de ea, parea o fata pasnica dar pericole nebanuite se ascundeau sub pielea ei. Cand totul era gata ii facu semn sa se aseze la masa, Neeve disparu si reveni insotita de tatal ei, acestia aveau o discutie in care ea parca il certa si el o linistea ca nu este nimic grav. La inceput Adur era putin timid, nu recunostea nici jumatate din lucrurile de pe masa, nu stia ce si cum se mananca si se lua dupa ceilalti doi, profesorul se amuza de pe urma lui si il incuraja sa manance fara jena, dar Neeve protesta. Cu toate acestea tatal castiga disputa si Adur incepu sa manance pe saturate. Dupa masa adur se oferi sa o ajute pe Neeve sa stranga masa, dar aceasta il refuza “Cred ca mai ai treaba pe afara, celulele solare nu o sa se curate singure.” Aratand cu degetul spre acoperis. Celule solare, nu ii venea sa creada, citise despre ele, dar nu vazuse pana atunci, curiozitatea l-au facut sa isi uite si bunele maniere si cu nerabdare s-a indreptat spre usa, isi aduse aminte in cele din urma sa multumeasca pentru masa si sa isi continua drumul afara. Munca nu era una obositoare, dar de durata de frica sa nu le strice. Termina cu ele si cobora sa il caute pe profesor, il gasi in laborator lucrand de zor, Adur i se alatura si se absorbi imedait in descoperiri, prindea chiar repede termenii si procedurile folosite de profesor asa ca la unele etape se oferi sa il ajute si sa faca chiar el. Acesta se bucura ca avea un asistent care sa ii usureze munca, chiar daca era un novice. Din dinstanta doi ochi ii analizau, plini de tristete si totodata de bucurie, pentru ca tatal ei se schimbase putin de cand venise acest tanar. O lacrima I se scurse pe obraz, se intoarse si pleca la treburile ei. Ziua trecu foarte repede si descoperi multe lucruri noi si importante, cu ajutorul bibliotecii profesorului afla si unde putea sa caute cabrilele, caci asa se numea ce cauta el. Neeve veni si anunta ca cina este gata si ca se facuse deja foarte tarziu si ar trebui sa se odihneasca, puteau continua cercetarile si ziua urmatoare, cand erau odihniti si cu mintea limpede. Adur simtindu-se obosit si lihnit de foame astepta ca si profesorul sa ii urmeze dar acesta era indecis, totusi la insistentele fetei acesta ceda si incepu sa opreasca aparatele. Dupa masa isi urara noapte buna si plecara spre casute. Pe drum Neeve isi ceru scuze pentru felul in care s-a purtat inainte, il credea intr-adevar o persoana rea dar acum a vazut ca era altfel, zambi si se retrase la adapost. Adur zambi si pleca si el la culcare. Facu o baie si se intinse istovit in culcusul facut din teancul de paturi si perne. Chiar si asa nu putea sa doarma bine, orice ar fi facut tot nu era ca patul sau, vise care mai de care mai ciudate i se aratau, ba se facea ca orasul era in mijlocul verii plin de caldura, flori cresteau pe jos, copii se jucau fericiti pe strada, toata lumea radea si voia buna plutea in aer, dar dintr-odata nori grei se abatura peste oras, toti mirati se uitau spre cer, vantul se intetise, frigul cobora ca o ceata peste tot, o furtuna puternica porni insotita de ninsoare. Lumea alerga inspaimantata pe strada, copii plangeau. Pamantul incepu sa inghete, parinti isi strigau copii, acestia fugeau dezorientati, iar el nu stia pe cine sa ajute mai repede, cum ajungea la cineva acestia ori dispareau ori se transformau in gheata, atunci in minte i-a venit o persoana, Jaraia, incepu sa o strige dar parca vocea lui nu avea putere mai mare ca a unei soapte, o cauta disperat, si ameteala il cuprinse, incerca sa alerge si nu putea, ceva il tinea locului, se uita si observa ca gheata i se urca pe incaltari aproape pana la glezne, se desprinse cu greu dar tot incet se misca. Inima ii batea cu putere, degetele ii amorteau, Jaraia, unde era scumpa lui Jaraia, nicaieri nu o vedea, cand vazu o silueta care intra in casa unde locuia ce ii semana. Jaraia! Dar aceasta nu raspunse. Cu eforturi supraomenesti avansa pana la usa de la intrare si cand o deschise totul era inghetat. Nu, nu se poate, nu este adevarat – spuse usor cu toata puterea lui. Urca spre etaj dar treptele erau alunecoase, mana I se lipea pe balustrada inghetata, fiori reci ii muscau din suflet, durerea sfasietoare ii ajungea pana la creier. Intr-un final a ajuns la usa ei, care era acoperita de gheata, batu cu pumnii sangerii, cu picioarele reci, durerea batea si ea in el ca o toba, cazu la pamant, ghemuit, singur, lacrimile care ii curgeau pe obraji incet dar sigur se cristalizau, respiratia ii incetini, inima ii batea foarte rar, tic tac, tic tac, tic tac. Apoi o liniste apasatoare, sinistra, maini reci ii mangaiau fruntea. Ca fulgerat tresari direct la realitate, mana se retrase si Neeve scoase un tipat scurt, parca trezit din morti simturile i se intoarsera si pe fata ei observa nedumirirea.
- Imi pare rau ca te-am trezit dar tremurai si abia mai miscai, se pare ca in timpul noptii te-ai agitat si te-ai dezvelit, am crezut pentru o clipa ca ai murit. Vorbele ei blande il linistira si isi readuse aminte exact unde era.
- Am avut doar un vis ciudat, imi pare rau ca te-am speriat. Multumesc de despteptare, a venit exact la momentul oportun. Incerca sa se ridice in picioare dar nu reusi, avea picioarele amortite, puse mana si descoperi ca erau foarte reci, acest lucru il sperie.
- Ce s-a intamplat? Spuse ea observand reactia lui ciudata.
- Cred ca am dormit mai mult dezvelit decat invelit, am picioarele amortite. Ea se apropie de el si ii puse mana pe frunte, ca si in vis simti atingerea ei rece si stranse din dinti.
- Ai febra! observa ea, il impinse si il acoperi cat mai bine. Ma intorc repede, sa nu te ridici, o sa agravezi situatia si medicamente nu prea avem, o sa vorbesc cu tata, poate are o solutie, revin cu niste comprese. Aceasta nu astepta raspunsul lui, si se facu nevazuta.
Click pentru continuare
Monday, February 6, 2012
Sunday, February 5, 2012
Caldura sufletului III
Click pentru prima parte
Gandurile ii fugeau spre Adur din ce in ce mai des, incepuse sa il placa mai mult decat credea, si cu toate astea nu se putea vedea alaturi de el, idealurile ei tindeau spre niste culmi imposibile, astepta un barbat care sa o iubeasca, sa o alinte si sa o inteleaga doar din priviri; fizic trebuia sa fie pe masura: inalt, puternic si frumos; priceput la toate, inligent si educat, admirat de cei din comunitate. Poate ca exista un asemenea barbat, dar si daca ar fi fost in aceeasi comunitate cu ea, nu era singura fata si evident ar fi incercat si altele sa puna mana pe el. Adur era un baiat placut la vedere, nu excela ca fizic dar nici disproportionat nu era, prost nu era, chiar avea o minte sclipitoare, totusi dragostea pentru inovatii si inventii o speriau, avea impesia ca iubea acele lucruri mai mult decat pe oameni si chiar asa a fost pana sa o cunoasca, in acel moment aceste lucruri au trecut pe locul secund. Doar ca ea nu vedea asa lucrurile. Stia ca o iubeste dar nu stia ca pentru ea ar fi facut orice, pana la sacrificiul suprem, sa isi dea viata pentru ea. Era asa de imatura din aceasta privinta ca lucruri marunte ii obturau privirea.
In acest timp personajul nostru cauta peste tot pe unde auzise de existenta materiei, dar fara nici un rezultat, lucruri care semanau cu ce cauta el erau acolo, dar nu era acelasi lucru, cu toate astea lua mostre si cataloga pentru un viitor studiu. De cateva ori era sa se raneasca intrand prin cladiri daramate, alunecand pe gheata sau cazand prin ea, dar nu s-a oprit niciodata. A mers mai departe, chiar daca era dezamagit, increderea ca va gasi in cele din urma ce cauta ii dadea puterea necesara. Dupa o zi obositoare in care a impartit timpul cu cautarile si atributiile comunitare, trecu iar pe langa geamul ei, si observand-o la geam, acesta ii facu cu mana, si ea vazandu-l ii raspunse la salut. Cand acesta pleca mai departe spre casa, un sentiment de dezamagire o cuprinse, sperase ca acesta sa urce sa o viziteze, dar asteptarile se naruira cand acesta se indrepta cu pasi mici si obositi spre casa.
Restul serii si-l petrecu clasificand tot ce gasise, cu o cina fugara si o baie fierbinte. Dimineata veni incredibil de repede, de mult nu I se mai paruse noaptea atat de scurta. Infuleca repede ceva si pleca sa termine cu treaba in oras, avea de gand sa il caute pe Clonc Battery. Timpul trecu incet si monoton, apoi pe la amiaza isi puse niste alimente in rucsac si porni la drum. Padurea era plina de zapada, cararile invizibile, drumul anevoios, vantul rece sufla in toate directiile dar nici una din acestea nu il impiedicau sa mearga mai departe. Luandu-se dupa indicatiile pe care le memorase avea impresia ca nu va ajunge nicaieri, cand deasupra pomilor vazu un fir de fum. Plin de speranta grabi pasul, pasea neatent, sa agata de crengi nesigure, se impiedica de cateva ori dar se apropia cu siguranta. Ajunse dupa putin timp la destinatie si spre uimirea lui locul parea a fi locuit de o armata, nu de un singur om, carari frumos curatate, stive de lemne asigurate la cateva casute, lumina doar intr-o casa dar sigur mai erau si altele locuite, era imposibil ca un singur om sa faca aceste lucruri si pe langa asta sa mai aibe timp si de cercetare sau ce facea el aici. Cum se apropie de perimetru un bec se aprinse si ii lumina calea. Socat de faptul ca cineva avea un generator electric pentru iluminat si pe langa asta si stradal, cum de putea cineva sa iroseasca o asemenea sursa de energie pe … pe strada, ce oameni iresponsabili. Speriat se opri si astepta ca cineva sa il intampine, poate chiar sa il atace. Vazu ca nimeni nu iese sa il salute, isi lua inima in dinti si saluta “Fie ca lumina sa ne arate drumul cel bun! Arata-te, nu sunt dusman, sunt prieten din oras”, dar nimeni nu raspunse. Isi lua inima-n dinti si avansa, dar alt bec se aprinse iar cel din spate se stinse, I se paru suspect, “sa fie aceasta o invitatie sau se tin de jocuri?” gandi cu voce tare, sperand sa fie auzit si ca cineva sa il asigure de una sau alta, dar nimeni nu raspunse. Avansa si cu acelasi efect, becuri care se aprindeau singure si altele care se stingeau singure, trase concluzia ca un mecanism actioneaza luminile pentru a conserva energie dar acest lucru tot nu era suficient sa ierte irosirea. Ajunse in fata unei cladiri prin ale caror geamuri inghetate se observa lumina, una foarte slaba. Aici trebuie sa fie, gandi el. Se imbarbata si batu in usa, asteptand un raspuns dar nimic, incerca din nou si cu acelasi rezultat. Imposibil sa nu fie cineva, nu ar lasa lumina aprinsa, si se indrepta spre geam, unde cu mana aproape inghetata indeparta zapada si gheata si se uita mai bine inauntru, multe aparaturi dotate cu luminite de diferite culori, unele aprinse altele care palpaiau, erau alimentate cu energie electrica, dar scopul nu il intelegea, trebuia sa se uite mai de aproape. Se intoarse la usa si o incerca, aceasta se deschise, desigur, cine s-ar incuia aici in mijlocul naturii unde nu ar veni nimeni. Se scutura de zapada si intra cu precautie, studie tot ce observa, atingea tot ce ii pica in mana, admiratia ii era peste limite dar totusi sentimentul acela de detest pentru risipa il macina. “De unde provine aceasta energie si cum isi permite sa o foloseasca fara nici un beneficiu!?” intreba cu dezgust, ridicand si lasand lucrurile ce ii picau in mana fara a intelege prea mult, si unde era acest Clonc Battery sa ii raspunda la intrebari.
- Cine esti? il surpinse o voce feminina pe un ton aspru si speriat. Cum ai intrat aici si ce vrei sa faci? Daca ai venit sa furi mancare nu ai gasit locul potrivit, pleaca pana nu vei regreta.
Surpins scapa aparatul din mana si se intoarse, o fetiscana aparu parca din pamant si era inarmata cu o arbaleta ce era indreptata spre el. Tanara avea parul blond, un ten aproape la fel de alb ca zapada, cam mica de statura, nu ii dadeai mai mult de 15 ani. Nestiind cu sa reactioneze intinse mana spre ea fara sa para amenintator si ridica obiectul de pe jos.
- Numele meu este Adur, regret nespus ca am intrat dar nu a raspuns nimeni la usa, m-am uitat pe geam si am vazut aceste mecanisme in functiune si am fost curios sa vad ce e cu ele, de fapt am venit din oras pana aici ca sa vorbesc cu Clonc Battery, am nevoie de ajutorul lui pentru a ma ajuta cu o desecoperire – incerca sa scoata din rucsac materialul miraculos, dar fata tipa la el:
- Stai pe loc, nu incerca sa ma pacalesti, ai o arma acolo! Lasa bagajul jos, usor, nu ma face sa folosesc asta – si arata cu privirea spre arma ei. El se confoma vorbind in acelasi timp calm, cat de calm putea sa fie in situatia prezenta.
- Bine, fac cum zici, calmeaza-te, nu vreau sa creez necazuri, totusi poti sa imi spui daca aici il gasesc pe Clonc Battery? Dupa ce aseza rucsacul lua o pozitie relaxata, fara sa prezinte o amenintare, astepta un raspuns pozitiv sau negativ, pentru ca nu avea timp de pierdut. Daca acel om nu mai era in zona aceasta nu avea rost sa piarda timpul degeaba. Situatia era inca incordata, doar din punctul ei de vedere, el nu parea deloc afectat, chiar era plictisit, astepta sa apara cineva sa lamureasca problema.
- Pot sa iau loc, am batut un drum anevoios si cred ca nu mai pot sa stau mult in picioare. Nu trebuie sa stau pe scaun, ma multumesc si cu podeaua – arata cu dgetul in jos si zambi usor. “Ce o fi si cu fata asta de e asa incordata, nu am facut nimic rau” gandi el.
- Nu, nu te misca, spuse ea la inceput dar dupa cateva minute. Bine poti sa iei scaunul acela dar fara miscari bruste, sa stii ca pot sa nimeresc si tinte in miscare. Adur lua cel mai apropiat scaun si se aseza pe el si o intreba:
- Dar de ce esti asa de precauta, nu tin minte sa fi auzit de oameni care sa vina des pe aici, si eu care am primit indicatii am gasit cu greu locul. S-a intamplat ceva pe aici?
Cand sa raspunda fata, din spatele unei usi se auzi un sunet metalic, apoi aceasta se deschise si un barbat isi facu aparitia, parea a fi de 40 – 45 de ani, cu parul ciufulit, roscat, cu ochelarii lasati pe varful nasului, de o statura medie, cu o pozitie usor cocosata, halatul odata alb prezenta urme majore de uzura si pete de diferite culori, pe alocuri gauri dadeau impresia ca posesorul fusese implicat intr-un schimb de focuri, coatele erau carpite cu piele, mansetele erau de un galben strident. Acesta cum realiza mai bine ce avea in fata ochilor, isi puse mana in cap si incerca sa schiteze un gest, dar nestiind ce sa zica vru sa plece spre ale lui, avea treburi mult mai importante decat joaca unor copii.
- Tata, striga fata, am prins un intrus, l-am surprins in timp ce voia sa iti fure inventiile.
- Ceee? Voia sa imi fure munca de-o viata?! si se intoarse cu o privire grava spre intrus. Ce vrei de la mine, ce vrei sa faci cu munca mea? Trecand in viteza pe langa fiica lui vru sa il loveasca pe Adur, dar acesta sari in picioare si luand o postura de aparare spuse clar:
- A fost o confuzie, nu vreau nimic, decat sa vorbesc cu Battery, Clonc Battery, vreau sa discut cu el despre o descoperire pe care am facut-o si am nevoie de ajutorul sau. Este aici omul acesta? Tu esti Clonc Battery? Parca lovinduse de un zic profesorul s-a oprit si mintea i s-a luminta putin, da, el era cel cautat dar ce ar fi putut sa vorbeasca cu un copil, el un mare savant, cu toate acestea, faptul ca cineva il cauta ii trezise sentimente de mult uitate, cand lumea il respecta si I se cerea sfatul pentru orice din laboratorul sau.
- A da? In cazul acesta spune cu ce te pot ajuta – starea lui s-a schimbat subit de la furie la interes.
- Tata dar …
- Nici un dar, daca acest onorabil domn doreste ajutorul meu ii stau la dispozitie, Neeve fugi si pregateste niste ceai. Si facand un semn cu mana se intoarse la tanarul din fata lui. Ia spune cu ce ai nevoie de ajutor.
- Pai … am descoperit un material care este un foarte bun izolator, in ciuda stratului subtire izoleaza incredibil, totusi am intampinat dificultati atunci cand acesta intra in contact cu apa, se transforma intr-o gelatina ceea ce ii distruge proprietatile, ma intrebam daca nu cumva stiti de acest lucru, sau macar daca exista o modalitate de a izola cumva pentru a prefectiona formula. Aratand cu mana spre rucsac continua. Am o mostra cu materialul pe care l-am folosit si de asemenea poate ma puteti ajuta sa imi spuneti unde as mai putea gasi mai mult. Cei din oras nu au fost in stare, toate cautarile au fost zadarnice. Ar mai fi locuri de explorat dar vremea curenta ma impiedica sa ajung acolo momentan. De asemenea haina mea este captusita cu amestecul rezultat si pot sa dovedesc acest lucru.
Clonc se apropie de tanar fara nici o retinere, si intinse mana sa primeasca mostrele. Adur scoase repede din rucsac cele necesare, si chiar isi dadu haina jos sa ii arate mai bine rezultatul muncii sale. Clonc isi aranja ochelarii si aprinzand o lampa de pe birou se uita mai indeaproape. Mormai niste cuvinte inteligibile, se scarpina in cap, se uita la geaca lui Adur, compara cele doua materiale si spuse.
- Trebuie sa analizam mai bine, este o descoperire intr-adevar buna ce ai aici. Mi se pare cunoscut ceea ce cauti dar ca sa fiu mai sigur, trebuie sa ne uitam la un microscop, vino dupa mine. Neeve, coboram in laborator, sa vii si tu cu ceaiurile cand esti gata.
Neasteptand un raspuns o lua inainte facandui semn lui Adur sa il urmeze, acesta schita un gest de acord si il urma, inainte insa isi permise sa stinga lampa, risipa de energie gandi el. Dupa usa prin care aparu profesorul Clonc fu intampinat de niste scari bine intretinute, presupuse ca duceau spre subsol, la capatul lor gasi o alta usa, de metal de data aceasta cu incuietori destul de complicate, mecanisme care pentru el nu el observa pana atunci. Usa se deschise si inauntru gasi o adevarata minune tehnologica, locul era impanzit pe pereti cu diferite recipiente cu o substanta verde in care pluteau sfere ce emiteau o lumina galbena. Pe mese erau tot felul de componente electronice, desfacute, cu o multitudine de fire incalcite fara nici o aparenta logica. Unele portiuni ale meselor erau indoite altele erau innegrite, instrumente complexe, care il fascinau si ar fi vrut sa le incerce, statau ordonat pe rastele, auzi vocea profesorului care se duse inainte si il urma grabit. Acesta pornise un microscop si incepu sa analizeze materia, in jurul lui diferite masinarii porneau si se opreau, lumini se aprindeau, nu stia ince directie sa se mai uite, aproape uitase si de ce era acolo asa il fascinau cele din jur. Profesorul se indrepta catre un raft cu multe carti, dupa ce cauta cea potrivita, o scoase si o aseza pe birou, rasfoi ceva timp, tot analizand imaginea ce aparea pe microscop, si dupa cateva minute spuse:
- Uite, am gasit, asta e, se numeste Cabrila, este un produs natural, anumite plante le secreta, aceastea se usuca, si iau forma aceasta – si il indemna sa priveasca prin orificiul microscopului – nu ma gandeam ca poate fi folosita si in acest mod, foarte ingenios din partea ta. Adur se uita cu grija prin microscop, de frica sa nu il strice si observa multe celule unite intre ele. Clonc lua o mostra din geaca lui si o studie si observa ca aceste celule erau umplute cu un fel de gel, mai degraba o spuma, iar membrana intre celule ii conferea elasticitate. SI despre ce problema ziceai tu, ca daca se uda se strica? Adur gesticula ca da, prea emotionat sa mai poata vorbi, Clonc lua intr-o pipeta putina apa si o turna peste mostra, acesta incepu sa se inmoaie si sa absoarba apa, iar spuma din capsule se lichefie, stricand structura acesteia. Mormai ceva si cauta iar in raft dupa o alta carte, de data acesta veni cu una mult mai groasa.
- O sa dureze ceva timp asa ca mai bine ia un loc. Acesta se intoarse la studiu, fiind foarte interesat de ce i s-a prezentat, fiica mea ar trebui sa ajunga din clipa in alta cu bauturile.. nici nu apuca sa termine bine de zis ca fara nici un zgomot aparu si Neeve cu ceaiurile. Puse tava pe masa si le distribui fiecaruia. Adur ii multumi, dar aceasta nici nu se uita la el, suparata pesemne ca tot ea a fost certata. Ajunse langa tatal ei si ii puse mana pe umar, ii aminti ca a stat treaz foarte mult si ar trebui sa se odihneasca.
Click pentru continuare
Gandurile ii fugeau spre Adur din ce in ce mai des, incepuse sa il placa mai mult decat credea, si cu toate astea nu se putea vedea alaturi de el, idealurile ei tindeau spre niste culmi imposibile, astepta un barbat care sa o iubeasca, sa o alinte si sa o inteleaga doar din priviri; fizic trebuia sa fie pe masura: inalt, puternic si frumos; priceput la toate, inligent si educat, admirat de cei din comunitate. Poate ca exista un asemenea barbat, dar si daca ar fi fost in aceeasi comunitate cu ea, nu era singura fata si evident ar fi incercat si altele sa puna mana pe el. Adur era un baiat placut la vedere, nu excela ca fizic dar nici disproportionat nu era, prost nu era, chiar avea o minte sclipitoare, totusi dragostea pentru inovatii si inventii o speriau, avea impesia ca iubea acele lucruri mai mult decat pe oameni si chiar asa a fost pana sa o cunoasca, in acel moment aceste lucruri au trecut pe locul secund. Doar ca ea nu vedea asa lucrurile. Stia ca o iubeste dar nu stia ca pentru ea ar fi facut orice, pana la sacrificiul suprem, sa isi dea viata pentru ea. Era asa de imatura din aceasta privinta ca lucruri marunte ii obturau privirea.
In acest timp personajul nostru cauta peste tot pe unde auzise de existenta materiei, dar fara nici un rezultat, lucruri care semanau cu ce cauta el erau acolo, dar nu era acelasi lucru, cu toate astea lua mostre si cataloga pentru un viitor studiu. De cateva ori era sa se raneasca intrand prin cladiri daramate, alunecand pe gheata sau cazand prin ea, dar nu s-a oprit niciodata. A mers mai departe, chiar daca era dezamagit, increderea ca va gasi in cele din urma ce cauta ii dadea puterea necesara. Dupa o zi obositoare in care a impartit timpul cu cautarile si atributiile comunitare, trecu iar pe langa geamul ei, si observand-o la geam, acesta ii facu cu mana, si ea vazandu-l ii raspunse la salut. Cand acesta pleca mai departe spre casa, un sentiment de dezamagire o cuprinse, sperase ca acesta sa urce sa o viziteze, dar asteptarile se naruira cand acesta se indrepta cu pasi mici si obositi spre casa.
Restul serii si-l petrecu clasificand tot ce gasise, cu o cina fugara si o baie fierbinte. Dimineata veni incredibil de repede, de mult nu I se mai paruse noaptea atat de scurta. Infuleca repede ceva si pleca sa termine cu treaba in oras, avea de gand sa il caute pe Clonc Battery. Timpul trecu incet si monoton, apoi pe la amiaza isi puse niste alimente in rucsac si porni la drum. Padurea era plina de zapada, cararile invizibile, drumul anevoios, vantul rece sufla in toate directiile dar nici una din acestea nu il impiedicau sa mearga mai departe. Luandu-se dupa indicatiile pe care le memorase avea impresia ca nu va ajunge nicaieri, cand deasupra pomilor vazu un fir de fum. Plin de speranta grabi pasul, pasea neatent, sa agata de crengi nesigure, se impiedica de cateva ori dar se apropia cu siguranta. Ajunse dupa putin timp la destinatie si spre uimirea lui locul parea a fi locuit de o armata, nu de un singur om, carari frumos curatate, stive de lemne asigurate la cateva casute, lumina doar intr-o casa dar sigur mai erau si altele locuite, era imposibil ca un singur om sa faca aceste lucruri si pe langa asta sa mai aibe timp si de cercetare sau ce facea el aici. Cum se apropie de perimetru un bec se aprinse si ii lumina calea. Socat de faptul ca cineva avea un generator electric pentru iluminat si pe langa asta si stradal, cum de putea cineva sa iroseasca o asemenea sursa de energie pe … pe strada, ce oameni iresponsabili. Speriat se opri si astepta ca cineva sa il intampine, poate chiar sa il atace. Vazu ca nimeni nu iese sa il salute, isi lua inima in dinti si saluta “Fie ca lumina sa ne arate drumul cel bun! Arata-te, nu sunt dusman, sunt prieten din oras”, dar nimeni nu raspunse. Isi lua inima-n dinti si avansa, dar alt bec se aprinse iar cel din spate se stinse, I se paru suspect, “sa fie aceasta o invitatie sau se tin de jocuri?” gandi cu voce tare, sperand sa fie auzit si ca cineva sa il asigure de una sau alta, dar nimeni nu raspunse. Avansa si cu acelasi efect, becuri care se aprindeau singure si altele care se stingeau singure, trase concluzia ca un mecanism actioneaza luminile pentru a conserva energie dar acest lucru tot nu era suficient sa ierte irosirea. Ajunse in fata unei cladiri prin ale caror geamuri inghetate se observa lumina, una foarte slaba. Aici trebuie sa fie, gandi el. Se imbarbata si batu in usa, asteptand un raspuns dar nimic, incerca din nou si cu acelasi rezultat. Imposibil sa nu fie cineva, nu ar lasa lumina aprinsa, si se indrepta spre geam, unde cu mana aproape inghetata indeparta zapada si gheata si se uita mai bine inauntru, multe aparaturi dotate cu luminite de diferite culori, unele aprinse altele care palpaiau, erau alimentate cu energie electrica, dar scopul nu il intelegea, trebuia sa se uite mai de aproape. Se intoarse la usa si o incerca, aceasta se deschise, desigur, cine s-ar incuia aici in mijlocul naturii unde nu ar veni nimeni. Se scutura de zapada si intra cu precautie, studie tot ce observa, atingea tot ce ii pica in mana, admiratia ii era peste limite dar totusi sentimentul acela de detest pentru risipa il macina. “De unde provine aceasta energie si cum isi permite sa o foloseasca fara nici un beneficiu!?” intreba cu dezgust, ridicand si lasand lucrurile ce ii picau in mana fara a intelege prea mult, si unde era acest Clonc Battery sa ii raspunda la intrebari.
- Cine esti? il surpinse o voce feminina pe un ton aspru si speriat. Cum ai intrat aici si ce vrei sa faci? Daca ai venit sa furi mancare nu ai gasit locul potrivit, pleaca pana nu vei regreta.
Surpins scapa aparatul din mana si se intoarse, o fetiscana aparu parca din pamant si era inarmata cu o arbaleta ce era indreptata spre el. Tanara avea parul blond, un ten aproape la fel de alb ca zapada, cam mica de statura, nu ii dadeai mai mult de 15 ani. Nestiind cu sa reactioneze intinse mana spre ea fara sa para amenintator si ridica obiectul de pe jos.
- Numele meu este Adur, regret nespus ca am intrat dar nu a raspuns nimeni la usa, m-am uitat pe geam si am vazut aceste mecanisme in functiune si am fost curios sa vad ce e cu ele, de fapt am venit din oras pana aici ca sa vorbesc cu Clonc Battery, am nevoie de ajutorul lui pentru a ma ajuta cu o desecoperire – incerca sa scoata din rucsac materialul miraculos, dar fata tipa la el:
- Stai pe loc, nu incerca sa ma pacalesti, ai o arma acolo! Lasa bagajul jos, usor, nu ma face sa folosesc asta – si arata cu privirea spre arma ei. El se confoma vorbind in acelasi timp calm, cat de calm putea sa fie in situatia prezenta.
- Bine, fac cum zici, calmeaza-te, nu vreau sa creez necazuri, totusi poti sa imi spui daca aici il gasesc pe Clonc Battery? Dupa ce aseza rucsacul lua o pozitie relaxata, fara sa prezinte o amenintare, astepta un raspuns pozitiv sau negativ, pentru ca nu avea timp de pierdut. Daca acel om nu mai era in zona aceasta nu avea rost sa piarda timpul degeaba. Situatia era inca incordata, doar din punctul ei de vedere, el nu parea deloc afectat, chiar era plictisit, astepta sa apara cineva sa lamureasca problema.
- Pot sa iau loc, am batut un drum anevoios si cred ca nu mai pot sa stau mult in picioare. Nu trebuie sa stau pe scaun, ma multumesc si cu podeaua – arata cu dgetul in jos si zambi usor. “Ce o fi si cu fata asta de e asa incordata, nu am facut nimic rau” gandi el.
- Nu, nu te misca, spuse ea la inceput dar dupa cateva minute. Bine poti sa iei scaunul acela dar fara miscari bruste, sa stii ca pot sa nimeresc si tinte in miscare. Adur lua cel mai apropiat scaun si se aseza pe el si o intreba:
- Dar de ce esti asa de precauta, nu tin minte sa fi auzit de oameni care sa vina des pe aici, si eu care am primit indicatii am gasit cu greu locul. S-a intamplat ceva pe aici?
Cand sa raspunda fata, din spatele unei usi se auzi un sunet metalic, apoi aceasta se deschise si un barbat isi facu aparitia, parea a fi de 40 – 45 de ani, cu parul ciufulit, roscat, cu ochelarii lasati pe varful nasului, de o statura medie, cu o pozitie usor cocosata, halatul odata alb prezenta urme majore de uzura si pete de diferite culori, pe alocuri gauri dadeau impresia ca posesorul fusese implicat intr-un schimb de focuri, coatele erau carpite cu piele, mansetele erau de un galben strident. Acesta cum realiza mai bine ce avea in fata ochilor, isi puse mana in cap si incerca sa schiteze un gest, dar nestiind ce sa zica vru sa plece spre ale lui, avea treburi mult mai importante decat joaca unor copii.
- Tata, striga fata, am prins un intrus, l-am surprins in timp ce voia sa iti fure inventiile.
- Ceee? Voia sa imi fure munca de-o viata?! si se intoarse cu o privire grava spre intrus. Ce vrei de la mine, ce vrei sa faci cu munca mea? Trecand in viteza pe langa fiica lui vru sa il loveasca pe Adur, dar acesta sari in picioare si luand o postura de aparare spuse clar:
- A fost o confuzie, nu vreau nimic, decat sa vorbesc cu Battery, Clonc Battery, vreau sa discut cu el despre o descoperire pe care am facut-o si am nevoie de ajutorul sau. Este aici omul acesta? Tu esti Clonc Battery? Parca lovinduse de un zic profesorul s-a oprit si mintea i s-a luminta putin, da, el era cel cautat dar ce ar fi putut sa vorbeasca cu un copil, el un mare savant, cu toate acestea, faptul ca cineva il cauta ii trezise sentimente de mult uitate, cand lumea il respecta si I se cerea sfatul pentru orice din laboratorul sau.
- A da? In cazul acesta spune cu ce te pot ajuta – starea lui s-a schimbat subit de la furie la interes.
- Tata dar …
- Nici un dar, daca acest onorabil domn doreste ajutorul meu ii stau la dispozitie, Neeve fugi si pregateste niste ceai. Si facand un semn cu mana se intoarse la tanarul din fata lui. Ia spune cu ce ai nevoie de ajutor.
- Pai … am descoperit un material care este un foarte bun izolator, in ciuda stratului subtire izoleaza incredibil, totusi am intampinat dificultati atunci cand acesta intra in contact cu apa, se transforma intr-o gelatina ceea ce ii distruge proprietatile, ma intrebam daca nu cumva stiti de acest lucru, sau macar daca exista o modalitate de a izola cumva pentru a prefectiona formula. Aratand cu mana spre rucsac continua. Am o mostra cu materialul pe care l-am folosit si de asemenea poate ma puteti ajuta sa imi spuneti unde as mai putea gasi mai mult. Cei din oras nu au fost in stare, toate cautarile au fost zadarnice. Ar mai fi locuri de explorat dar vremea curenta ma impiedica sa ajung acolo momentan. De asemenea haina mea este captusita cu amestecul rezultat si pot sa dovedesc acest lucru.
Clonc se apropie de tanar fara nici o retinere, si intinse mana sa primeasca mostrele. Adur scoase repede din rucsac cele necesare, si chiar isi dadu haina jos sa ii arate mai bine rezultatul muncii sale. Clonc isi aranja ochelarii si aprinzand o lampa de pe birou se uita mai indeaproape. Mormai niste cuvinte inteligibile, se scarpina in cap, se uita la geaca lui Adur, compara cele doua materiale si spuse.
- Trebuie sa analizam mai bine, este o descoperire intr-adevar buna ce ai aici. Mi se pare cunoscut ceea ce cauti dar ca sa fiu mai sigur, trebuie sa ne uitam la un microscop, vino dupa mine. Neeve, coboram in laborator, sa vii si tu cu ceaiurile cand esti gata.
Neasteptand un raspuns o lua inainte facandui semn lui Adur sa il urmeze, acesta schita un gest de acord si il urma, inainte insa isi permise sa stinga lampa, risipa de energie gandi el. Dupa usa prin care aparu profesorul Clonc fu intampinat de niste scari bine intretinute, presupuse ca duceau spre subsol, la capatul lor gasi o alta usa, de metal de data aceasta cu incuietori destul de complicate, mecanisme care pentru el nu el observa pana atunci. Usa se deschise si inauntru gasi o adevarata minune tehnologica, locul era impanzit pe pereti cu diferite recipiente cu o substanta verde in care pluteau sfere ce emiteau o lumina galbena. Pe mese erau tot felul de componente electronice, desfacute, cu o multitudine de fire incalcite fara nici o aparenta logica. Unele portiuni ale meselor erau indoite altele erau innegrite, instrumente complexe, care il fascinau si ar fi vrut sa le incerce, statau ordonat pe rastele, auzi vocea profesorului care se duse inainte si il urma grabit. Acesta pornise un microscop si incepu sa analizeze materia, in jurul lui diferite masinarii porneau si se opreau, lumini se aprindeau, nu stia ince directie sa se mai uite, aproape uitase si de ce era acolo asa il fascinau cele din jur. Profesorul se indrepta catre un raft cu multe carti, dupa ce cauta cea potrivita, o scoase si o aseza pe birou, rasfoi ceva timp, tot analizand imaginea ce aparea pe microscop, si dupa cateva minute spuse:
- Uite, am gasit, asta e, se numeste Cabrila, este un produs natural, anumite plante le secreta, aceastea se usuca, si iau forma aceasta – si il indemna sa priveasca prin orificiul microscopului – nu ma gandeam ca poate fi folosita si in acest mod, foarte ingenios din partea ta. Adur se uita cu grija prin microscop, de frica sa nu il strice si observa multe celule unite intre ele. Clonc lua o mostra din geaca lui si o studie si observa ca aceste celule erau umplute cu un fel de gel, mai degraba o spuma, iar membrana intre celule ii conferea elasticitate. SI despre ce problema ziceai tu, ca daca se uda se strica? Adur gesticula ca da, prea emotionat sa mai poata vorbi, Clonc lua intr-o pipeta putina apa si o turna peste mostra, acesta incepu sa se inmoaie si sa absoarba apa, iar spuma din capsule se lichefie, stricand structura acesteia. Mormai ceva si cauta iar in raft dupa o alta carte, de data acesta veni cu una mult mai groasa.
- O sa dureze ceva timp asa ca mai bine ia un loc. Acesta se intoarse la studiu, fiind foarte interesat de ce i s-a prezentat, fiica mea ar trebui sa ajunga din clipa in alta cu bauturile.. nici nu apuca sa termine bine de zis ca fara nici un zgomot aparu si Neeve cu ceaiurile. Puse tava pe masa si le distribui fiecaruia. Adur ii multumi, dar aceasta nici nu se uita la el, suparata pesemne ca tot ea a fost certata. Ajunse langa tatal ei si ii puse mana pe umar, ii aminti ca a stat treaz foarte mult si ar trebui sa se odihneasca.
Click pentru continuare
Wednesday, February 1, 2012
Caldura sufletului II
Click pentru prima parte
Adur, care se tot gandea cum sa adapteze noua descoperire sa ajute la sere pentru a economisi energie si pentru a folosi mai bine rezervele, ajunse la destinatia lui, taverna unde se adunau printre altii si fermierii pentru a se incalzi in pauze si unde planificau viitoarele plantatii, ratiile, necesarul pentru a lucra in conditii optime. Acestia erau un fel de coordonatori pentru ca in ciuda faptului ca nu era o munca placuta, curata, sau ce necesita scoli complexe, era singura care ii tinea in viata. Altii isi dedicau timpul reparatiilor, improvizatiilor, patrularii impotriva celor care ar fi facut lucruri ilegale, doctori, dar fara fermieri care stiau ce trebuie facut pentru a avea o recolta decenta ar fi murit sau ar fi fost nevoiti sa plece in alte locuri. Nu mai existau politicieni, avocati, manageri, ingineri, toti erau muncitori de rand, oameni care ar fi facut orice pentru a supravietui alaturi de familie.
De cum a intrat in taverna, a incercat sa se faca remarcat pentru a atrage priviri si sa il abordeze lumea. Trecu pe langa doi veterani in agricultura, ii saluta respectuos, acestia si ei la randul lor il salutara, dar nu ei erau tinta, ci batranul intelept, cel care a tinut aceasta comunitate impreuna, a ridicat sperantele de viata, i-a intregit, le-a dat a doua sansa. Ajuns in dreptul acestuia l-a salutat cu deplin respect si i-a spus:
- Batrane ( cum il alinta Adur ), fie ca ochii tai sa vada lumina pentru mult timp, am o veste foarte buna, am descoperit ceva ce ne va schimba radical viata, cel putin, va face frigul mai usor de indurat…
- Tinere Adur – il intrerupse batranul – fie ca ochii tai sa vada o noua lume si mintea ta sa ii invete pe copii sa respecte sacrificiile altora, la varsta mea nu prea mai are asa importanta lumina, totusi daca te pot ajuta cu ceva, va trebui sa ai rabdare cu mine, mintea mea nu mai e agila ca acum multi ani. Acum spune ce ai pe suflet – facandu-i semn sa vorbeasca mai rar.
- Batrane Intelept, am descoperit o substanta – si scoase din buzunar o mostra – care izoleaza foarte bine astfel, haina mea de exemplu cu doar un strat de un centimetru mentine caldura incredibil. Ma gandeam ca acest lucru putem sa il implementam in sere, in peretii caselor, astfel vom economisi energia solara, lemne, tot ce ne consuma resursele inutil. Voiam in primul rand sa il folosesc pentru haine, ma simt foarte lejer acum si nu sunt grele de nici o culoare, doar ca sunt neajunsuri, materialul nu este destul de rezistent, se strica in contactul cu apa, trebuie sa facem ceva sa il intarim. Ma gandeam ca stii pe cineva care sa ma ajute, ca impreuna sa ajutam comunitatea.
- Hmmm, nu sunt sigur, da-mi sa vad despre ce e vorba – si intinse mana si pipai materialul, il intoarse pe toate fetele, il mirosi, il indoi si chiar musca, scarpiandu-se printre putinele fire de par ramase spuse – poate este cineva care te poate ajuta, dar nu garantez, odinioara venea mai des prin orasel, dar in ultimul timp nu l-am mai vazut. Cum il chema, avea un nume foarte stupid, Clo … Clop, Clont, Closc? Clonk!! Exact asa, da da, Clonk Terry parca.
- Battery – zise cineva de la bar, un barbat bine facut, cam la 120 de kilograme, 1,90 metri inaltime, cu parul grizonat, cu toate ca nu parea in varsta – Clonk Battery il cheama si ultima data cand l-am intalnit facea provizii pentru ca nu avea de gand sa vina prea curand in oras. Delira cu niste proiecte si cercetari pe care nu le-am inteles, mi-a povestit de cateva ori dar nu am dat atentie. Cred ca vorbea in acelasi timp si cu prietenii lui imaginari – in acest timp facu cu ochiul si simula o spirala in dreptul tamplei.
- Asa asa, Clonc Battery, daca nu ma insel locuia undeva in nordul orasului, putin de mers prin padure, din cate tin minte acolo era odinioara o baza de agrement dar de cand cu Impactul asta nenorocit nu a mai fost nimeni pe acolo, inutil pentru ca nu oferea nici un fel de avantaj.
- Am inteles – spuse Adur dand din cap – o sa incerc sa il caut zilele astea. Daca e, vreau sa stiu unde pot sa gasesc si mai mult din acest material – moment in care scoase din buzunar ceva ca un burete sau cu un muschi.
Lumea incepu sa se adune si sa isi dea cu parerea, ba ca au vazut prin oras astfel de fragmente, prin sere cand faceau curat si strangeau resturile recoltei, ori pe malurile raurilor dupa secetele din trecut, dar nimeni nu putea sa dea un raspuns concret. Oricum isi nota fiecare poveste in parte si era hotarat sa verifice tot ce aflase, avea nevoie de mai multa materie pentru a-si continua experimentele.
Afara era intuneric si frigul era mai aprig, in ciuda hainei sale revolutionare frigul incepu sa il imbratiseze, grabi pasul spre casa, trecu pe langa blocul unde locuia Jaraia, apartamente erau luminate si din ele se auzeau povestile celor ce le locuiau, unele vesele, altele triste, in altele linistea si intunericul anuntau ca ocupantii erau prea obositi sa mai piarda timpul. Aerul incarcat cu frig ingheta tot ce mangaia, pana si flacarile ce luminau drumul tremurau necontrolat. Adur se opri in dreptul apartamentului unde ar fi vrut sa fie in acele momente, dar stiind ca efortul de a urca si a cere gazduire ar fi fost zadarnic, sopti numele de Jaraia intinse mana sperand sa trimita mesajul cumva, se opri lovit de un vant nemilos si pleca mai departe. In minte ii zburau planuri cum sa o faca sa ii acorde mai multa atentie, sa se simta dorit, sa fie iubit. Era un sentiment pe care nu l-a mai simtit de ani de zile, de cand parintii l-au lasat in acest orasel si au plecat intr-o calatorie despre care nu se stiu prea multe detalii, cert este ca trebuiau sa se intalneasca cu capeteniile altor orasele pentru a forma o alianta, pentru a se uni si a reforma o civilizatie in care sa poti trai cum se cuvine. Asa de absorbit era de gandurile sale ca nu a realizat ca a si ajuns acasa. Caminul unde locuia nu era bogat, era dotat cu tot ce gasea si credea ca poate sa le repare si sa le imbunatateasca. Avea doua camere si o baie. O camera avea improvizata o plita si o masa ce servea ca bucatarie dar tot acolo avea si umilul sau sifonier, care jumate era cu haine si jumatate cu diferite dispozitive asamblate, acesatea aveau un scop dar nici unul de o importanta mare. In cealalta camera peretii erau blindati cu alte invetii ciudate, singurul care a scapat de decorare era patul. Cu nerabdare aprinse focul in soba improvizata tot de el pentru a da un randament mai mare, astepta putin sa se incalzeasca, de afara scoase o galeata cu apa inghetata pe care o aseza pe soba. Mai aranja cate ceva pe acolo, si inspecta mica rezerva de materie pe care o mai avea si incerca sa calculeze procentajul necesar pentru un amestec eficient. Dupa putin timp calura se facea simtita si se dezbraca, haina ajungand pe masa de lucru, o studie mai amanuntit. Tot analiza si partea care se uda si spre uimirea lui dupa ce se uscase era la fel de buna ca inainte deci apa nu era asa un lucru rau dar tot nu era un motiv sa nu studieze in profunzime problema, isi aduse aminte si de Clonc Battery, savantul pe care trebuia sa il gaseasca pentru a-l ajuta sa schimbe structura exterioara a izolatorului. Dupa ore de teste si notite, comparari si stersaturi, somnul ii apasa pe pleoape, mintea obosita il indruma spre pat. In cele din urma ceda, stinse lumina si se baga la culcare.
A doua zi dimineata foamea il trezi si nu era un sentiment placut, prin urmare, dadu fuga la bucatarie si gasi ceva de rontait, de obicei hrana uscata pentru ca rezista mai bine si era mai concentrata. Dupa ce isi termina treaba prin casa, se aseza din nou la masa de lucru, dar nu avea stare. Nevoia de a descoperi mai mult material de lucru il impingea afara. Se echipa de data aceasta corespunzator, isi lua de mancare si ceva cald de baut intr-un termos, se asigura ca stinse focul si pleca in cautarea norocului. Pe drum simtea ca este privit dar nu stia din ce parte sau de ce, vestea ca descoperise ceva nou circulase peste noapte si multi erau acum nerabdatori sa afle evolutia lucrurilor. Ca in fiecare zi trecu si prin fata casei iubirii sale, araunca o privire spre geamul ei, zambi si trecu mai departe. De la geam ascunsa intr-un colt era Jaraia, stia foarte bine obiceiurile lui si cu toate astea nu voia sa arate acest lucru. Incepea si ea sa realizeze ca Adur era o persoana buna, si in ciuda varstei sale fragede, era mai matur ca multi altii pe care i-a intalnit. Il urmari cu privirea pana ce acesta disparu dupa o cladire. Usa ei vibra de la cateva batai incete dar nu realiza, mintea ei nascocea la randu-i viitoruri alaturi de el, o alta serie mai puternica de data aceasta insotita de o voce batrana o adusera in prezent:
- Scumpa mea, esti acasa? veni vocea de dincolo de usa, era o batranica de la acelasi etaj cu ea cu care mai vorbea si o mai ajuta din cand in cand.
- Da bunicuto, imediat vin sa deschid! O invita pe batrana in casa, aceasta deja tremura de frig pe hol. Scuza-ma ca nu am raspuns eram pierduta in ganduri.
- He he he – rase babuta – da, stiu cum e, am fost si eu tanara odata, fac pariu ca si tu l-ai observat pe Adur pe strada, am auzit numai lucruri de lauda in ultimul timp, circula vorba ca a gasit ceva ce sa ne ajute in perioada asta nenorocita, dar cred ca tu stii mai multe, l-am auzit ieri cand a trecut pe aici, dar stii cum e baba, nu mai aude asa bine, nu ca as fi incercat sa va ascult conversatia.
Jaraia zambi si ii oferi un scaun si o cana de ceai cald, ii explica cat stia si ea ce e si cum functioneaza, ii facea placere sa vorbeasca cu vecina, aceasta tot timpul zambea si parea impresionata de ce auzea, era ascultatorul perfect. Dupa ce a termina discursul, vru sa se ridice de pe scaun dar babuta o prinse usor si cu o voce domoala si calda ii spuse:
- Fata mea, eu am avut o viata cum tu nu vei avea in curand, nu zic ca a fost o viata mai frumoasa, pentru ca frumusetea si fericirea sunt percepute de fiecare diferit, dar un lucru stiu sigur, aceest baiat te iubeste enorm, si viata lunga nu avem, trebuie sa ne bucuram de ea cat putem – Jaraia rosii si vru sa se retraga dar babuta o tinu strans – Asculta la mine ca sunt batrana si am vazut multe. Nu este bine sa dai cu piciorul la asa ceva, nu treubie sa faci ce zic eu ca sunt o femeie nebuna, dar trebuie sa asculti la ce iti zice inima, eu nu vreau sa zic mai multe pentru ca restul o sa deduci singura. Cateva clipe de tacere urmara, Jaraia voia sa zica ceva in apararea ei dar nu stia cum sa inceapa.
- Multumesc pentru ospitalitate, esti o draguta ca de obicei, daca nu erai tu sigur m-as fi prapadit de mult, tin la tine ca si cum ai fi nepoata mea– si o lacrima plina de tristete I se scurse pe obrajii plini de ani – trebuie sa iti traiesti viata si sa te bucuri de ea. Astfel se retrase incet incet spre propria locuinta, iesi pe usa si o trase dupa ea.
Click pentru continuare
Adur, care se tot gandea cum sa adapteze noua descoperire sa ajute la sere pentru a economisi energie si pentru a folosi mai bine rezervele, ajunse la destinatia lui, taverna unde se adunau printre altii si fermierii pentru a se incalzi in pauze si unde planificau viitoarele plantatii, ratiile, necesarul pentru a lucra in conditii optime. Acestia erau un fel de coordonatori pentru ca in ciuda faptului ca nu era o munca placuta, curata, sau ce necesita scoli complexe, era singura care ii tinea in viata. Altii isi dedicau timpul reparatiilor, improvizatiilor, patrularii impotriva celor care ar fi facut lucruri ilegale, doctori, dar fara fermieri care stiau ce trebuie facut pentru a avea o recolta decenta ar fi murit sau ar fi fost nevoiti sa plece in alte locuri. Nu mai existau politicieni, avocati, manageri, ingineri, toti erau muncitori de rand, oameni care ar fi facut orice pentru a supravietui alaturi de familie.
De cum a intrat in taverna, a incercat sa se faca remarcat pentru a atrage priviri si sa il abordeze lumea. Trecu pe langa doi veterani in agricultura, ii saluta respectuos, acestia si ei la randul lor il salutara, dar nu ei erau tinta, ci batranul intelept, cel care a tinut aceasta comunitate impreuna, a ridicat sperantele de viata, i-a intregit, le-a dat a doua sansa. Ajuns in dreptul acestuia l-a salutat cu deplin respect si i-a spus:
- Batrane ( cum il alinta Adur ), fie ca ochii tai sa vada lumina pentru mult timp, am o veste foarte buna, am descoperit ceva ce ne va schimba radical viata, cel putin, va face frigul mai usor de indurat…
- Tinere Adur – il intrerupse batranul – fie ca ochii tai sa vada o noua lume si mintea ta sa ii invete pe copii sa respecte sacrificiile altora, la varsta mea nu prea mai are asa importanta lumina, totusi daca te pot ajuta cu ceva, va trebui sa ai rabdare cu mine, mintea mea nu mai e agila ca acum multi ani. Acum spune ce ai pe suflet – facandu-i semn sa vorbeasca mai rar.
- Batrane Intelept, am descoperit o substanta – si scoase din buzunar o mostra – care izoleaza foarte bine astfel, haina mea de exemplu cu doar un strat de un centimetru mentine caldura incredibil. Ma gandeam ca acest lucru putem sa il implementam in sere, in peretii caselor, astfel vom economisi energia solara, lemne, tot ce ne consuma resursele inutil. Voiam in primul rand sa il folosesc pentru haine, ma simt foarte lejer acum si nu sunt grele de nici o culoare, doar ca sunt neajunsuri, materialul nu este destul de rezistent, se strica in contactul cu apa, trebuie sa facem ceva sa il intarim. Ma gandeam ca stii pe cineva care sa ma ajute, ca impreuna sa ajutam comunitatea.
- Hmmm, nu sunt sigur, da-mi sa vad despre ce e vorba – si intinse mana si pipai materialul, il intoarse pe toate fetele, il mirosi, il indoi si chiar musca, scarpiandu-se printre putinele fire de par ramase spuse – poate este cineva care te poate ajuta, dar nu garantez, odinioara venea mai des prin orasel, dar in ultimul timp nu l-am mai vazut. Cum il chema, avea un nume foarte stupid, Clo … Clop, Clont, Closc? Clonk!! Exact asa, da da, Clonk Terry parca.
- Battery – zise cineva de la bar, un barbat bine facut, cam la 120 de kilograme, 1,90 metri inaltime, cu parul grizonat, cu toate ca nu parea in varsta – Clonk Battery il cheama si ultima data cand l-am intalnit facea provizii pentru ca nu avea de gand sa vina prea curand in oras. Delira cu niste proiecte si cercetari pe care nu le-am inteles, mi-a povestit de cateva ori dar nu am dat atentie. Cred ca vorbea in acelasi timp si cu prietenii lui imaginari – in acest timp facu cu ochiul si simula o spirala in dreptul tamplei.
- Asa asa, Clonc Battery, daca nu ma insel locuia undeva in nordul orasului, putin de mers prin padure, din cate tin minte acolo era odinioara o baza de agrement dar de cand cu Impactul asta nenorocit nu a mai fost nimeni pe acolo, inutil pentru ca nu oferea nici un fel de avantaj.
- Am inteles – spuse Adur dand din cap – o sa incerc sa il caut zilele astea. Daca e, vreau sa stiu unde pot sa gasesc si mai mult din acest material – moment in care scoase din buzunar ceva ca un burete sau cu un muschi.
Lumea incepu sa se adune si sa isi dea cu parerea, ba ca au vazut prin oras astfel de fragmente, prin sere cand faceau curat si strangeau resturile recoltei, ori pe malurile raurilor dupa secetele din trecut, dar nimeni nu putea sa dea un raspuns concret. Oricum isi nota fiecare poveste in parte si era hotarat sa verifice tot ce aflase, avea nevoie de mai multa materie pentru a-si continua experimentele.
Afara era intuneric si frigul era mai aprig, in ciuda hainei sale revolutionare frigul incepu sa il imbratiseze, grabi pasul spre casa, trecu pe langa blocul unde locuia Jaraia, apartamente erau luminate si din ele se auzeau povestile celor ce le locuiau, unele vesele, altele triste, in altele linistea si intunericul anuntau ca ocupantii erau prea obositi sa mai piarda timpul. Aerul incarcat cu frig ingheta tot ce mangaia, pana si flacarile ce luminau drumul tremurau necontrolat. Adur se opri in dreptul apartamentului unde ar fi vrut sa fie in acele momente, dar stiind ca efortul de a urca si a cere gazduire ar fi fost zadarnic, sopti numele de Jaraia intinse mana sperand sa trimita mesajul cumva, se opri lovit de un vant nemilos si pleca mai departe. In minte ii zburau planuri cum sa o faca sa ii acorde mai multa atentie, sa se simta dorit, sa fie iubit. Era un sentiment pe care nu l-a mai simtit de ani de zile, de cand parintii l-au lasat in acest orasel si au plecat intr-o calatorie despre care nu se stiu prea multe detalii, cert este ca trebuiau sa se intalneasca cu capeteniile altor orasele pentru a forma o alianta, pentru a se uni si a reforma o civilizatie in care sa poti trai cum se cuvine. Asa de absorbit era de gandurile sale ca nu a realizat ca a si ajuns acasa. Caminul unde locuia nu era bogat, era dotat cu tot ce gasea si credea ca poate sa le repare si sa le imbunatateasca. Avea doua camere si o baie. O camera avea improvizata o plita si o masa ce servea ca bucatarie dar tot acolo avea si umilul sau sifonier, care jumate era cu haine si jumatate cu diferite dispozitive asamblate, acesatea aveau un scop dar nici unul de o importanta mare. In cealalta camera peretii erau blindati cu alte invetii ciudate, singurul care a scapat de decorare era patul. Cu nerabdare aprinse focul in soba improvizata tot de el pentru a da un randament mai mare, astepta putin sa se incalzeasca, de afara scoase o galeata cu apa inghetata pe care o aseza pe soba. Mai aranja cate ceva pe acolo, si inspecta mica rezerva de materie pe care o mai avea si incerca sa calculeze procentajul necesar pentru un amestec eficient. Dupa putin timp calura se facea simtita si se dezbraca, haina ajungand pe masa de lucru, o studie mai amanuntit. Tot analiza si partea care se uda si spre uimirea lui dupa ce se uscase era la fel de buna ca inainte deci apa nu era asa un lucru rau dar tot nu era un motiv sa nu studieze in profunzime problema, isi aduse aminte si de Clonc Battery, savantul pe care trebuia sa il gaseasca pentru a-l ajuta sa schimbe structura exterioara a izolatorului. Dupa ore de teste si notite, comparari si stersaturi, somnul ii apasa pe pleoape, mintea obosita il indruma spre pat. In cele din urma ceda, stinse lumina si se baga la culcare.
A doua zi dimineata foamea il trezi si nu era un sentiment placut, prin urmare, dadu fuga la bucatarie si gasi ceva de rontait, de obicei hrana uscata pentru ca rezista mai bine si era mai concentrata. Dupa ce isi termina treaba prin casa, se aseza din nou la masa de lucru, dar nu avea stare. Nevoia de a descoperi mai mult material de lucru il impingea afara. Se echipa de data aceasta corespunzator, isi lua de mancare si ceva cald de baut intr-un termos, se asigura ca stinse focul si pleca in cautarea norocului. Pe drum simtea ca este privit dar nu stia din ce parte sau de ce, vestea ca descoperise ceva nou circulase peste noapte si multi erau acum nerabdatori sa afle evolutia lucrurilor. Ca in fiecare zi trecu si prin fata casei iubirii sale, araunca o privire spre geamul ei, zambi si trecu mai departe. De la geam ascunsa intr-un colt era Jaraia, stia foarte bine obiceiurile lui si cu toate astea nu voia sa arate acest lucru. Incepea si ea sa realizeze ca Adur era o persoana buna, si in ciuda varstei sale fragede, era mai matur ca multi altii pe care i-a intalnit. Il urmari cu privirea pana ce acesta disparu dupa o cladire. Usa ei vibra de la cateva batai incete dar nu realiza, mintea ei nascocea la randu-i viitoruri alaturi de el, o alta serie mai puternica de data aceasta insotita de o voce batrana o adusera in prezent:
- Scumpa mea, esti acasa? veni vocea de dincolo de usa, era o batranica de la acelasi etaj cu ea cu care mai vorbea si o mai ajuta din cand in cand.
- Da bunicuto, imediat vin sa deschid! O invita pe batrana in casa, aceasta deja tremura de frig pe hol. Scuza-ma ca nu am raspuns eram pierduta in ganduri.
- He he he – rase babuta – da, stiu cum e, am fost si eu tanara odata, fac pariu ca si tu l-ai observat pe Adur pe strada, am auzit numai lucruri de lauda in ultimul timp, circula vorba ca a gasit ceva ce sa ne ajute in perioada asta nenorocita, dar cred ca tu stii mai multe, l-am auzit ieri cand a trecut pe aici, dar stii cum e baba, nu mai aude asa bine, nu ca as fi incercat sa va ascult conversatia.
Jaraia zambi si ii oferi un scaun si o cana de ceai cald, ii explica cat stia si ea ce e si cum functioneaza, ii facea placere sa vorbeasca cu vecina, aceasta tot timpul zambea si parea impresionata de ce auzea, era ascultatorul perfect. Dupa ce a termina discursul, vru sa se ridice de pe scaun dar babuta o prinse usor si cu o voce domoala si calda ii spuse:
- Fata mea, eu am avut o viata cum tu nu vei avea in curand, nu zic ca a fost o viata mai frumoasa, pentru ca frumusetea si fericirea sunt percepute de fiecare diferit, dar un lucru stiu sigur, aceest baiat te iubeste enorm, si viata lunga nu avem, trebuie sa ne bucuram de ea cat putem – Jaraia rosii si vru sa se retraga dar babuta o tinu strans – Asculta la mine ca sunt batrana si am vazut multe. Nu este bine sa dai cu piciorul la asa ceva, nu treubie sa faci ce zic eu ca sunt o femeie nebuna, dar trebuie sa asculti la ce iti zice inima, eu nu vreau sa zic mai multe pentru ca restul o sa deduci singura. Cateva clipe de tacere urmara, Jaraia voia sa zica ceva in apararea ei dar nu stia cum sa inceapa.
- Multumesc pentru ospitalitate, esti o draguta ca de obicei, daca nu erai tu sigur m-as fi prapadit de mult, tin la tine ca si cum ai fi nepoata mea– si o lacrima plina de tristete I se scurse pe obrajii plini de ani – trebuie sa iti traiesti viata si sa te bucuri de ea. Astfel se retrase incet incet spre propria locuinta, iesi pe usa si o trase dupa ea.
Click pentru continuare
Sunday, January 29, 2012
Caldura sufletului I
Marele Impact a marcat schimbarea vietii asa cum era stiuta pe planeta. Un asteroid a intrat in coliziune cu Pamantul. Guvernele au incercat sa-l distruga, dar nu au reusit decat partial, multe resturi s-au imprastiat in toare directiile si au intrat in atmosfera ca o ploaie de foc pe o suprafata foarte intinsa, in urma acestui eveniment cutremure au avut loc peste tot, conditiile meteorologice s-au schimbat radical, unde nu ploua, acum ninge; unde era gheata non stop acum sunt anotimpuri si viata a explodat. In alte locuri viata a disparut complet. Zone, unde energia electrica venea datorita anumitor conditii meteorogice, au ramas peste noapte in bezna, iar banii nu mai aveau valoare; moneda de schimb a devenit mancarea si tehnologia solara, singura care mai oferea energie garantat. Orasele mari au disparut, impreuna cu locuitorii lor; au supravietuit majoritatea oamenilor obisnuiti cu greul si cei saraci, insa cel mai usor a fost pentu Naturisti, acestia parca ar fi stiut de eveniment, erau pregatiti si se izolau de restul populatiei, dar cand lucrurile s-au schimbat radical, acestia si-au cautat altii de acelasi fel pentru a face comunitati, constienti de faptul ca doar uniti vor supravietui. Intr-un fel era mai bine, lumea - ce a ramas din ea - devenise mult mai unita, rata criminalitatii a scazut considerabil. Legile si le faceau comunitatile, asadar nimeni nu indraznea sa faca vreo greseala majora pentru ca exista o singura pedeapsa, moartea.
Actiunea noastra are loc int-un orasel, unde singurele cladiri care au rezistat au fost cele mici, multe familii si-au pierdut casele sau rudele, prietenii, averile, dar impreuna cu cei care odinioara erau cei vazuti ca paria, acum erau vazuti ca indrumatori. Se facea ca intr-o seara friguroasa de iarna, cum nu a mai fost pana atunci in oras, cu un vant rece si usturator, iar zapada care se depunea intr-un ritm alert trasa pe fetele oamenilor urme rosii in piele. Animalele disperate lasau divergentele haitelor si se inghesuiau unele intr-altele avide de caldura si conduse de instinctele de supravietuire. O singura persoana mergea pe strada ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat in jurul lui, un baiat de 17 ani, si postura sa dreapta si increzatoare arata ca nu era deloc deranjat de frig, toata lumea mergea pe strada cocosata, cu ochii in pamant, el zici ca pasea intr-un univers paralel. Imbracaminea nu parea a fi asa de calduroasa, dar cu acest baiat lucrurile nu puteau fi luate ca atare. Nu de putine ori si-a lasat cunostiintele blocate cu ingeniozitatea sa, asadar nici acum lucrurile nu puteau fi prea normale.
Cum mergea si privea lumea din jur cu un zambet ironic avea doar un singur gand, acela de a tipa in gura mare cat de simplu este sa te simti calduros si sa nu mai suferi, dar amintirile il bantuiau, amintiri cu oameni care l-au luat in ras cand a prezentat si alte idei “revolutionare” si a vorbit unor ignoranti. Singurii care il ascultau, la inceput din bun simt si mila, erau prietenii apropiati care se lasau pe mana lui drept cobai, dar cu timpul acestia au observat ca ceea ce facea el chiar functiona si daca nu la nivelul preconizat, macar mai eficient decat inainte de modificare. Revenim la Adur, ca asa il cheama pe tanar, care plimbarea sa sfidatoare avea doua scopuri, unul de a-si testa noua descoperire, un material termoizolant, si celalalt de a merge catre persoana ce si-o dorea cel mai mult in lume, Jaraia, o fata pe care a intalnit-o din intamplare in timp ce o inventie de-a sa a incetat sa mai functioneze si asa a dat peste ea, de atunci s-a indragostit lulea.
Cu toate ca Jaraia stia ce sentimente are Adur pentru ea, nu era hotarata sa se lase impresionata si ea astepta inca persoana care sa fie perfecta din toate punctele de vedere; era constienta ca nu exista perfectiunea, dar parca nici Adur nu era suficient de bun pentru ea, cu toate acestea il indragea ca prieten, se simtea bine in compania lui, dar sentimentele ei ramaneau ingradite de idei preconcepute, materialiste, cu toate ca nu intelegea puterea dragostei si ce ar fi facut din Adur.
Jaraia statea singura in apartamentul mostenint de la parinti, acestia s-au stins la cativa ani de la Marele Impact, trebuia sa isi poarte singura de grija, dar impreuna cu vecinii iubitori si intelegatori care au pierdut si ei persoane drage, a fost adoptata ca si fata lor, si era iubita si indragita. Ajuta cum putea comunitatea, nu cerea decat sa poata trai, dar era putin trista, asteptarile ei de o viata intreaga s-au naruit si de atunci a trebuit sa se multumeasca cu ce a ramas. In aceasata zi geroasa Jaraia statea la geamul bucatariei sale, situata la etajul doi, astepta sa se fiarba legumele, era ziua cand trebuia sa gateasca pentru locatari. Si cum se fierbeau cele de pe foc, il vazu pe Adur pe strada si pentru o clipa nu ii venea sa creada ca este el, hainele erau ale lui dar nu se comporta deloc ca el. Ceva nu era in regula. Un sentiment de teama o cuprinse, sa fie cumva un impostor care se dadea drept Adur pentru a nu fi recunoscut sau doar o coincidenta, dar totul s-a lamurit cand personajul si-a ridicat privirea inspre ea si i-a facut cu mana, un sentiment cald de liniste a inmuiat-o, mai sa cada de pe pervaz. Pentru prima data un sentiment strain a cuprins-o, un sentiment de teama, cum nu a mai simtit pana atunci pentru el. Surprinsa a ramas blocata, se uita in jurul ei pentru ceva nelalocul lui, nu observa nimic si pleca spre usa. O deschise si asculta, la parter se auzi usa de la intrare si cum cineva tropaia si se scutura. Imediat pe balustrada de lemn aparu o mana, urma si un chip cunoscut, era Adur care privea in sus spre ea. Se retrase rusinata si obrajii ii ardeau. Dandu-si seama de acest lucru fugi repede in apartament si se aranja, totusi inainte de a se indrepta spre usa mai arunca o privire in strada dar nu observa nimic iesit din comun. Singurul lucru care ii atrase putin era cerul, o culoare sumbra incepea sa acopere norii, prevestind o furtuna. “Ce o fi in capul lui de a venit pe vremea asta, sper sa nu stea mult, altfel nu va putea sa plece…” Batai in usa o facura sa tresara.
- Da! Imediat, acum vin. Se repezi spre usa, speriata de parca ar fi facut ceva rau. Deschise usa si Adur statea cu obrajii usor inbujorati dar mai mult ca sigur ca era din cauza vremii, nu pentru ca ar fi avut in fata cel mai scump lucru din lume.
- Intra, ce mai stai, se face frig. Spuse ea cu o voce tremuranda si Adur nu astepta sa i se zica de doua ori. Se citea pe fata lui nerabdarea si emotia.
- Jaraia, am o veste foarte buna pe care as dori sa ti-o spun tie inaintea celorlalti, era totul un zambet cuvintele ii alergau pe buze de parca nu ar mai fi fost ziua de maine, ii cuprinse fara sa isi dea seama mainile in palmele lui ireal de fierbinti si se apropie foarte mult de ea, cativa centimetri stateau inre buzele lor. Am descoperit cum sa facem fata acestor vremuri grele, am creat un material care, pe langa faptul ca este usor, este foarte calduros si cu putin efort il facem sa reziste uzurii rapide.
Pe moment nu a reactionat dar vazand ca se apropie foarte mult de Adur, si-a luat o pozitie distanta, si-a retras mainile din ale lui si ca sa se scuze s-a indreptat spre aragaz. Privirea lui plina de entuziasm si-a pierdut din intensitate, zambetul i-a fugit.
- Ma bucur pentru tine, dar nu ai vazut ca se apropie o furtuna?! Nu putea sa mai astepti pana se schimba putin vremea…
- Stii doar ca nu se schimba vremea asta nenorocita! Totusi e mai bine ca inainte de Impact, pe frig te poti imbraca, poti construi sere, inainte pe seceta aia nu puteai creste nimic. Deodata isi aminti ca datorita Impactului ea si-a pierdut parintii si incerca sa schimbe subiectul, cuprins de remuscari. Este ceva foarte simplu ceea ce am creat, este un fel de spuma-burete, doar ca daca se uda – si scoase o bucata de material vascos – isi schimba proprietatile imediat. Trebuie sa fac ceva sa il ermetizez sau sa il fac impermeabil. Nu este asa ca e nemaipomenit? Dar privirea ei se pierduse in oalele de pe aragaz, mintea ii zbura in anii trecuti cand lucrurile erau roz, sau asa credeea ea, tacerea il cuprinsese si pe Adur.
- Vreau sa stii ca prima haina funtionala o sa fie special pentru tine, Jaraia! La auzil numelui ei parca cineva a tras-o de mana, analizand ce a auzit zambi fugar si raspunse:
- Nu este nevoie sa imi faci mie, mai bine fa pentru cei care conteaza cel mai mult.
- Dar pentru mine tu esti cea mai importanta persoana si conteaza foarte mult sanatatea ta, nu as vrea sa patesti ceva.
- Adur, am mai vorbit despre asta – sentimentul de neliniste surprinse iar – imi esti un foarte bun prieten, imi placi dar …
- Dar nu sunt ceea ce cauti, stiu asta – fortand un zambet spuse – totusi nu ma poate opri nimic sa nu sper ca intr-o zi totul se va schimba. Exact cum s-a schimbat si materialul acesta, am adaugat un mic ingredient in formula si s-a schimbat radical.
- Vezi ca eu nu sunt un experiment de-al tau. Raspunse ea razand si amenintandu-l cu lingura aburinda. Ai grija ce aduci in preajma mea sa nu aibe rezultatul opus. Amandoi incepura sa rada.
Afara se intuneca din ce in ce mai mult si mult prea devreme pentru ora amiezii, Adur se apropie de pervaz sa vada mai bine, fiind asa de emotionat nu observase pana atunci nici o schimbare.
- Se pare ca o sa fie o noapte lunga si agitata, se pare ca vine o furtuna groaznica, ar fi mai bine sa ma duc sa anunt agricultorii sa ia masurile necesare, daca nu au fost deja anuntati.
- Ai grija ce faci, sa nu pierzi timpul gura casca pe drum, stii ca se poate inrautati vremeea aproape instant – spuse ea ingrijoarata si acest lucru se simtea in vocea ei.
- O sa am mare grija, nu o sa te las singura niciodata, promit asta. Ea simti iar ca o trec fiorii in clipa in care Adur trecu prin spatele ei o lua in brate o stranse. Mirosi adanc sa isi umple plamanii cu mirosul ei minunat, ii dadu drumul, o saruta pe obraz si pleca spre usa.
- Adur… spuse ea
- Da?! Se opri brusc ca lovit de traznet si privirile lor se intersectara
- Ai grija, nu face nimic prostesc, te rog. Un zambet divin se asternu pe chipul ei sau asa il vazu el si emotionat, cu ochii plini de fericire ii arunca inapoi un zambet larg si dadu din cap.
Usa se inchise si singurul lucru care se mai auzea era clocotul apei. O senzatie de singuratate o cuprinse si se uita pe geam sa vada incotro merge. Aparu si el imediat si se indrepta spre sere, mentinandu-si ca si inainte postura dreapta. “Ce se intampla cu mine, parca s-a schimbat ceva in el, sau mai degraba in mine...” cu tamplele in palme incerca sa scuture aceste ganduri si se intoarse la ale ei, dar mintea ei zbura spre alte locuri.
Click pentru continuare
Actiunea noastra are loc int-un orasel, unde singurele cladiri care au rezistat au fost cele mici, multe familii si-au pierdut casele sau rudele, prietenii, averile, dar impreuna cu cei care odinioara erau cei vazuti ca paria, acum erau vazuti ca indrumatori. Se facea ca intr-o seara friguroasa de iarna, cum nu a mai fost pana atunci in oras, cu un vant rece si usturator, iar zapada care se depunea intr-un ritm alert trasa pe fetele oamenilor urme rosii in piele. Animalele disperate lasau divergentele haitelor si se inghesuiau unele intr-altele avide de caldura si conduse de instinctele de supravietuire. O singura persoana mergea pe strada ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat in jurul lui, un baiat de 17 ani, si postura sa dreapta si increzatoare arata ca nu era deloc deranjat de frig, toata lumea mergea pe strada cocosata, cu ochii in pamant, el zici ca pasea intr-un univers paralel. Imbracaminea nu parea a fi asa de calduroasa, dar cu acest baiat lucrurile nu puteau fi luate ca atare. Nu de putine ori si-a lasat cunostiintele blocate cu ingeniozitatea sa, asadar nici acum lucrurile nu puteau fi prea normale.
Cum mergea si privea lumea din jur cu un zambet ironic avea doar un singur gand, acela de a tipa in gura mare cat de simplu este sa te simti calduros si sa nu mai suferi, dar amintirile il bantuiau, amintiri cu oameni care l-au luat in ras cand a prezentat si alte idei “revolutionare” si a vorbit unor ignoranti. Singurii care il ascultau, la inceput din bun simt si mila, erau prietenii apropiati care se lasau pe mana lui drept cobai, dar cu timpul acestia au observat ca ceea ce facea el chiar functiona si daca nu la nivelul preconizat, macar mai eficient decat inainte de modificare. Revenim la Adur, ca asa il cheama pe tanar, care plimbarea sa sfidatoare avea doua scopuri, unul de a-si testa noua descoperire, un material termoizolant, si celalalt de a merge catre persoana ce si-o dorea cel mai mult in lume, Jaraia, o fata pe care a intalnit-o din intamplare in timp ce o inventie de-a sa a incetat sa mai functioneze si asa a dat peste ea, de atunci s-a indragostit lulea.
Cu toate ca Jaraia stia ce sentimente are Adur pentru ea, nu era hotarata sa se lase impresionata si ea astepta inca persoana care sa fie perfecta din toate punctele de vedere; era constienta ca nu exista perfectiunea, dar parca nici Adur nu era suficient de bun pentru ea, cu toate acestea il indragea ca prieten, se simtea bine in compania lui, dar sentimentele ei ramaneau ingradite de idei preconcepute, materialiste, cu toate ca nu intelegea puterea dragostei si ce ar fi facut din Adur.
Jaraia statea singura in apartamentul mostenint de la parinti, acestia s-au stins la cativa ani de la Marele Impact, trebuia sa isi poarte singura de grija, dar impreuna cu vecinii iubitori si intelegatori care au pierdut si ei persoane drage, a fost adoptata ca si fata lor, si era iubita si indragita. Ajuta cum putea comunitatea, nu cerea decat sa poata trai, dar era putin trista, asteptarile ei de o viata intreaga s-au naruit si de atunci a trebuit sa se multumeasca cu ce a ramas. In aceasata zi geroasa Jaraia statea la geamul bucatariei sale, situata la etajul doi, astepta sa se fiarba legumele, era ziua cand trebuia sa gateasca pentru locatari. Si cum se fierbeau cele de pe foc, il vazu pe Adur pe strada si pentru o clipa nu ii venea sa creada ca este el, hainele erau ale lui dar nu se comporta deloc ca el. Ceva nu era in regula. Un sentiment de teama o cuprinse, sa fie cumva un impostor care se dadea drept Adur pentru a nu fi recunoscut sau doar o coincidenta, dar totul s-a lamurit cand personajul si-a ridicat privirea inspre ea si i-a facut cu mana, un sentiment cald de liniste a inmuiat-o, mai sa cada de pe pervaz. Pentru prima data un sentiment strain a cuprins-o, un sentiment de teama, cum nu a mai simtit pana atunci pentru el. Surprinsa a ramas blocata, se uita in jurul ei pentru ceva nelalocul lui, nu observa nimic si pleca spre usa. O deschise si asculta, la parter se auzi usa de la intrare si cum cineva tropaia si se scutura. Imediat pe balustrada de lemn aparu o mana, urma si un chip cunoscut, era Adur care privea in sus spre ea. Se retrase rusinata si obrajii ii ardeau. Dandu-si seama de acest lucru fugi repede in apartament si se aranja, totusi inainte de a se indrepta spre usa mai arunca o privire in strada dar nu observa nimic iesit din comun. Singurul lucru care ii atrase putin era cerul, o culoare sumbra incepea sa acopere norii, prevestind o furtuna. “Ce o fi in capul lui de a venit pe vremea asta, sper sa nu stea mult, altfel nu va putea sa plece…” Batai in usa o facura sa tresara.
- Da! Imediat, acum vin. Se repezi spre usa, speriata de parca ar fi facut ceva rau. Deschise usa si Adur statea cu obrajii usor inbujorati dar mai mult ca sigur ca era din cauza vremii, nu pentru ca ar fi avut in fata cel mai scump lucru din lume.
- Intra, ce mai stai, se face frig. Spuse ea cu o voce tremuranda si Adur nu astepta sa i se zica de doua ori. Se citea pe fata lui nerabdarea si emotia.
- Jaraia, am o veste foarte buna pe care as dori sa ti-o spun tie inaintea celorlalti, era totul un zambet cuvintele ii alergau pe buze de parca nu ar mai fi fost ziua de maine, ii cuprinse fara sa isi dea seama mainile in palmele lui ireal de fierbinti si se apropie foarte mult de ea, cativa centimetri stateau inre buzele lor. Am descoperit cum sa facem fata acestor vremuri grele, am creat un material care, pe langa faptul ca este usor, este foarte calduros si cu putin efort il facem sa reziste uzurii rapide.
Pe moment nu a reactionat dar vazand ca se apropie foarte mult de Adur, si-a luat o pozitie distanta, si-a retras mainile din ale lui si ca sa se scuze s-a indreptat spre aragaz. Privirea lui plina de entuziasm si-a pierdut din intensitate, zambetul i-a fugit.
- Ma bucur pentru tine, dar nu ai vazut ca se apropie o furtuna?! Nu putea sa mai astepti pana se schimba putin vremea…
- Stii doar ca nu se schimba vremea asta nenorocita! Totusi e mai bine ca inainte de Impact, pe frig te poti imbraca, poti construi sere, inainte pe seceta aia nu puteai creste nimic. Deodata isi aminti ca datorita Impactului ea si-a pierdut parintii si incerca sa schimbe subiectul, cuprins de remuscari. Este ceva foarte simplu ceea ce am creat, este un fel de spuma-burete, doar ca daca se uda – si scoase o bucata de material vascos – isi schimba proprietatile imediat. Trebuie sa fac ceva sa il ermetizez sau sa il fac impermeabil. Nu este asa ca e nemaipomenit? Dar privirea ei se pierduse in oalele de pe aragaz, mintea ii zbura in anii trecuti cand lucrurile erau roz, sau asa credeea ea, tacerea il cuprinsese si pe Adur.
- Vreau sa stii ca prima haina funtionala o sa fie special pentru tine, Jaraia! La auzil numelui ei parca cineva a tras-o de mana, analizand ce a auzit zambi fugar si raspunse:
- Nu este nevoie sa imi faci mie, mai bine fa pentru cei care conteaza cel mai mult.
- Dar pentru mine tu esti cea mai importanta persoana si conteaza foarte mult sanatatea ta, nu as vrea sa patesti ceva.
- Adur, am mai vorbit despre asta – sentimentul de neliniste surprinse iar – imi esti un foarte bun prieten, imi placi dar …
- Dar nu sunt ceea ce cauti, stiu asta – fortand un zambet spuse – totusi nu ma poate opri nimic sa nu sper ca intr-o zi totul se va schimba. Exact cum s-a schimbat si materialul acesta, am adaugat un mic ingredient in formula si s-a schimbat radical.
- Vezi ca eu nu sunt un experiment de-al tau. Raspunse ea razand si amenintandu-l cu lingura aburinda. Ai grija ce aduci in preajma mea sa nu aibe rezultatul opus. Amandoi incepura sa rada.
Afara se intuneca din ce in ce mai mult si mult prea devreme pentru ora amiezii, Adur se apropie de pervaz sa vada mai bine, fiind asa de emotionat nu observase pana atunci nici o schimbare.
- Se pare ca o sa fie o noapte lunga si agitata, se pare ca vine o furtuna groaznica, ar fi mai bine sa ma duc sa anunt agricultorii sa ia masurile necesare, daca nu au fost deja anuntati.
- Ai grija ce faci, sa nu pierzi timpul gura casca pe drum, stii ca se poate inrautati vremeea aproape instant – spuse ea ingrijoarata si acest lucru se simtea in vocea ei.
- O sa am mare grija, nu o sa te las singura niciodata, promit asta. Ea simti iar ca o trec fiorii in clipa in care Adur trecu prin spatele ei o lua in brate o stranse. Mirosi adanc sa isi umple plamanii cu mirosul ei minunat, ii dadu drumul, o saruta pe obraz si pleca spre usa.
- Adur… spuse ea
- Da?! Se opri brusc ca lovit de traznet si privirile lor se intersectara
- Ai grija, nu face nimic prostesc, te rog. Un zambet divin se asternu pe chipul ei sau asa il vazu el si emotionat, cu ochii plini de fericire ii arunca inapoi un zambet larg si dadu din cap.
Usa se inchise si singurul lucru care se mai auzea era clocotul apei. O senzatie de singuratate o cuprinse si se uita pe geam sa vada incotro merge. Aparu si el imediat si se indrepta spre sere, mentinandu-si ca si inainte postura dreapta. “Ce se intampla cu mine, parca s-a schimbat ceva in el, sau mai degraba in mine...” cu tamplele in palme incerca sa scuture aceste ganduri si se intoarse la ale ei, dar mintea ei zbura spre alte locuri.
Click pentru continuare
Sunday, November 20, 2011
Wednesday, January 12, 2011
Buna.
Sarut mana mama,
Nu am mai vorbit de ceva timp. Tin sa iti amintesc ca eu nu sunt o persoana religioasa si dupa cum bine stii, nu ma incanta mincinosii. Iti zic asta ca de curand a venit Adriana ca domne sa primesc in camera un preot sa dea el din maini sa zica niste cuvinte in care eu nu cred. Nu l`am primit, a fost o discutie cat de cat alerta intre mine si Adriana dar pana la urma am castigat, nu a intrat in camera si nu ma intereseaza daca a fost in restul casei.
Apropo in legatura cu tigarile, stii ca ti`am zis ca ma las, se pare ca sunt pe drumul cel bun. Nu am mai fumat zilele astea. Sunt curat si sper sa o duc asa in continuare.
In rest cat de cat bine, dezastru cu munca, dar am tot incercat sa caut.
Inca am sperante sa parasesc tara asta de doi lei, in care prostia este la putere. Nu zic ca afara merg cainii cu covrigi in coada dar totusi nu e asa ca aici. Imi place sa am activitate 8 ore pe zi dupa care sa stiu ca ma pot relaxa, pot trai, aici, stai 10 ore si nici atunci nu e bine.
Hai ca ma retrag putin ca inca nu mi`am revenit din raceala.
Te iubesc.
Nu am mai vorbit de ceva timp. Tin sa iti amintesc ca eu nu sunt o persoana religioasa si dupa cum bine stii, nu ma incanta mincinosii. Iti zic asta ca de curand a venit Adriana ca domne sa primesc in camera un preot sa dea el din maini sa zica niste cuvinte in care eu nu cred. Nu l`am primit, a fost o discutie cat de cat alerta intre mine si Adriana dar pana la urma am castigat, nu a intrat in camera si nu ma intereseaza daca a fost in restul casei.
Apropo in legatura cu tigarile, stii ca ti`am zis ca ma las, se pare ca sunt pe drumul cel bun. Nu am mai fumat zilele astea. Sunt curat si sper sa o duc asa in continuare.
In rest cat de cat bine, dezastru cu munca, dar am tot incercat sa caut.
Inca am sperante sa parasesc tara asta de doi lei, in care prostia este la putere. Nu zic ca afara merg cainii cu covrigi in coada dar totusi nu e asa ca aici. Imi place sa am activitate 8 ore pe zi dupa care sa stiu ca ma pot relaxa, pot trai, aici, stai 10 ore si nici atunci nu e bine.
Hai ca ma retrag putin ca inca nu mi`am revenit din raceala.
Te iubesc.
Tuesday, November 2, 2010
Adio...
Am vrut sa scriu vrute si nevrute, am gandit si rasgandit ceea ce trebuia sa fie aici. Dar durerea nu ma lasa, nu gandesc limpede. Imi pare rau ca trebuie sa imi iau adio de la mama in felul acesta dar altfel nu mai pot, pentru ca simt ca nu mai e.
Sarut mana Mama,
Iti datorez multe si cu toate astea prea putin am facut sa te rasplatesc, tot timpu ai zis ca sunt cel mai frumos copil, dar la fel ai gandit si despre Irina si Adriana, si nu m-am suparat pentru ca suntem copii tai.
Iti multumesc pentru ca ai avut grija de mine si ca m-ai dat la scoala si nu ai fost o obsedata sa stai sa ma cicalesti sa invat mai bine, si uite, m-am descurcat cumva si am izbutit pana acum.
Iti multumesc ca m-ai invatat sa detest minciuna, cu toate astea si eu ma detest caci atunci cand eram mic tot minteam si ocoleam adevarul, acum si eu inteleg acest lucru, si am ajuns sa urasc minciuna.
Iti multumesc ca m-ai trimis prin tara in excursii si pe unde ai putut, ca sa imi placa lumea, aventura, curiozitatea, cred ca este si unul din motive pentru care ma adaptez usor in alte medii, pentru care imi plac limbile straine.
Iti multumesc pentru ca nu ai fost un maniac spritual si mi-ai oferit libertatea de a-mi cauta singur credinta, si nu ai insistat sa cred in ceva ce nu mi se pare firesc, ci doar o curiozitate.
Iti mulmumesc ca ai fost alaturi de mine cand altii imi erau potrivnici, am gasit macar un lucru de care sa ma tin pe lumea aceasta, altfel probabil as fi urmat alte cai mai negre prin viata si cine stie as fi parasit lume asta inaintea multora.
Iti multumesc ca mi`ai oferit mai tot ce isi putea dori un copil, jucarii, excursii, tehnologie, astfel curiozatile mi`au fost diminuate iar mintea s-a dezvoltat altfel. Pot spune ca am avut un nivel de trai si conditii superioare bogatilor si saracilor, am avut o familie relativ unita, si fara certuri, fara frica sa vin acasa, fara sa ma gandesc ce voi manca maine, fara teama sa nu batut, fara ganduri ca nu am unde sa dorm, am avut tot si in principal parte de dragoste.
Ce sa zic, imi pare rau ca s-a terminat asa, si nu te urasc ca ai plecat asa devreme, ma bucur ca ai plecat asa repede, sa nu mai simti ghearele mortii si durerii cum te cuprind si iti sfasie sufletul, pentru ca si sufletul meu mama, e legat de al tau ca din tine am venit, si, cand te doare mama, si pe mine ma doare, chiar daca nu pot sa arat, eu tot simt, chiar daca nu ma arat afectat in fata altora mama, in interior munti de durere se darama peste mine.
Dar trebuie sa fiu puternic, sa ofer sprijin lu tata, care e daramat, nu l-am vazut inca dar mi-l inchipui, mama, tata te`a iubit enorm, enorm e un cuvant prea mic, sti, as vrea sa gasesc si eu pe cineva care sa ma iubeasca macar 1 / 1000000000000000 din cat v-ati iubit voi. As avea parte de cea mai frumoasa viata, pentru ca si eu ca tata, ma dedic si iubesc din suflet.
Iti multumesc ca m-ai pedepsit cand eram mic, cu toate ca stiu ca atunci cand dadeai in mine te durea si pe tine, tata era mai bland cu noi, dadea in el si il durea, dar pe noi nu ne durea ca nu stiam ce inseamna sa ai copii, pentru ca eram niste copii.
Imi pare rau mama, ca nu am putut face nimic sa iti alin durerea, sa te simti mai bine, sa te vindeci, ma simt inutil, ma doare sufletul de-mi plange inima, sunt tacut dar in mine urla tristetea si se chinuie sa iasa, sa ajunga la tine. Dar nu mai vreau sa te vad trista, suparata.
O parte din mine plange ca ai murit dar o parte din mine se bucura ca ai scapat de chinuri, pentru ca nu ne`ai spus cat te doare, ce te doare, cum te simti si stiu ca nu doresti nimanui ce ai simtit.
Sper ca iti e bine acolo, boala nu a vrut sa te lase cum nici noi nu te-am lasat, dar a avut putere mai mare ca mine si te-am pierdut. Ai fost puternica si mi-ai dat si mie putere, si celorlalti. Nu te vom uita niciodata.
Am fost azi la capela si erai asa frumoasa, linistita, odihnita, parca iti auzeam respiratia cum nu ai mai avut-o de mult, ma tot asteptam sa te ridici si sa ne sperii cum faceai cand eram mici si te faceai ca dormi.
Am zis sa fiu tare, sa nu plang, sa nu cedez, dar nu as fi om, nu am asa putere, inima nu ma lasa, asa ne-ai invatat, sa iubim si sa tinem la ce ne e drag, sa nu fim ignoranti.
Iti promit ca voi schimba ceva in viata mea, in primul rand voi lasa tigarile, pentru ca a fost una din ultimele lucruri pe care mi le-ai zis, iti voi respecta dorinta si le voi lasa.
Daca as putea scrie cu lacrimi ti-as scrie pana as ramane fara, asa ca ma voi opri aici. Restul o ti-l zic pe parcurs, ca vreau sa mai vorbim.
Si inca ceva, imi e dor de tine.
Adio mama, te iubesc.
Sarut mana Mama,
Iti datorez multe si cu toate astea prea putin am facut sa te rasplatesc, tot timpu ai zis ca sunt cel mai frumos copil, dar la fel ai gandit si despre Irina si Adriana, si nu m-am suparat pentru ca suntem copii tai.
Iti multumesc pentru ca ai avut grija de mine si ca m-ai dat la scoala si nu ai fost o obsedata sa stai sa ma cicalesti sa invat mai bine, si uite, m-am descurcat cumva si am izbutit pana acum.
Iti multumesc ca m-ai invatat sa detest minciuna, cu toate astea si eu ma detest caci atunci cand eram mic tot minteam si ocoleam adevarul, acum si eu inteleg acest lucru, si am ajuns sa urasc minciuna.
Iti multumesc ca m-ai trimis prin tara in excursii si pe unde ai putut, ca sa imi placa lumea, aventura, curiozitatea, cred ca este si unul din motive pentru care ma adaptez usor in alte medii, pentru care imi plac limbile straine.
Iti multumesc pentru ca nu ai fost un maniac spritual si mi-ai oferit libertatea de a-mi cauta singur credinta, si nu ai insistat sa cred in ceva ce nu mi se pare firesc, ci doar o curiozitate.
Iti mulmumesc ca ai fost alaturi de mine cand altii imi erau potrivnici, am gasit macar un lucru de care sa ma tin pe lumea aceasta, altfel probabil as fi urmat alte cai mai negre prin viata si cine stie as fi parasit lume asta inaintea multora.
Iti multumesc ca mi`ai oferit mai tot ce isi putea dori un copil, jucarii, excursii, tehnologie, astfel curiozatile mi`au fost diminuate iar mintea s-a dezvoltat altfel. Pot spune ca am avut un nivel de trai si conditii superioare bogatilor si saracilor, am avut o familie relativ unita, si fara certuri, fara frica sa vin acasa, fara sa ma gandesc ce voi manca maine, fara teama sa nu batut, fara ganduri ca nu am unde sa dorm, am avut tot si in principal parte de dragoste.
Ce sa zic, imi pare rau ca s-a terminat asa, si nu te urasc ca ai plecat asa devreme, ma bucur ca ai plecat asa repede, sa nu mai simti ghearele mortii si durerii cum te cuprind si iti sfasie sufletul, pentru ca si sufletul meu mama, e legat de al tau ca din tine am venit, si, cand te doare mama, si pe mine ma doare, chiar daca nu pot sa arat, eu tot simt, chiar daca nu ma arat afectat in fata altora mama, in interior munti de durere se darama peste mine.
Dar trebuie sa fiu puternic, sa ofer sprijin lu tata, care e daramat, nu l-am vazut inca dar mi-l inchipui, mama, tata te`a iubit enorm, enorm e un cuvant prea mic, sti, as vrea sa gasesc si eu pe cineva care sa ma iubeasca macar 1 / 1000000000000000 din cat v-ati iubit voi. As avea parte de cea mai frumoasa viata, pentru ca si eu ca tata, ma dedic si iubesc din suflet.
Iti multumesc ca m-ai pedepsit cand eram mic, cu toate ca stiu ca atunci cand dadeai in mine te durea si pe tine, tata era mai bland cu noi, dadea in el si il durea, dar pe noi nu ne durea ca nu stiam ce inseamna sa ai copii, pentru ca eram niste copii.
Imi pare rau mama, ca nu am putut face nimic sa iti alin durerea, sa te simti mai bine, sa te vindeci, ma simt inutil, ma doare sufletul de-mi plange inima, sunt tacut dar in mine urla tristetea si se chinuie sa iasa, sa ajunga la tine. Dar nu mai vreau sa te vad trista, suparata.
O parte din mine plange ca ai murit dar o parte din mine se bucura ca ai scapat de chinuri, pentru ca nu ne`ai spus cat te doare, ce te doare, cum te simti si stiu ca nu doresti nimanui ce ai simtit.
Sper ca iti e bine acolo, boala nu a vrut sa te lase cum nici noi nu te-am lasat, dar a avut putere mai mare ca mine si te-am pierdut. Ai fost puternica si mi-ai dat si mie putere, si celorlalti. Nu te vom uita niciodata.
Am fost azi la capela si erai asa frumoasa, linistita, odihnita, parca iti auzeam respiratia cum nu ai mai avut-o de mult, ma tot asteptam sa te ridici si sa ne sperii cum faceai cand eram mici si te faceai ca dormi.
Am zis sa fiu tare, sa nu plang, sa nu cedez, dar nu as fi om, nu am asa putere, inima nu ma lasa, asa ne-ai invatat, sa iubim si sa tinem la ce ne e drag, sa nu fim ignoranti.
Iti promit ca voi schimba ceva in viata mea, in primul rand voi lasa tigarile, pentru ca a fost una din ultimele lucruri pe care mi le-ai zis, iti voi respecta dorinta si le voi lasa.
Daca as putea scrie cu lacrimi ti-as scrie pana as ramane fara, asa ca ma voi opri aici. Restul o ti-l zic pe parcurs, ca vreau sa mai vorbim.
Si inca ceva, imi e dor de tine.
Adio mama, te iubesc.
Subscribe to:
Posts (Atom)